Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că pompierii intervin, la ora transmiterii acestei ştiri, pe autostrada A3, unde o cisternă care era încărcată cu 22 de tone de motorină şi 10 tone de benzină, s-a răsturnat, în apropiere de Ploieşti.
”Sunt scurgeri de combustibil. Nu există pericol de explozie. Răcim cu spumă. Este o intervenţie de durată. Trebuie repusă pe roţi. Transporta motorină şi benzină”, a declarat Vasiloae.
La rîndul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că s-a luat decizia ca pe A3 sensul de mers către Bucureşti să fie închis.
”Cisterna, încărcată cu benzină şi motorină s-a răsturnat la kilometrul 56, în afara părţii carosabile. Este închis sensul de mers către Bucureşti”, a declarat Brezeanu.

Ulterior, reprezentanţii Poliţiei Prahova au decis închiderea totală a traficului pe autostrada A3, pe ambele sensuri. Traficul este deviat între localităţile Bărcăneşti şi Potigrafu.
De asemenea, reprezentanţii ISU Prahova au afirmat că şoferul cisternei a fost rănit şi este transportat la spital.
Citeşte şi: Băieţel de doi ani rănit după ce a căzut de la etajul 3 al unui bloc din Argeş. Copilul, transportat de la Piteşti la Bucureşti
Citeşte şi: VREMEA REA a făcut ravagii în ţară: Acoperişuri şi copaci doborâţi de vânt. În 96 de localităţi sunt probleme cu curentul electric
Citeşte şi: Circulaţia tramvaielor pe bulevardul Liviu Rebreanu din Capitală este reluată după şapte ani. Care este actualul traseu
Citeşte şi: Furtuna a făcut „prăpăd” la Arad. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor, fără curent: 100 de vaci riscă să fie sacrificate