Video Comemorare a victimelor din clubul Colectiv şi la Cluj: Moment de reculegere în Monumentul Memorandiştilor

Peste 100 de persoane au participat, marţi seara, la Monumentul Memorandiştilor din Cluj-Napoca la comemorarea a trei ani de la tragedia din clubul Colectiv. Oamenii au depus flori, au aprins lumânări şi au ţinut uni moment de reculegere în memoria celor 65 de victime ale incendiului.

427 afișări

Participanţii la comemorare s-au adunat, marţi seară, în faţa Monumentului Memorandiştilor din Cluj-Napoca, având pancarte cu mesaje precum "Corupţia ucide", "#colectiv", dar şi fotografii ale victimelor incendiului.

Ei au depus flori şi candele aprinse lângă Monumentul Memoradiştilor, au ascultat piesa "The day we die", devenită simbol al tragediei, au ţinut un moment de reculegere în memoria celor 65 de persoane care şi-au pierdut viaţa în urmă cu trei ani în incendiul de la clubul Colectiv din Bucureşti şi au scris cuvântul "Colectiv" din candele aprinse.

”Este un omagiu adus tinerilor care au murit atunci. Nu vom uita niciodată maniera absolut revoltătoare şi lipsită de umanitate în care autorităţile române au gestionat situaţia tinerilor care au supravieţuit. Aceştia au avut marea neşansă să ajungă în spitale din ţară şi nu în străinătate unde puteau fi trataţi corespunzător gravităţii arsurilor suferite”, a spus una dintre persoanele prezente la comemorare.

Printre participanţi s-au numărat şi judecătorul Cristi Dănileţ, fost membru CSM, care a declarat că în urmă cu trei ani se afla la Bucureşti unde l-a văzut pentru ultima oară pe un tânăr, Alex, care şi-a pierdut viaţa în urma incendiului de la Colectiv.

"Au murit nişte tineri nevinovaţi şi este evident că cineva va trebui să răspundă", a spus acesta.

Participanţii la comemorare intenţionează să pornească într-o procesiune până la Prefectura Cluj, urmând să se întoarcă în zona monumentului.

La Bucureşti, peste 2.000 de persoane au pornit marţi seară într-un marş de comemorare a victimelor din clubul Colectiv, pentru a arăta că nu a fost uitată ziua de 30 octombrie 2015. Oamenii au aprins torţe şi merg către Clubul Colectiv în ritmuri de chitară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici