Constanţa: Patru persoane rănite după ce o ambulanţă a fost lovită de un autoturism

Publicat: 09 08. 2010, 20:32
Actualizat: 10 11. 2012, 07:59

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, accidentul a avut loc în jurul orei 19.30, la intersecţia străzilor Amurgului cu Meşterul Manole din Constanţa.

Primele informaţii arată că în momentul în care a pătruns în intersecţie, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, ambulanţei nu i-a fost acordată prioritate, fiind lovită de un autoturism.

În urma impactului, au fost răniţi şoferii celor două maşini, asistenta medicală şi pacientul din ambulanţă.

Conform Serviciului de Ambulanţă Constanţa, autosanitara transporta către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă un pacient aflat în stop cardio-respirator.

În urma accidentului, la faţa locului au fost trimise trei ambulanţe care au preluat victimele, transportându-le la spital.