Lider al Partidului Democrat European Catalan: Există o dorinţă spre autonomie în Transilvania
Marc Gafarot i Monjó a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă la sediul PPMT, că în Bucureşti atmosfera politică este mult mai centralistă decât în Transilvania, aspect care îi afectează şi pe maghiarii, dar şi pe românii din regiune.
„În România, în Transilvania, există o importantă comunitate de maghiari, au propria lor limbă, cultură şi cred că există o dorinţă, pe care o poţi simţi, către autonomie, în Transilvania, chiar dacă ea merge dincolo de limitele maghiarilor. Sunt români care trăiesc în Transilvania şi care au opinii diferite despre politica administraţiei interne a României decât alţi români din alte părţi ale ţării. În Bucureşti, atmosfera politică este mult mai centralistă decât în Transilvania. Asta, în opinia mea, îi afectează şi pe maghiarii din Transilvania, dar şi pe mulţi alţi români din regiune”, a spus politicianul catalan.
Acesta a susţinut că situaţia actuală din Catalonia se apropie foarte mult de timpurile dictaturii lui Franco.
„Situaţia din Catalonia este fără precedent pentru o ţară democrată. Mulţi dintre cei care sunt mai în vârstă spun că seamănă cu vechiul regim al lui Franco, unul dictatorial, din cauza lipsei libertăţilor. Situaţia este total fără precedent pentru că preşedintele nostru catalan (Carles Puigdemont – n.a.), care, în treacăt fie spus, este căsătorit cu o româncă, s-a refugiat şi trăieşte acum în Belgia, unde aşteaptă examinarea ordinului de extrădare emis de autorităţile spaniole. În plus, opt membri ai cabinetului său, miniştri în guvernul său, şase bărbaţi şi două femei, sunt în închisoare, iar alţi doi activişti sunt de asemenea închişi în închisorile spaniole. Ceea ce ne face să concluzionăm că ne aflăm sub o stare de violare a drepturilor democratice”, a afirmat Marc Gafarot i Monjó.
Potrivit acestuia, referendumul pentru autonomia Cataloniei a fost boicotat de poliţia spaniolă şi au avut loc violenţe fără precedent între poliţie şi civili, care au fost demonstranţi nevinovaţi.
„ Asta arată că Spania are o problemă nu doar cu Catalonia, ci cu drepturile civile. Din păcate pentru cataloni, dar şi pentru spanioli, Spania urmează drumul Turciei, politica lui Erdogan. Asta este foarte trist, pentru că Spania este parte a UE de 30 de ani. Multe lucruri bune s-au întâmplat în acest timp în Spania. Noi nu avem nimic cu poporul spaniol, care este minunat, dar avem multe împotriva elitei politice spaniole, a sistemului politic, pentru că se îndreaptă împotriva interesului naţional al Cataloniei şi a valorilor ei”, a subliniat Gafarot i Monjó.
Citeşte şi: Protestatarii s-au strâns din nou în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Ce au spus oamenii, nemulţumiţi de adoptarea OUG privind modificările fiscale / Unii manifestanţi au adus hârtie igienică
Citeşte şi: Revoluţia fiscală | Care sunt principalele schimbări aduse Codului Fiscal modificat miercuri prin OUG – FOTO DOCUMENT prezentat de Guvern
Citeşte şi: Ministrul Ionuţ Mişa către protestatari, după ce premierul a acuzat băncile că au dat liber angajaţilor ca să vină în Piaţa Victoriei: Înainte să iesiţi în stradă citiţi cu atenţie ordonanţa cu măsurile fiscale
Citeşte şi: Guvernul majorează indemnizaţia minimă de creştere a copilului cu 17 lei şi pensia minimă cu 120 lei. De când sunt valabile creşterile
Citeşte şi: Revoluţia fiscală | Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă care modifică esenţial Codul Fiscal/ Mesajul lui Tudose: S-au inflamat nişte multinaţionale/ Sindicatele sesizează Avocatul Poporului