„Money Heist” de Banat: Cum acționau jefuitorii de locuințe din Timiș? 5 suspecți, dar și polițistul care le-ar fi dat ponturi, reținuți
Polițiștii IPJ Timiș au anunțat că, în urma perchezițiilor de marți, au fost reținuți 6 suspecți, între care 5 dintre posibilii făptași, alături de polițistul care i-ar fi ajutat cu ponturi privind jafurile.
„În urma probatoriului administrat în cauză, față de cinci persoane, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, tentativă la furt calificat și tăinuire, în diverse forme de participație, în funcție de contribuția fiecăreia la activitatea infracțională”, au informat reprezentanții IPJ Timiș.
Atât suspecții jafurilor, cât și polițistul, se află acum în arestul IPJ Timiș. Aceștia urmează să fie prezentați în fața magistraților Tribunalului Timiș cu propunere de arest preventiv.
Noi informații cu privire cum ar fi acționat hoții
Se pare că membrii grupării și-ar fi „monitorizat și supravegheat” victimele și le-ar fi aflat rutina pentru a găsi momentele potrivite în care să intre în casele lor și să le fure banii și bijuteriile.
Făptașii ar fi utilizat dispozitive de bruiaj a sistemelor de alarmă și a camerelor video, dar și alte mijloace pentru a intra în casele celor pe care îi jefuiesc.
Potrivit surselor din anchetă, momentan nu se cunoaște numărul locuințelor în care aceștia au reușit să pătrundă.
De asemenea, ei își urmăreau victimele cu mai multe mașini, pe care le schimbau periodic pentru a nu fi identificați în timpul „filajului”.
Potrivit informațiilor oficiale ale poliției, se pare că hoții au reușit astfel să fure bani și bijuterii în valoare de 900.000 de euro. Acesta urmează să fie recuperat.
În ceea ce-l privește pe polițist, acesta „ar fi sprijinit comiterea acestor infracțiuni prin furnizarea unor informații nedestinate publicității”, potrivit IPJ Timiș.
„Față de acesta, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”, infomează IPJ Timiș.
Reamintim că marți, autoritățile din Timiș au descins la 16 adrese în cadrul cercetărilor din dosarul penal deschis privind furturile din locuințe. Anchetatorii au găsit în locuințele celor vizați bani, în euro, dar și o cantitate însemnată de bijuterii din aur și argint.