Nina Iliescu: Mulțumesc celor care au participat la funeraliile primului Președinte al României libere și democrate
După funeraliile fostului președinte Ion Iliescu, soția sa Nina Iliescu a transmis un mesaj de apreciere pentru toți cei care l-au însoțit pe fostul președinte pe ultimul drum.
„În cea mai grea zi din viața mea, care a însemnat o viață rotundă alături de Ion Iliescu, vreau să mulțumesc tuturor celor care au organizat, susținut și participat la funeraliile primului Președinte al României libere și democrate. Vă mulțumesc pentru că ați răspuns cu demnitate la demnitate, cu dragoste și prețuire, la devotamentul și slujirea lui pentru România”, a fost mesajul transmis joi de fosta soție a lui Ion Iliescu.
Soția fostului președinte s-a declarat recunoscătoare față de cei care „au adus un omagiu sincer”.
„Sunt recunoscătoare tuturor celor care au participat astăzi la solemna ceremonie a unei despărțiri pământești, dar și celor care au adus un omagiu sincer, din diferite părți ale țării, oamenilor pe care nu îi cunosc, dar cu care am împărtășit iubirea pentru țară și pentru Ion Iliescu.
Pentru mine e o imensă durere, alinată de onoarea cu care v-ați luat rămas bun de la un om, un lider, un prieten, un adversar. Port respect tuturor celor care mi-au fost aproape și au îngrijit doliul inimii mele”, transmite Nina Iliescu.
De asemenea, soția fostului președinte le-a muțumit medicilor și asistentelor de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” pentru efortul depus. „Mulțumesc doctorilor și personalului medical care în ultimele două luni au depus eforturi uriașe ca boala să nu învingă mai furios și mai devreme” a transmis Nina Iliescu joi.
Slujba de înmormântare a fostului președinte Ion Iliescu s-a încheiat joi la amiază. El a fost înmormântat la cimitirul Ghencea 3, cu onoruri militare.
Deși funerariile s-au desfășurat în Sala Unirii la Palatul Cotroceni, slujba de înmormântare a fost una privată. Printre cei care au participat la înmormântare sunt foștii premieri, Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase, Viorica Dăncilă, Marcel Ciolacu și Theodor Stolojan, dar și actualul premier Ilie Bolojan.