Video Colegii Alexandrei, protest în faţa Poliţiei Caracal: Alo, 112, sunt Alexandra şi vreau să trăiesc

Colegii de la dansuri ai Alexandrei Măceşanu, tânăra de 15 ani ucisă în Caracal, protestează, luni seara, în faţa sediului Poliţiei din oraş. „Alo, 112, sunt Alexandra şi vreau să trăiesc” este mesajul scris pe un carton ţinut în mână de doi dintre colegii Alexandrei.

13447 afișări

Tinerii adunaţi, luni seara, în faţa sediului Poliţiei din Caracal spun că încă speră că Alexandra este în viaţă şi susţin că încearcă, prin acest protest, să schimbe ceva, pentru colega şi prietena lor.

„Îmi pare rău că am crezut în voi. De azi eu nu mai sun la 112”, este mesajul scris pe o coală de hârtie purtată de o colegă a Alexandrei. Un alt mesaj transmis de tineri este: „Trebuie să suni de miercuri seară dacă ai probleme joi, aşa e la noi în ţară, semnează 112”.

Cei mai mulţi dintre colegii Alexandrei poartă tricouri pe care scrie Alexandra # Erou.

„Birocraţie, tot, tot... Nu vă fie frică. Era o poezie, nu ştiu cine a scris-o. Zicea aşa: Trăiesc aceia care luptă, iar cei fricoşi se plâng şi mor. De-i vezi murind, lasă-i să moară, căci moartea e menirea lor. Nu staţi, vorbiţi, să nu vă fie frică, că nu au ce să vă facă, fără noi nu pot trăi javrele”, le-a transmis un adult copiilor strînşi în faţa Poliţiei.

Alexandra Măceşanu (15 ani) a dispărut miercuri, după ce a luat o maşină de ocazie. În acelaşi mod a dispărut în aprilie 2019 şi Luiza Melencu (18 ani). Suspectul, Gheorghe Dincă, a fost identificat abia vineri, după ce Alexandra a sunat de 3 ori la 112 pentru a-şi anunţa răpirea. Dincă şi-a recunoscut duminică faptele şi a spus le-a omorât pe fete şi că a ars cele două cadavre.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici