Video CONFERINŢA MEDIAFAX - APMGR: Alte 1.200 de medicamente ieftine riscă să dispară, după ce 900 au ieşit deja de pe piaţă - VIDEO

Alte 1.200 de medicamente ieftine riscă să dispară de pe piaţă după scăderea preţului la medicamente, de la 1 iulie, pentru că ele nu vor mai fi rentabile pentru producători, a declarat marţi, la conferinţa MEDIAFAX, preşedintele APMGR, Dragoş Damian, amintind că alte 900 au ieşit deja de pe piaţă.

223 afișări

Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) a spus că salută introducerea cardului de sănătate, pentru că vor putea să apară economii, având în vedere că nu mai poate fi înşelat sistemul.

"Îl mai poţi înşela o vreme, după care o aplicaţie de genul acesta nu mai poate fi înşelată", a mai spus Dragoş Damian, la a IX-a ediţie a conferinţei "Mediafax Talks about Health Reform".

Dragoş Damian a salutat scăderea preţului la medicamente, apreciind că nu este normal ca în România să se plătească mai mult decât în alte ţări europene.

"O să spuneţi că poate nu sunt sănătos la cap. Nu este normal ca pe anumite categorii de medicamente, în România să se plătească mai mulţi bani decât în ţările europene, mai ales că în România veniturile sunt de un anumit fel, sub rezerva faptului că toţi producătorii de medicamente, până la aplicarea Ordinului 75, respectau legile din România. Să nu uităm că medicamentele, în România, şi până la introducerea CANAMED erau cu 30 la sută mai mici, pentru că se plăteşte clawback şi se utiliza un curs de schimb greşit, cu patru la sută mai mic decât era necesar", a spus preşedintele APMGR.

Potrivit lui Damian, două mari companii au făcut simulări privind ceea ce se va întâmpla în piaţă după 1 iulie şi s-a constatat că scăderea totală a preţurilor este, pe întregul arsenal terapeutic, de 9,4 la sută, în vreme ce pentru producătorii care au expunere în România, adică cei care au fabrici, este de 18 la sută.

"Preţurile la medicamentele deja ieftine scad de două ori, faţă de medicamentele unde trebuia să scadă. La Actavis, preţurile vor scădea cu 40 la sută. Deci vorbim de scăderea cifrei de afaceri a unor companii care plătesc taxe şi impozite către statul român şi care pun în circulaţie oricum medicamente extrem de ieftine, care acum devin şi mai ieftine, probabil sub pragul rentabilităţii. La Alvogen şi Sandoz, preţurile scad cu 30 la sută, la Terapia, cu 21 la sută şi Zentiva, cu 25 la sută. Deci, o scădere de preţuri, care pe total vine la nouă la sută, este extrem de puternică la nivelul producătorilor care au activităţi industriale în România", a explicat Damian.

Preşedintele APMGR a mai arătat că o altă companie care face studii de piaţă spune că piaţa totală se va reduce cu 16 la sută, pentru medicamentele inovative reducerea fiind de 15 la sută, iar pentru medicamentele generice, cele care oricum erau ieftine, de 20 la sută.

"Deci, impactul covârşitor al scăderii preţurilor este din nou asupra medicamentelor ieftine. Practic, 1.200 de tipuri de medicamente au ajuns să coste sub cinci lei, mai puţin decât o apă minerală, şi le aduce în situaţia de a deveni nerentabile. Mesajul nostru nu este un mesaj de ameninţare, de şantaj. Nu vrem să spunem că vom scoate mâine aceste produse din fabricaţie sau că nu le mai fabricăm şi să vedem ce se va întâmpla. Va avea loc un fenomen de adaptare a pieţei. Aceste medicamente probabil vor dispărea, pentru că nu vom mai putea să le producem. Vor fi înlocuite cu medicamente mai scumpe, pentru că, da, există alternative mai scumpe pentru aceste medicamente, şi atunci, de fapt, va fi un consum la fel de mare sau poate chiar în creştere, nicidecum o economie. Ce se va întâmpla va fi că va veni o taxă clawback de aceeaşi valoare, peste trei luni, şase luni, nouă luni şi, de fapt, se intră pe un cerc vicios, care cred că ar trebui la un moment dat oprit", a adăugat Dragoş Damian.

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), Marius Tănasă, a declarat că starea de nervozitate legată de faptul că dispar medicamente de pe piaţă este cumva justificată, însă a atras atenţia că şi fără această scădere a preţurilor au dispărut deja o serie de medicamente de pe piaţă.

"Eu primesc frecvent cereri de renunţare din motive comerciale. Faptul că dispar nu se va inventa după 1 iulie. Probabil că unii agenţi îşi fac calcule economice şi vor decide că nu mai este rentabil, dar nu vor dispărea toate medicamentele. Când am venit la ANM, am nimerit în plină criză de citostatice şi am căutat soluţii pentru a asigura tratamentul. Ulterior, am identificat o serie de medicamente cu risc de discontinuitate în piaţă. Supraveghem în continuare piaţa, astfel încât să identificăm posibilele riscuri de discontinuitate a unor medicamente. Cred că în cadrul unui dialog putem să asigurăm pacienţii că medicamente nu vor dispărea de pe piaţă, că tratemntele vor fi disponibile şi chiar accesibile", a spus Marius Tănasă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici