Aproximativ 2.100 de militari români și aliați la exercițiul Scorpions Legacy 2025

Publicat: 06 05. 2025, 08:35

Ministerul Apărării Naționale anunță că, în perioada 5–23 mai, aproximativ 2.100 de militari români și aliați, cu 350 de mijloace tehnice, din cinci țări (Polonia, Portugalia, Macedonia de Nord, Bulgaria și Italia), participă pe teritoriul României la exercițiul multinațional Scorpions Legacy 2025.

Exercițiul, planificat și coordonat de Comandamentul Brigăzii Multinaționale Sud-Est, face parte din Dacian Springs 2025, un amplu antrenament NATO organizat de Comandamentul Diviziei Multinaționale Sud-Est. Activitățile se desfășoară simultan în poligoanele din Smârdan, Cincu, Capu Midia și Frecăței.

Scopul principal al exercițiului este de a întări capacitatea de reacție și descurajare prin antrenamente tactice în teren și trageri de luptă reale.

„Exercițiile multinaționale precum SCLE 25 sunt pur defensive și au un caracter transparent, desfășurându-se cu respectarea deplină a angajamentelor internaționale asumate de România”, transmite MApN.