Video GALERIE FOTO, VIDEO Oamenii străzii au primit ceai cald şi hrană de la copii instituţionalizaţi şi voluntari

24 de persoane fără adăpost au primit marţi mâncare caldă, ceai şi haine groase, o parte dintre ele, pentru că altfel nu ar fi rezistat gerului năprasnic, au fost găzduite peste noapte în adăposturi sociale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

506 afișări

VEZI GALERIA FOTO MAI JOS

Iniţiativa de a-i ajuta pe oamenii străzii să treacă cu bine de această iarnă grea a aparţinut reprezentanţilor DGASPC Argeş, care, în parteneriat cu o asociaţie, tineri instituţionalizaţi de la Centrul de Tip Familial Găvana şi voluntari, au mers şi le-au dus hrană şi ceai cald. Oamenii străzii au primit şi haine groase, iar cei care au acceptat au fost luaţi şi duşi în centre de noapte, pentru a nu muri din cauza temperaturilor foarte scăzute.

Mihaela Dragu, una dintre pesoanele implicate în acţiunea caritabilă spune că în urmă cu 10 ani au început să se implice în a-i ajuta pe nevoiaşi.

"Am împărţit iniţial doar ceai cald. Am continuat iarnă de iarnă să ne implicăm şi am ajuns să aducem oamenilor străzii, pe lângă ceai cald, şi hrană caldă, dar şi haine. E o bucurie imensă să poţi ajuta.", a declarat Mihaela Dragu.

Hrana pentru oamenii străzii a fost preparată în bucătăria unui cămin de copii. "Am gătit supă de legume, mâncare de fasole verde, iar pe lângă acestea le pregătim oamenilor străzii şi câte un ceai cald, care este necesar pe vremea aceasta", a declarat o altă participantă la acţiunea caritabilă.

Printre cei care au fost adunaţi de pe străzile din Piteşti se numără mai ales tineri, care s-au arătat mai mult decât mulţumiţi de ce au primit. "Fasole! O mănânc aici pe loc, dacă îmi dai şi lingură", a spus unul dintre tineri.

"Să vă trăiască familiile, aţi făcut din nou pomană cu noi! Ceiul ăsta cald merge la suflet. Trecem şi peste noaptea asta. Mâncarea o iau cu mine, pentru mai târziu", a spus un alt om al străzii.

Îmbrăcaţi ponosit, flămânzi şi murdari, fiecare om fără adăpost ascunde o poveste. Victoria Maria Floricel spune că e de fel din Călineşti, că are 43 de ani şi că de 9 ani, de când i-au murit părinţii şi fraţii, stă pe străzi. Am găsit-o lângă un tomberon în cartierul piteştean Găvana. Căuta cartoane cărora să le dea foc, să-şi poată încălzi nişte sarmale primite de la o femeie din zonă, care mereu îi aduce de mâncare.

"Tot ce am pe lumea asta e Lorina, căţeluşa asta de care nu mă despart niciodată, şi pe soţul meu. El nu e aici acum. E la cerşit. Din asta trăim, nu furăm. Am avut familie, am trăit la Călineşti, în Argeş. Mi-au murit toţi fraţii şi părinţii şi am ajuns pe străzi. Nu e bine, dar ce să fac? Acum îmi încălzesc de mâncare. Am primit de la o doamnă din cartier. Mereu are grijă de mine. Îmi dau şi haine femeile de la blocuri", a spus femeia care poate strânge în două plase toată averea adunată de-a lungul vieţii.

Iarna o duc foarte greu. "Uneori merg la spital şi dorm. Noaptea trecută a fost atât de frig încât am stat sub o scară de bloc, învelită cu patru plăpumi şi două pături. Nu vă imaginaţi cum e. Mai sunt şi însărcinată în trei luni şi jumătate. Merg la centru în noaptea asta, dar căţelul nu-l las aici. Loryna, păpuşa mea, plecăm, ce zici? Mor după ea. Ea se culcă cu mine", a mai spus Maria, care a acceptat într-un final să îşi lase căţelul în stradă şi să meargă peste noapte împreună cu Dan, concubinul ei, într-un adăpost social.

Copiii instituţionalizaţi, dar şi adulţii participanţi la acţiunea caritabilă îi vor ajuta în continuare pe oamenii străzii, mai ales pe perioada iernii, când acestora le este imposibil să supravieţuiască

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici