O mamă din Maramureș, arestată preventiv după ce și-a obligat fetița de 9 ani să cerșească

Publicat: 02 10. 2026, 13:00
Actualizat: 02 10. 2026, 13:01

Femeia este cercetată de DIICOT pentru trafic de minori, exploatarea cerșetoriei, rele tratamente aplicate minorului, dar și folosirea unui minor în scop de cerșetorie.

Potrivit procurorilor, mama cu vârsta de 25 de ani și-a dus copila în mod repetat, atât în județul Sălaj, cât și în municipiul Baia Mare, acolo unde ar fi constrâns-o să cerșească pentru bani. Mama a păstrat ulterior banii câștigați de copilă. Faptele s-ar fi întâmplat în perioada noiembrie 2025 – august 2026.

Și tânăra de 25 de ani cerșea, ducându-și cu ea chiar proprii copii, între care și un bebeluș. Ea ar fi cerșit încă din 2025 și până în august 2026, în contextul în care în această vară meteorologii au emis numeroase avertizări de caniculă.

„De asemenea, în perioada 2025 – august 2026, aceasta ar fi apelat, în mod repetat, la mila publicului, pentru a solicita foloase materiale, folosindu-se în acest scop de prezența mai multor minori, inclusiv a unui bebeluș, toți membri ai familiei”, potrivit IPJ Maramureș.

Femeia a fost reținută, miercuri. Tribunalul Maramureș a decis, joi, arestarea preventivă a acesteia. Ea va sta după gratii timp de 30 de zile, în timp ce procurorii continuă cercetările.