Guvernul a deschis înscrierile pentru Programului Oficial de Internship adresat tinerilor
Ediția din acest a intership-ului este organizată de Secretariatul General al Guvernului. Există un număr de 200 de locuri disponibile, în cadrul celor 41 de ministere, instituții și autorități ale administrației publice centrale.
„Pe durata participării, internii vor beneficia de o indemnizație lunară, iar la finalul Programului de internship vor primi un certificat de absolvire emis de Secretariatul General al Guvernului”, potrivit sursei citate.
Programul de practică plătită se va desfășura pe o durată de două luni consecutive, în perioada iulie – august 2026.
Scopul programului este acela de a oferi o experiență practică și valoroasă celor interesați de administrația publică, dezvoltarea spiritului civic în rândul tinerilor cu potențial, pentru ca aceștia să urmeze o eventuală carieră în administrația publică, dar și sprijinirea participanților în înțelegerea mecanismelor procesului de guvernare, dar și câștigarea experienței practice.
Cei interesați își pot depune candidaturile începând de vineri, 24 aprilie și până în 11 mai la ora 23:59, urmând ca dosarele lor să fie verificate, iar dacă aceștia trec, candidații vor fi supuși unui interviu. Cei interesați de mai multe detalii pot accesa platforma Guvernului, https://internship.gov.ro/.