Loteria Română: Joker vine cu un report de peste 7,8 milioane de euro
Fiecare categorie de joc vine cu premii atractive, anunță Loteria Română. Atracția principală a serii este jocul Joker, unde la categoria I se înregistrează un report record. Acesta este de peste 40,10 milioane de lei (echivalentul a 7,87 milioane de euro). Tot la Joker, categoria a II-a oferă un report de peste 425.600 de lei (aproximativ 83.600 de euro).
Premii importante sunt în joc și la Loto 6/49, cu un report la categoria I ce depășește 2,65 milioane de lei (circa 521.700 de euro), precum și la Noroc. Aici reportul cumulat sare de 4,03 milioane de lei (peste 793.300 de euro).
Loteria Română: Câștiguri atrăgătoare și la celelalte jocuri
Seria de premii continuă cu Noroc Plus, unde reportul la categoria I este de peste 258.700 de lei (50.800 de euro). La Loto 5/40, premiul principal pus în joc depășește 609.500 de lei (aproximativ 119.700 de euro). La Super Noroc, reportul cumulat disponibil este de peste 83.200 de lei.
Sesiunea de extrageri din 23 noiembrie a fost una generoasă. Loteria Română a acordat un total de 31.935 de câștiguri, însumând peste 2,78 milioane de lei.
Printre cele mai notabile rezultate s-au numărat două premii de categoria a II-a la jocul Noroc, fiecare în valoare de 170.856,60 lei. Biletele norocoase au fost jucate în Slobozia, la un terminal POS partener, și într-o agenție din Hârșova, județul Constanța. La același joc s-a înregistrat și un câștig de categoria a III-a, în valoare de 71.777,52 lei. De asemenea, la Loto 5/40, premiul de categoria a II-a, de 149.758 de lei, a fost obținut cu un bilet jucat prin intermediul aplicației AmParcat.ro.