Luca Niculescu a fost la Cărturești, dar nimeni nu l-a recunoscut / „E prima oară când avem un prim-ministru așa de anonim”
Luca Niculescu a petrecut, duminică, o bună bucată de timp în librăria Cărturești Verona, pierdut printre alți vizitatori care nu păreau să realizeze că se află în prezența premierului.
Premierul s-a plimbat nestingherit de nimeni printre rafturile cu cărți, absolut invizibil.
„Nimeni nu schițează nici cel mai mic semn de recunoaștere”
Un utilizator de FB l-a urmărit minute bune și a profitat de moment ca să întrebe dacă nu cumva avem cel mai invizibil premier din toate timpurile.
„Sunt de minute bune în Cărturești Verona și îl urmăresc. Luca Niculescu, Prim Ministrul României, răsfoiește nestingherit cărti. Nimeni nu schițează nici cel mai mic semn de recunoaștere. Absolut nimeni. E prima oară, probabil, când avem un prim-ministru așa de anonim. Pe de altă parte, nu știu câți au bătut librăriile”, scrie utilizatorul.
„În primele zile de mandat era la Mega”
În comentarii, alți utilizatori au ținut să specifice că și fostul premier, Ilie Bolojan, era un citator avid, doar că el n-ar fi putut niciodată trece neobservat.
O altă utilizatoare a scris că l-a văzut într-un supermarket: „În primele zile de mandat era la Mega la 1 mai, ieșea cu o sacoșă și doi sepepiști. Pe mine mă îngrijorează mai degrabă faptul că are atâta timp liber pentru poziția ocupată și momentul în care ne aflăm”.
Într-un alt comentariu, un alt utilizator spunea că mersul la o librărie e preferabilă pentru o zi de duminică decât recuperarea „după vreo bubuială de chefuri, botezuri, nunți, cumetrii”:
„Mie mi se pare o activitate excelentă pentru o zi de duminică. Alti fost premieri, de obicei duminica se refăceau după vreo „bubuială” de chefuri, sau botezuri, nunți, cumetrii. Mie mi se pare senzațional cum în zona asta balcanică, fost bloc comunist, cum, imediat dupa ce „se ajunge” românul, se umple de fini. Ați văzut câți fini (de botez sau cununie) au senatorii români?”