Copil de 1 an cu arsuri pe 70% din corp, transportat cu elicopterul SMURD la Iași

Publicat: 19 06. 2025, 20:32
Un elicopter SMURD aterizeaza pe heliportul Spitalului Judetean de Urgenta Drobeta Turnu Severin, joi, 16 noiembrie 2023. JUSTINEL STAVARU/MEDIFAX FOTO

Echipajul medical a intervenit după un apel la 112 și a preluat copilul, apoi l-a transferat la Spitalul „Sf. Maria” din Iași, unde a fost internat la UPU și ulterior în secțiile de Terapie Intensivă și Chirurgie Plastică.

„Este un prognostic rezervat dacă se confirmă această suprafață arsă foarte mare la un copil de 1 an, ceea ce înseamnă un risc foarte mare”, a declarat Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.

Medicii de la Spitalul „Sf. Maria” continuă să acorde îngrijiri intensive pentru stabilizarea bebelușului.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul cu lichidul fierbinte nu au fost încă detaliate de autorități.