Incident în Parlament: Persoană surprinsă de PSD filmându-i pe cei care-l huiduiau pe Boc

Parlamentarii PSD au acuzat marţi, în timpul discursului premierului Emil Boc, exercitarea de presiuni asupra persoanelor care huiduiau discursul primului-ministru, după ce au surprins o persoană care purta uniformă de poliţist filmându-i pe aceştia din balconul de la sala de plen.

35 afișări
Imaginea articolului Incident în Parlament: Persoană surprinsă de PSD filmându-i pe cei care-l huiduiau pe Boc

Incident în Parlament: Persoană surprinsă de PSD filmându-i pe cei care-l huiduiau pe Boc (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Parlamentarii PSD din sala de plen s-au arătat contrariaţi când au observat că, dintr-unul dintre balcoanele de la sala de plen, o persoană care purta uniformă de poliţist îi filma pe sindicaliştii care huiduiau discursul premierului şi care se aflau în balconul de vizavi.

Deputatul Radu Moldovan şi senatorul Dan Şova au alergat pe holurile Parlamentului pentru a-l legitima pe cel care filma cu o cameră de mână.

În momentul în care social-democraţii îl chestionau pe acesta, unul dintre liderii sindicatului ProLex a încercat să-l disculpe, afirmând că este membru de sindicat şi că imaginile nu sunt destinate intimidării sindicaliştilor care îl huiduiau pe Boc. Între cele două părţi a avut loc un schimb de replici acide.

"Ia mâna de pe mine. Eu sunt deputat Radu Moldovan şi vă aştept pe hol să discutăm", a spus Moldovan.

El a fost completat de senatorul Dan Şova: "Ce căutaţi dumneavoastră să filmaţi aici? Domnul care a filmat nu are nicio autorizaţie. Dumneavoastră aţi filmat oamenii care huduiau Guvernul".

Ulterior, Şova a afirmat că "poliţistul" se ascunde, nedorind să ofere informaţii cu privire la prezenţa sa în Parlament, dar şi să se legitimeze.

El a spus că aşteaptă ca forţele de ordine să identifice acea persoană.

"Nu, nu facem nicio presiune. Noi am venit din partea organizaţiei sindicale", a replicat vicepreşedintele ProLex, în dialogul cu cei doi parlamentari.

"Era o persoană îmbrăcată în poliţist despre care noi spunem că nu era poliţist şi care filma pe cei care vociferau împotriva premierului, probabil să le facă dosare. Vreţi să ameninţaţi oamenii cu filmele. Ăsta este un stat totalitar, un stat poliţienesc", a continuat senatorul Dan Şova.

În final, parlamentarii PSD au predat camera de filmat secretarilor generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, Gheorghe Barbu şi Ioan Morar.

ProLex: Persoana care a filmat în Parlament, poliţist din sindicat. N-am venit din partea unui partid

Vicepreşedintele sindicatului ProLex Marius Niţă a respins acuzaţiile parlamentarilor PSD privind exercitarea de presiuni asupra persoanelor care huiduiau discursul premierului, susţinând că poliţistul care a filmat în Parlament este din sindicat şi nu a încălcat regulamentele.

"Am venit aici să ne filmăm pe noi, poliţiştii, suntem sindicalişti. Am făcut o adresă aici, în rest nu ştiu cu ce am greşit", a declarat Marius Niţă.

El a adăugat că membrii sindicatului ProLex nu au trecut "fraudulos" filtrul de la intrare, cu camera de luat vederi.

"Dacă nu ne permiteau, nu puteam intra. Am filmat tot ceea ce era acolo. Dacă ni se interzicea, respectam regulamentul, nu era nicio problemă. Pur şi simplu s-au năpustit asupra noastră. Nu am venit din partea niciunui partid. Am venit pe lista BNS, care a fost organizatorul, acolo confederaţia Meridian ne-a trecut pe listă. Nu facem parte din niciun partid", a mai arătat Niţă.

VEZI AICI TEXTUL MOŢIUNII

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici