CODUL ETIC DIN EDUCAŢIE dezbătut la Gândul LIVE
Mediafax.ro a lansat, luni, o platformă de dezbatere în care cititorii sunt invitaţi să se pronunţe asupra prevederilor propuse în proiectul de Cod Etic din Educaţie, principalele teme fiind legate de comportamentul profesorilor faţă de elevi, precum şi de combaterea corupţiei din şcoli.
Pe această platformă sunt supuse dezbaterii şi votului prevederi existente în proiectul elaborat de Ministerul Educaţiei care abordează teme diverse din activitatea cadrelor didactice precum responsabilitatea pe care acestea o au pentru siguranţa elevilor, comportamentul faţă de elevi, precum şi diferite aspecte privind combaterea corupţiei din şcoli. Cititorul poate accesa, la adresa www.mediafax.ro/dezbateri, fiecare prevedere ca să îşi prezinte acordul sau dezacordul, însoţit sau nu de argumente şi poate împărtăşi opinia prietenilor săi prin mai multe canale socia-media puse la dispoziţie.
Gândul LIVE a găzduit în această seară, de la ora 20:00, o discuţie pe marginea proiectului de Cod Etic din Educaţie, la care au participat Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei şi jurnalistul Mediafax Elvira Gheorghiţă.
Citeşte şi: Fost secretar de stat: Profesorii nu cunosc Codul Etic. Nu a existat o dezbatere în cancelarii
Citeşte şi: Lider sindical: Codul Etic e bun, dar trebuie unul şi pentru elevi şi părinţi, plus sancţiuni
Citeşte şi: Director de colegiu: Codul Etic să nu se suprapună cu prevederi din regulamentele şcolilor
Citeşte şi: Director de colegiu: Codul Etic să prevadă sancţiuni pentru elevi care să fie aplicate unitar
Citeşte şi: Pricopie: Codul etic trebuie corelat cu modificări în Legea educaţiei. Este un draft, dar nu e public
Citeşte şi: Lider sindical: În Codul Etic trebuie introduse amenzi pentru elevii care îi jignesc pe profesori