Video Maia Sandu, la Guvern. Dăncilă: Putem avea în vedere proiecte care să susţină avansul european al Republicii Moldova/ Ce spune premierul de la Chişinău | VIDEO

Premierul Viorica Dăncilă l-a primit, marţi dimineaţă la Guvern, pe omologul său din Republica Moldova, Maia Sandu. După discuţii, cele două vor susţine declaraţii de presă comune.

1027 afișări

Prim-ministrul Republicii Moldova a fost primit la Palatul Victoria de către şeful Executivului Viorica Dăncilă. Cele două vor susţine declaraţii comune de presă începând cu ora 11.15, conform programului premierului român transmis de Guvern.

Înainte de întâlnirea cu Dăncilă, Maia Sandu a avut o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis. După întrevedere, cei doi au susţinut declaraţii de presă.

Încă din 16 iunie, Viorica Dăncilă a anunţat că i-a transmis premierului Maia Sandu o invitaţie de a veni la Bucureşti.

Cu acea ocazie, premierul român şi-a exprimat încrederea că Executivul de la Chişinău va continua parcursul european al Republicii Moldova, prin implementarea cu succes a reformelor necesare, a Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană.

Totodată, prim-ministrul Dăncilă a refirmat deplina disponibilitate a Guvernului României de continuare a Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, baza esenţială a relaţiei bilaterale dintre cele două ţări.

Dăncilă: Putem avea în vedere proiecte care să susţină avansul european al Republicii Moldova

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, după discuţiile cu omologul său din Republica Moldova, Maia Sandu, că cele două guverne vor lucra, în cadrul unui grup şi vor fi avute în vedere derularea unor proiecte noi care să „susţină avansul european” al Republicii Moldova.

„Dorim să aducem o contribuţie directă la îmbunătăţirea condiţiilor de trai a tututor cetăţenilor Republicii moldova. Astfel, cele două guverne vor începe să lucreze în cadrul unui grup de lucru interguvernamental, urmând să analizăm ce proiecte în curs de derulare necesită atenţie imediată. Putem avea în vedere derularea de proiecte noi care să susţină avansul european al Republicii Moldova”, a declarat Viorica Dăncilă.

Premierul României a mai spus că rezultatul discuţiilor în cadrul grupului de lucru vor fi valorificate în cadrul unor şedinţe comune viitoare.

„Va fi un demers concret, substanţial şi cu impact imediat din persepctiva obiectivului comun de îmbunătăţire a vieţii tuturor cetăţenilor din Republica Moldova, precum şi un reper al interesului nostru comun de consolidare a parteneriatului bilateral. Doresc să o asigur pe doamna prim ministru că România va continua sprijinul pentru Republica Moldova în raport cu partenerii europeni şi transatlantici. De asemenea, am subliniat, în discuţiile cu doamna prim-ministru şi relevanţa majoră acordată de România reglementării conflictului din regiunea Transnistriană, cu respectarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi cu neafectarea vectorului său proeuropean”, a mai spus Dăncilă.

Încă din 16 iunie, Viorica Dăncilă a anunţat că i-a transmis premierului Maia Sandu o invitaţie de a veni la Bucureşti.

Cu acea ocazie, premierul român şi-a exprimat încrederea că Executivul de la Chişinău va continua parcursul european al Republicii Moldova, prin implementarea cu succes a reformelor necesare, a Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană.

Maia Sandu: Am încurajat companiile din România să investească în Republica Moldova

Premierul din Republica Moldova, Maia Sandu, a declarat, după discuţiile cu Viorica Dăncilă, că a salutat creşterea prezenţei mediului de afaceri din România în mediul economic al acelui stat, subliniind că încurajează companiile din ţara noastră să investească în Republica Moldova.

„În cadrul întâlnirii am avut discuţii constructive şi importante atât cu privire la relaţiile bilaterale, cât şi cu privire la agenda europeană a Republicii Moldova. Vizita are loc într-un context politic important pentru ambele ţări. România şi-a încheiat primul mandat al preşedinţiei la Consiliul UE. În acest sens, an adresat autorităţilor României felicitări. Vizita are loc la doar câteva săptămâni de la depăşirea crizei politice de la Chişinău şi de la învestirea Guvernului pe care îl conduc. (...) Am profitat de oportunitate pentru a face un schimb de opinii privind sincronizarea acţiunilor comune pentru a oferi substanţă dezvoltării parteneriatului strategic european dintre Republica Moldova şi România”, a declarat premierul Maia Sandu.

Potrivit premierului Sandu, la discuţii a salutat creşterea prezenţei mediului de afaceri din România în viaţa economică a Republicii Moldova.

„Am încurajat companiile din România să vină să investească în Republica Moldova. Am evidenţiat că, în prezent, România este cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova şi am reiterat încrederea că relaţiile economice dintre România şi Republica Moldova vor continua. (...) Avem nevoie de sprijinul şi experienţa României în consolidarea capacităţilor administraţiei publice locale dar şi centrale în Republica Moldova”, a mai spus Maia Sandu. 

Taguri:
maia sandu,
dăncilă,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici