Centrala Nucleară de la Cernavodă a inițiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate a Unității 2. Ministerul Energiei precizează că este vorba despre proceduri „uzuale și preventive”, care au rolul de a pregăti oprirea centralei în condiții de siguranță.
„Este vorba despre proceduri uzuale și preventive, specifice pregătirii în condiții de siguranță a opririi unei unități nucleare. Acestea nu indică existența unui incident la nivelul centralei, ci fac parte din măsurile tehnice aplicate atunci când parametrii de funcționare impun pregătirea pentru o oprire controlată.”, spune ministerul.
„În condițiile în care prognoza privind debitul Dunării se menține nefavorabilă, oprirea controlată a Unității 2 este așteptată în cursul acestei săptămâni.”
În paralel, Ministerul Energiei și Dispecerul Energetic Național au pregătit măsurile necesare pentru a compensa energia care nu va mai fi produsă de Unitatea 2.
Potrivit ministerului, necesarul de energie va fi acoperit prin folosirea mai multor surse, atât din România, cât și din afara țării: „Necesarul va fi acoperit prin utilizarea posibilităților de import din sistemele energetice regionale și europene, precum și prin activarea unor resurse suplimentare de producție la nivel național.”
Una dintre măsurile pregătite este repunerea în funcțiune a grupului energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia. Acesta va fi scos din rezervă și pus la dispoziția Sistemului Electroenergetic Național.
„În acest sens, grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia va fi scos din rezervă și pus la dispoziția Sistemului Electroenergetic Național.”
O altă sursă care poate contribui la compensarea producției pierdute este Hidroelectrica.
Ministerul Energiei precizează că această capacitate suplimentară va fi utilizată în funcție de limitele tehnice și de resursa de apă disponibilă: „De asemenea, va fi utilizată, în limitele tehnice și ale resursei de apă disponibile, capacitatea suplimentară de producție a Hidroelectrica.”
„Dispecerul Energetic Național monitorizează permanent producția, consumul, rezervele disponibile și posibilitățile de schimb transfrontalier, astfel încât măsurile să fie activate gradual, în funcție de necesitățile reale ale sistemului.”, transmite Ministerul Energiei.
Măsura aflată la finalul listei de intervenții este limitarea în tranșe a consumului pentru anumiți mari consumatori industriali, în intervalul 19:00-23:00.
Autoritățile spun însă că această variantă ar fi folosită numai dacă evoluția sistemului o va impune și dacă celelalte soluții nu vor fi suficiente. Consumatorii casnici nu sunt vizați.
„Limitarea în tranșe a consumului pentru anumiți mari consumatori industriali, în intervalul 19:00-23:00, este ultima măsură în ordinea de prioritate și ar putea fi aplicată doar dacă evoluția Sistemului Electroenergetic Național o va impune, iar celelalte opțiuni disponibile nu vor fi suficiente. Consumatorii casnici nu sunt vizați de mecanismul de limitare a consumului.”
Nivelul Dunării a scăzut sub limita necesară pentru funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă, iar Nuclearelectrica anunță că există posibilitatea opririi controlate a Unității 2 în dimineața zilei de 13 august 2026.
„SN Nuclearelectrica SA anunță ca există, la acest moment, posibilitatea opririi controlate a Unității 2 a CNE Cernavodă în dimineața zilei de 13 august 2026”, a transmis marți dimineață compania.
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deja oprită în urmă cu aproximativ două săptămâni, tot din cauza scăderii debitului Dunării. Dacă și Reactorul 2 va fi oprit, cele două unități ar reprezenta o pierdere de aproximativ 20% din producția de energie electrică a României.
Nuclearelectrica explică, de asemenea, faptul că decizia privind Reactorul 2 este legată de evoluția nivelului Dunării și de prognozele pentru perioada următoare.
„Posibilitatea opririi controlate a Unitații 2 are la bază monitorizarea prognozelor INHGA pentru perioada următoare, scăderea nivelului fluviului Dunărea și parametrii de operare”, a precizat Nuclearelectrica.
Compania mai precizează că, în cazul în care oprirea Unității 2 va deveni iminentă joi dimineață, 13 august 2026, va comunica public acest lucru.
Reactorul 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă va intra în următoarele două zile în procedură de oprire, după ce nivelul apei din zonă a ajuns la un prag critic. Anunțul a fost făcut marți de Sorin Rîndașu, director general adjunct al Administrației Naționale „Apele Române”.
Acesta a explicat că debitul Dunării continuă să scadă, iar în acest moment nu există un aport suficient din amonte. Potrivit spuselor sale, la Cernavodă a fost atins pragul de minus 230, ceea ce face necesară oprirea centralei în condițiile actuale.
Nivelul apei a mai scăzut cu aproximativ șase centimetri în ultimele ore, iar prognozele pentru următoarea perioadă rămân nefavorabile, declară Rîndașu.
„În momentul de față pot să vă informez că la Cernavodă a fost atins din nefericire pragul de minus 230. Asta înseamnă că Centrala Nucleară va intra în următoarele două zile în procedură de oprire. Nivelele pe zona au scăzut cu încă 6 cm în ultimele ore, deci practic nu există aport din Amonte. Din datele pe care le deținem, prognoza actuală îmi spune un debit de 1.400 constant până în data de 17, deci ar fi minimul la intrarea în țară, cel puțin pentru o săptămână.”, a declarat acesta.
Acesta a mai precizat că situația este cu atât mai dificilă cu cât și la Porțile de Fier 1 și 2 sunt estimate debite sub 1.400 de metri cubi pe secundă. În acest moment, estimările indică aproximativ 1.370 de metri cubi pe secundă.
„Din datele pe care le-am de la Portile de Fier 1 și 2, deja se estimează sub 1.400 de metri cubi pe secundă, deci vorbim de 1.370, în condițiile în care fiecare metru cub pe secundă în momentul de față contează. Categoric nu am mai întâlnit astfel de valori negative, atât de reduse ale debitelor.”, a mai precizat el.
Potrivit acestuia, inițial, calculele au fost făcute pornind de la un debit de aproximativ 1.800 de metri cubi pe secundă în zona Călărași, ținând cont de aportul râurilor din România.
Ulterior, estimarea a fost redusă la 1.700 de metri cubi pe secundă, după recalcularea situației în funcție de evoluția debitelor.
„În aceste condiții, dacă estimam în… Am început calcule de la 1.800 în zona Călărași, ținând cont de aportul tuturor râurilor din țară, apoi ne-am recalibrat la 1.700, când am refăcut toate calculele pe perioada măsurilor, estimăm că vom ajunge undeva la 1.600 de mc pe secundă în zilele următoare, în zona Brațului Bala, ceea ce înseamnă că la Cernavodă vor ajunge debite sub 300 de mc/secundă.”
Sorin Rîndașu a mai spus că, în zona bifurcației către Canalul Dunărea-Marea Neagră și centrală, măsurătorile făcute de specialiști indicau deja un debit de aproximativ 300-305 metri cubi pe secundă. În zilele următoare, acesta ar urma să scadă și mai mult, până la aproximativ 280 de metri cubi pe secundă.
„Ieri, colegii mei au măsurat, chiar acolo, în zona bifurcației, către canalul Dunele Mării Negre și Centrală, și debitul era în jurul valorii 300-305 mc/ secundă. Deci în zilele următoare vom atinge valori de 280, dar numai o parte din acest debit treacă spre Centrală, iar dacă valoarea este sub 40-45 mc/ secundă, practic Centrala nu mai poate funcționa.”, a spus acesta.
Potrivit explicațiilor oferite de directorul general adjunct al Apele Române, atingerea acestui prag face ca oprirea centralei să devină necesară, având în vedere situația Dunării: „Acesta e motivul pentru care Centrala intră în procedură de oprire, conform informațiilor pe care le deținem în acest moment.”
Directorul general adjunct al Apele Române spune că, indiferent dacă procedura de oprire va începe miercuri sau joi, evoluția debitelor arată că centrala nu va mai putea continua să funcționeze în condițiile din prezent.
„Ce vreau să subliniez este că perioada în care Centrala va fi oprită, că va fi mâine, că va fi poi mâine, nu are importanță, dar e foarte clar, după tendința tuturor nivelelor și debitelor pe care le măsurăm, că aceasta se va opri. În aceste condiții trebuie și s-a dispus deja continuarea lucrării de dragare în zona de acces pe brațul Dunării vechi în zona Bala.”, a spus el.
Întrebat dacă lucrările de dragare începute în zonă mai pot evita oprirea centralei, Rîndașu a spus că, la valorile actuale și ținând cont de prognoze, nu mai există timp pentru măsuri suplimentare.
„În acest moment la debitele, la nivelele și debitele prognozate, nu nu cred că mai poate să se facă ceva suplimentar pentru că nu mai este timp, dragajul și el și el durează. Acest dragaj este unul suplimentar față de tot ceea ce a fost făcut până acum. Poate s-a dragat o sută de mii de metri cubi în ultimele șapte zile. Din câte văd pe toate datele pe care le deținem, este foarte clar că în perioada următoare din nefericirea centralei nucleare se va opri.”
Acesta a făcut câteva precizări și despre lipsa precipitațiilor în bazinul Dunării. Potrivit datelor pe care le au autoritățile, în următoarele cinci zile nu sunt prognozate precipitații în întregul Bazin al Dunării.
„Dar ceea ce mai vreau să subliniez este faptul că în următoarele cinci zile din datele pe care le avem nu plouă deloc în tot Bazinul Dunării. Nu avem, pur și simplu nu sunt precipitații în întreg Bazinul Dunării, iar precipitațiile care vor fi în România undeva 5-10 litri pe metru pătrat nu contează absolut deloc pentru că se evaporă imediat când temperaturile sunt cu valori mai mari.”
Sursa video: Digi 24