Aproximativ 300 de jandarmi însoţesc coloana de manifestanţi plecaţi în marş spre Cotroceni

Aproximativ 300 de jandarmi, număr ce ar putea fi suplimentat în caz de necesitate, însoţesc coloana de peste 5.000 de manifestanţi plecaţi în marş spontan spre Palatul Cotroceni, a declarat, vineri, Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

103 afișări
Imaginea articolului Aproximativ 300 de jandarmi însoţesc coloana de manifestanţi plecaţi în marş spre Cotroceni

Aproximativ 300 de jandarmi însoţesc coloana de manifestanţi plecaţi în marş spre Cotroceni (Imagine: Octav Ganea/Arhiva Mediafax Foto)

Marius Militaru a precizat că, în jurul orei 12.30, manifestanţii tranzitau Piaţa Matache, îndreptându-se spre Palatul Cotroceni.

Acesta a mai spus că traficul pe traseul ales de sindicalişti pentru marşul spontan este blocat punctual, circulaţia fiind repornită pe fiecare arteră, după trecerea coloanei.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei a adăugat că jandarmii, în număr de aproximativ 300, cu posibilitatea suplimentării forţelor, nu vor acţiona represiv faţă de colegii lor din poliţie şi din sistemul penitenciar, deşi aceştia nu au autorizaţie de marş.

"Am luat măsuri de ordine publică şi le vom asigura protecţia atât lor, cât şi cetăţenilor bucureşteni. Vom rămâne cu ei pe parcursul protestului. Am luat decizia de a-i însoţi spre Palatul Cotroceni pentru că, dacă îi opream în Piaţa Victoriei şi liderii lor sindicali îi îndemnau în continuare să plece în marş, situaţia ar fi devenit tensionată", a explicat Marius Militaru.

Referitor la faptul că jandarmii sunt nevoiţi să monitorizeze protestul colegilor lor din MAI şi ANP, Marius Militaru a precizat că nu se fereşte să recunoască faptul că situaţia este "ingrată", dar că, deşi sunt pe aceeaşi baricadă cu poliţiştii şi angajaţii din penitenciare, jandarmii au anumite obligaţii ca militari şi aceste obligaţii primează.

Întrebat dacă decizia de a însoţi protestatarii spre Palatul Cotroceni este o formă tacită de protest, Militaru a spus că acest lucru este fals şi că plecarea jandarmilor alături de sindicalişti este doar "o decizie inteligentă de ordine publică".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici