Fost viceprimar al Bacăului şi fost şef de serviciu la CJ Bacău, condamnaţi la câte patru ani de închisoare

Fostul viceprimar şi consilier local al Bacăului, Laurian Lucaş, şi fostul şef al Serviciului Cadastral şi Fond Funciar din cadrul Primăriei Bacău, Vasile Ifrim, au fost condamnaţi, joi, de instanţa supremă, la câte patru ani de închisoare, pentru complicitate la luare de mită.

888 afișări
Imaginea articolului Fost viceprimar al Bacăului şi fost şef de serviciu la CJ Bacău, condamnaţi la câte patru ani de închisoare

Laurian Lucaş, fost viceprimar al Bacăului (Imagine: Liviu Maftei/ Arhiva Mediafax Foto)

Decizia a fost luată de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în dosarul în care cei doi, dar şi fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, au fost judecaţi pentru corupţie.

Instanţa a decis încetarea procesului penal împotriva lui Sechelariu, ca urmare a decesului acestuia, în 16 februarie 2013.

ICCJ a dispus confiscare de la complicii lui Sechelariu a câte 98.318 de dolari şi 1.616,174 lei, menţinând sechestrul pus pe două imobile aparţinând lui Lucaş şi lui Ifrim.

În plus, prin decizia de joi au fost anulate mai multe acte emise de Primăria Bacău.

Dumitru Sechelariu, Laurian Iulian Lucaş şi Vasile Dorinel Ifrim au fost trimişi în judecată în 26 iulie 2005, de procurorii anticorupţie.

"Din probele administrate în cauză rezultă că, prin îndeplinirea funcţiei de autoritate publică şi prin conducerea şi controlul aparatului administraţiei publice locale, inculpatul Sechelariu Dumitru a încălcat grav prerogativele conferite de funcţia pe care a deţinut-o de primar al municipiului Bacău şi a iniţiat constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii unor fapte de corupţie, care au adus atingere atât unor activităţi de interes public, cât şi patrimoniului municipalităţii ori drepturilor cetăţenilor. Obiectivul central şi principal al acestei asocieri a vizat obţinerea în proprietatea inculpatului Sechelariu Dumitru şi în concesiunea Asociaţiei Club Karting 'Selena Motor Sport' AFI Bacău şi a SC Selena SRL Bacău - controlate de inculpatul Sechelariu Dumitru - de suprafeţe de teren pe strada Chimiei din Municipiul Bacău, locaţie unde inculpatul a construit un kartodrom. În realizarea scopului urmărit inculpatul Sechelariu Dumitru s-a asociat cu inculpaţii Lucaş Laurian Iulian, viceprimar şi consilier local al Municipiului Bacău, şi Ifrim Vasile Dorinel, şef al Serviciului Cadastral şi Fond Funciar din cadrul Primăriei Municipiului Bacău", arătau procurorii DNA.

Mai mult, anchetatorii i-au acuzat că au stabilit o întreagă strategie urmată de acţiuni concrete. Între aceste acţiuni, procurorii aminteau de delegarea exercitării atribuţiilor principale ale primarului către Lucaş ca şi viceprimar, desemnarea lui Lucaş ca membru în Comisia Municipală Bacău de Reconstituire a Drepturilor de Proprietate şi punerea în posesie a terenurilor agricole, menţinerea lui Ifrim în funcţia de şef al Serviciului Cadastral şi Fond Funciar, desemnarea acestuia ca membru în Comisia Municipală Bacău de Reconstituire a Drepturilor de Proprietate.

"Totodată, inculpaţii Lucaş Laurian Iulian şi Ifrim Vasile Dorian au identificat persoanele fizice care au solicitat în urmă cu mai mulţi ani reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi le-au condiţionat în schimbul emiterii şi eliberării titlurilor de proprietate să vândă terenurile către Sechelariu Dumitru", arătau procurorii.

Predarea "preţului" către proprietarii terenurilor se efectua de către Ifrim, care se ocupa şi de întocmirea documentaţiei necesare încheierii şi semnării contractelor de vânzare-cumpărare, inclusiv de aducerea vânzătorilor la birourile notariale.

Sechelariu, Ifrim şi Luaş s-au ocupat totodată şi de emiterea unor certificate de urbanism false pe numele vânzătorilor, de actele necesare operaţiunilor notariale, pe bază de cereri false, nesemnate de titularii titlurilor de proprietate.

"Astfel, în lunile februarie – martie, inculpatul Sechelariu Dumitru ajutat de ceilalţi doi inculpaţi a condiţionat de neplata impozitului restant în sumă de peste 8,5 milioane lei, datorat de către o persoană fizică la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Bacău, de vânzarea în beneficiul lui Sechelariu Dumitru a terenului proprietate personală a acelei persoane fizice, în suprafaţă de aproximativ 4.500 mp, situat în municipiul Bacău, impunându-se un preţ de cumpărare de 150 milioane lei, mult subevaluat faţă de preţul terenurilor din zonă (1 USD/mp faţă de preţul real de 6,4 USD/mp). În acest mod, Sechelariu Dumitru a obţinut ilegal şi un folos necuvenit de 24.154 USD", conform DNA.

Sursa citată mai arăta în rechizitoriu că cei trei au mai condiţionat emiterea şi eliberarea titlurilor de proprietate către persoane fizice îndreptăţite de încheierea contractelor de vânzare - cumpărare a încă şapte suprafeţe de teren în beneficiul fostului primar al Bacăului.

"Constrângerea persoanelor fizice de a vinde terenurile s-a efectuat profitând de faptul că trecuseră ani de zile de când persoanele îndreptăţite au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate şi nu au intrat în posesia imobilelor; de împrejurarea că acestea erau în vârstă, bolnave, cu probleme financiare şi tracasate de intervenţiile făcute la Serviciul Cadastral şi Fond Funciar în vederea obţinerii terenurilor", potrivit DNA.

Prima instanţă la care a ajuns acest dosar a fost Tribunalul Bacău, care a decis, în 26 iunie 20012, achitarea celor trei

Magistratul de caz a constatat totodată că părţile vătămate din dosar nu s-au constituit şi părţi civile şi a respins pretenţiile civile solicitate de partea civilă Municipiul Bacău prin Primar.

Tribunalul a ridicat prin această decizie sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi asupra apartamentului din Bacău a lui Dumitru Sechelariu. dar şi de pe apartamentele ce aparţineau celorlalţi doi complici ai edilului.

Decizia a fost contestată de către anchetatori, iar Curtea de Apel Bacău a decis admiterea solicitării DNA, în 6 noiembrie 2012, doar cu privire la încetarea procesului penal pentru mai multe fapte în cazul lui Laurian Lucas, în cazul cărora au constatat că acestea nu erau prescrise dar nici comise de către acesta, astfel că l-au achitat pe Lucas pentru cele trei acuzaţii.

DNA a făcut recurs la instanţa supremă, cea care a emis joi o decizie definitivă în acest caz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici