Video Corespondenţă de la Madrid: Ingredientul secret al patiseriei româneşti care a traversat criza spaniolă

  • Pandemia de Covid-19 pune la grea încercare afacerile românilor din Spania.
  • Unii au fost nevoiţi să stea pe loc timp de două luni, iar alţii au căutat metode noi ca să-şi menţină afacerile pe picioare.
  • Una dintre cele mai apreciate patiserii româneşti din regiunea Madrid s-a adaptat peste noapte ca să supravieţuiască.
2028 afişări

De 7 ani, Valentina Ţăruş face torturi, cozonaci, prăjituri şi multe alte bunătăţi româneşti, doar cu ingrediente naturale şi fără conservanţi.

Românii sunt clienţii săi cei mai fideli, dar şi spaniolii cumpără. De când a venit criza, normele de distanţare şi de igienă au trebuit păstrate cu mare grijă. Teama de infectare i-a făcut pe mulţi clienţi să fie mai prevăzători.

Valentina Ţăruş, românca patiser în Torrejón de Ardoz, povesteşte: „Fără ajutorul lor (angajaţilor- nr) chiar că ne-ar fi fost greu. Mai ales în perioada Paştelui. A trebuit să dăm un serviciu la domiciliu. Ne-a fost foarte greu fiindcă neavând nici personal şi nici nu eram pregătiţi. Am oferit un serviciu aşa dintr-o dată pentru că am văzut că altfel nu o să putem vinde.”

„Este foarte bună pâinea aici. Familia mea este încântată. Nu cumpărăm din altă parte, de când am probat aici”, spune Laura, o clientă locală a patiseriei.

Românca patiser a observat că spaniolii şi-au schimbat comportamentul şi sunt rezervaţi în a cumpăra produse, de teama infectării. 

„Frica, teama! Ceva a intrat ei. Pur şi simplu îi vezi aşa că nu sunt... nu că în apele lor. Nu sunt sută la sută ca înainte. Se observă”, crede Valentina. 

Mai multe afaceri sunt acum în pragul falimentului în Spania, din cauza pandemiei, dar sunt şi mici întreprinzători care fac sacrificii ca să-şi păstreze clientela, fără să renunţe la reţetă. Peste 40 de mii de firme mici, cu 170 de mii de angajaţi, au fost închise de la începutul crizei în Spania.

Corespondenţă realizată de la Madrid de Felix Damian, jurnalist Mediafax.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici