Video Imagini ŞOCANTE. O adolescentă din Ploieşti a fost bătută şi umilită în plină stradă. Agresoarele o pun în genunchi şi o stropesc cu apă. Filmarea a ajuns la poliţie

Poliţiştii din Ploieşti au demarat o anchetă după ce în mediul online a fost postat un filmuleţ în care o tânără este bătută, trasă de păr şi pusă în genunchi de alte două fete, obligată să sărute mâinile agresoarelor, iar apoi a fost stropită cu apă. Victima a depus luni plângere la poliţie.

2893 afişări

Poliţiştii din Ploieşti au întocmit şi un dosar penal după ce o adolescentă a depus plângere că a fost bătută şi umilită de alte două tinere, iar imaginile au ajuns în mediul online, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În filmulele suprinse cu un telefon mobil se vede cum o tânără este agresată, în plină stradă, de alte două fete. Victima este bătută, ameninţată şi stropită cu apă de un băiat, apoi agresoarele pun victima în genunchi şi o oblige să le sărute mâinile.

Adolescenta bătută, o tânără de 14 ani, din Ploieşti a depus luni plângere la Poliţie, după ce, anterior, oamenii legii s-au autosesizat după apariţia filmuleţului în mediul online.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, după ce imaginile au fost postate pe internet, poliţiştii s-au autosesizat şi au reuşit identificarea şi audierea tuturor celor implicaţi în acest scandal.

„Noi ne-am autosesizat şi s-a reuşit identificarea fetelor şi a băiatului care stropeşte cu apă. Au fost toţi audiaţi. Luni, partea vătămată a depus plângere. Se pare că incidentul s-a petrecut acum o săptămână”, a declarat Brezeanu.

Potrivit acesteia, victima are 14 ani şi este din Ploieşti, iar agresoarele sale au 15 ani, una fiind din Ploieşti şi alta din Blejoi.

Poliţiştii fac cercetări pentru pentru loviri şi alte violenţe şi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Tânărul care a stropit victima cu apă este cercetat pentru complicitate la tulburarea liniştii şi ordinii publice

Imediat după ce poliţiştii au chemat-o la audieri, una dintre agresoare a postat un mesaj pe reţeaua de socializare prin care îşi cere scuze.

„Îmi prezint scuzele mele publice pentru ceea ce am făcut. Sunt foarte conştientă că am greşit, îmi asum vina pentru tot, voi răspunde moral şi penal pentru tot ce am comis. Îmi pare extrem de rău pentru tot, am fost chiar proastă. A fost un moment de nervozitate în care am reacţionat aşa, mi-a părut rău imediat după ce am comis fapta”, a scris tânăra pe Facebook.

Cealaltă agresoare şi băiatul şi-au închis conturile pe reţelele de socializare.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat corespondentului MEDIAFAX că scandalul ar fi pornit din cauza unui băiat.

Tânăra bătută şi umilită urmează să fie consiliată psihologic.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici