Manechine care imită pietonii, amplasate lângă treceri din Suceava. Cum ar proteja copiii care ies de la școală
O măsură inedită pentru protecția pietonilor a fost luată la Suceava. Conducerea municipiului a decis să amplaseze două manechine, în dreptul unei treceri de pietoni din fața unei școli.
Ele imită copiii care ies de la școală și se pregătesc să traverseze și au chiar și aceeași înălțime cu cea a unui elev.
Cum funcționează metoda manechinelor
Practic, conducerea municipiului se așteaptă ca manechinele să îi facă pe șoferi să reducă viteza instinctiv în fața trecerii de pietoni, în timp ce se asigură.
Trecerea de pietoni este însă și semaforizată.
Cum motivează demersul conducerea orașului
Viceprimarul spune că aceste manechine sunt doar începutul. Primăria are în plan să monteze astfel de mecanisme la toate trecerile de pietoni din oras, care se află în apropierea școlilor sau grădinițelor.
„Am început montarea acestor manechine care înfățișează copii la trecerile de pietoni din apropierea școlilor pentru a atrage atenția șoferilor și a reduce riscul producerii accidentelor rutiere. Extindem proiectul la un număr de 15 treceri de pietoni din zonele cele mai expuse”, a declarat Dan Cușnir, viceprimarul Sucevei, pentru Monitorul de Suceava.
Manechinele care emită elevii la trecerile de pietoni sunt o măsură de la care conducerea orașului se așteaptă să dea rezultate, precum reducerea numărului de victime minore rezultate din accidente.