Conductă de gaz spartă în Pitești. Pompierii au intervenit pe strada Constructorilor
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești, cu o autospecială de stingere, un echipaj CBRN și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Potrivit ISU Argeș, conducta afectată este una subterană și a fost spartă în timpul lucrărilor. Nu se impune evacuarea locatarilor din zonă.
Pompierii asigură măsurile specifice de protecție până la sosirea unei echipe a distribuitorului de gaze, care urmează să intervină pentru remedierea avariei. Incidentul a fost semnalat și în presa locală marți, 11 august.