Arad: Alți trei polițiști cercetați în cazul furtului de țigări din camera de corpuri delicte
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de cei trei inculpați, pentru o perioadă de 60 zile.
În 27 noiembrie 2024, unul dintre inculpaţi, lucrător de poliţie în cadrul S.T.P.F Arad, cu atribuţii de gestiune a bunurilor aflate în Camera de Corpuri Delicte, a întocmit, în fals, un înscris în cuprinsul căruia a declarat că toate valorile materiale și bănești aflate în gestiunea sa, se găsesc în încăperile din Camera de Corpuri Delicte, fiind incluse astfel și țigaretele nemarcate care fuseseră furate.
De asemenea, o zi mai târziu, cei trei inculpați, lucrători de poliţie în cadrul S.T.P.F Arad, în calitate de membri ai comisiei de inventariere, au întocmit împreună, în fals, un înscris în care au atestat în mod nereal că, în urma verificării stocului scriptic cu stocul faptic nu s-au constatat minusuri în gestiune, „cu toate că, la acea dată, era deja sustrasă o cantitate considerabilă de baxuri cu țigarete nemarcate care se aflau în clădirea administrativă a P.T.F. Turnu”.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad anunța în luna iunie că procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul V. M. I., pentru deținerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării și furt calificat. De asemnea, T. G. este cercetat pentru complicitate la săvârșirea celor două infracțiuni.
Țigarete nemarcate sustrase din Camera de Corpuri Delicte
Conform comunicatului, inculpatul V. M. I., în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de polițist de frontieră, a folosit cheia de la Camera de Corpuri Delicte din cadrul ITPF Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Turnu, de unde a furat 15 baxuri de țigări, respectiv 7.500 de pachete.
Acesta a transportat țigările cu o mașină până într-o locație aflată în afara carosabilului, pe ruta DN7B, la intrarea în sat Turnu, oraș Pecica, jud. Arad, unde a mutat țigările într-o autoutilitară, moment în care a fost prins de polițiști.
Al doilea inculpat, T. G. tot polițist de frontieră, este acuzat că a acordat ajutor material și moral colegului său. El ar fi distras atenția celorlalți colegi și ar fi ajutat la găsirea de cumpărători pentru țigări.
În urma efectuării percheziției la sediul ITPF Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Turnu, polițiștii au constatat la vremea respetctivă lipsa unui număr total de 922 de baxuri cu țigări din Camera de Corpuri Delicte.