Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, pompierii au intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului.
A existat pericolul extinderii incendiului la fondul forestier, însă pompierii au reuşit la timp localizarea şi lichidarea incendiului.
Clădirea era construită din lemn, iar focul a distrus-o în totalitate. Acesta se afla la o distanţă de aproximativ 200 de metri de mănăstirea Şinca Veche.
Acesta a fost al doilea incendiu petrecut sâmbătă, în judeţul Braşov, după ce dimineaţa a luat foc un centru de depozitare deşeuri din hârtie de la Codlea, care a fost distrus pe o suprafaţă de 500 metri pătraţi.


Citeşte şi: Peste 500 de participanţi la Crosul Unirii din Alba Iulia. Un cuplu a alergat ţinându-se de mână – GALERIE FOTO/VIDEO
Citeşte şi: Traficul feroviar între Tuşnad-Sat şi Băile Tuşnad este oprit din cauza unor copaci căzuţi pe calea ferată
Citeşte şi: Bacău: Două persoane arestate preventiv pentru trafic cu produse care au efecte psihoactive
Citeşte şi: Trafic restricţionat timp de o oră pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti. O bandă a fost blocată de TIR deviat
Citeşte şi: CEAŢĂ pe mai multe autostrăzi şi drumuri naţionale. Vizibilitatea poate fi şi sub 50 de metri