Incendiul de la fabrica de celuloză din Drobeta-Turnu Severin, încă nestins. Pompierii intervin pe trei sectoare

Publicat: 22 09. 2026, 08:58
O coloana de fum negru poate fi vazuta de la mare distanta in timpul unui incendiu de amploare izbucnit la o fabrica de celuloza si hartie din Drobeta-Turnu Severin, luni, 21 septembrie 2026. Flacarile s-au extins rapid la nivelul unei hale industriale de aproximativ 20.000 de metri patrati, fiind necesara interventia masiva a echipajelor de pompieri din cadrul ISU Mehedinti. JUSTINEL STAVARU / MEDIAFAX FOTO

Incendiul a fost localizat la ora 23:23, iar pompierii au continuat să acționeze pe parcursul întregii nopți. În această dimineață, echipajele sunt schimbate pentru asigurarea continuității misiunii.

În prezent, pompierii intervin pe trei sectoare, atât în interiorul halei, unde se află baloți de carton, cât și în exterior, pentru stingerea maculaturii depozitate în zonă.

Intervenția este una de durată din cauza cantității mari de materiale combustibile și a necesității identificării și lichidării tuturor focarelor.

La operațiunea de stingere au participat inițial echipaje din mai multe județe. ISU Mehedinți a intervenit cu șase autospeciale de stingere, o autoscară, un autocamion și o ambulanță SMURD, iar la fața locului au fost trimise autospeciale de stingere și de la ISU Dolj, ISU Caraș-Severin și ISU Gorj. ISU București-Ilfov a trimis, de asemenea, o autospecială cu roboți.

Din cauza cantității mari de fum degajate în timpul incendiului, autoritățile au emis ieri un mesaj RO-Alert, prin care populația din zona afectată a fost informată și avertizată.

Pompierii continuă operațiunile pentru stingerea completă a incendiului și eliminarea tuturor focarelor. Misiunea este în dinamică.