Droguri vândute prin „dead drop” și aplicații criptate de mesagerie. «Farmacie» de substanțe interzise, destructurată de DIICOT
„La data de 9 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 3 inculpați, cu vârstele de 22, 23 și 53 de ani, doi dintre ei fiind membri ai aceleiași familii, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc”, informează DIICOT.
Primul tânăr, în vârstă de 22 de ani, ar fi vândut droguri în București încă din anul 2024. Acesta a fi vândut prin metoda „dead drop” cocaină, ketamină, cababis și NEP (un tip de drog sintetic), informează DIICOT.
Acesta discuta printr-o aplicație de mesagerie criptată cu cei care urmau să cumpere substanțele interzise. După ce tânărul negocia cu clienții referitor la cantitate și preț, acesta primea plata în cripto. Tânărul îi comunica apoi clientului locația, iar de acolo consumatorul ridica substanțele.
În luna iulie a acestui an, presupusul vânzător, alături de cel de-al doilea tânăr de 23 de ani, ar fi vândut ketamină, pe care obișnuiau s-o amplaseze într-un parc din Sectorul 4 al Capitalei.
Procurorii au percheziționat locuințele celor trei bărbați vizați, iar acolo au găsit 108 comprimate ecstasy, mai multe punguțe conținând în total aproximativ 160 grame cocaină, dar și metamfetamină, MDMA, și, de asemenea, peste 20 de comprimate având ca substanță activă alprazolam (sedativ care se vinde pe piața neagă ca drog). Cantitatea de substanțe au fost ridicate și indisponibilizate de procurori.
Anchetatorii au mai găsit, de asemenea, în casele celor trei bărbați, diverse recipiente cu substanță lichidă, sumele de 16.700 lei, 230 euro și 300 dolari, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
Sâmbătă, cei trei au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.