Bihor: Şapte cetăţeni polonezi au ajuns la spital după ce maşina lor s-a răsturnat

Şapte cetăţeni polonezi, între care patru copii, au ajuns la spital, în noaptea de miercuri spre joi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în localitatea Săcădat, judeţul Bihor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

127 afișări
Imaginea articolului Bihor: Şapte cetăţeni polonezi au ajuns la spital după ce maşina lor s-a răsturnat

Bihor: Şapte cetăţeni polonezi au ajuns la spital după ce maşina lor s-a răsturnat

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor, în autoturismul răsturnat se aflau opt persoane cu cetăţenie poloneză, dintre care patru adulţi şi patru minori.

Personalul medical şi paramedical a evaluat victimele şi a acordat îngrijirile necesare pentru trei adulţi, cu vârste cuprinse între 41 şi 49 de ani, şi unei fetiţe în vârstă de 10 ani.

Una dintre victime a suferit un traumatism, iar alte trei, inclusiv fetiţa, prezintă diverse contuzii.

Ceilalţi trei copii implicaţi în accident sunt clinic sănătoşi.

Şapte persoane au fost transportate la spital, patru dintre ele pentru investigaţii suplimentare şi trei pentru supraveghere, în timp ce şoferul maşinii a rămas la locul producerii evenimentului.

La locul accidentului au fost mobilizate echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, echipajul de pompieri militari paramedici al Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, echipajul de descarcerare grea şi cel care încadrează autospeciala de transport personal şi victime multiple (ATPVM), ambele din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, precum şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Dinu, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că maşina s-a răsturnat, în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Săcădat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici