O persoană a dat foc unui apartament situat dintr-un bloc din Petroșani. Zeci de persoane, evacuate în timpul nopții
O persoană este suspectată că a dat foc unui apartament situat la etajul patru într-un bloc din Petroșani. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost acțiunea iresponsabilă a unei persoane care a folosit focul deschis în interiorul apartamentului, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara. 20 de locatari ai blocului din Petroșani s-au evacuat, iar patru au fost scoși din case de pompieri.
Pompierii au intervenit cu mai multe echipaje la blocul din Petroșani
Incendiul a izbucnit în jurul orei 2.00. Pompierii militari ai Detașamentului Petroșani au intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere, de medie și mare capacitate și cu o autospecială de intervenție la înălțime.
La locul producerii incendiului a fost direcționată și o ambulanță SMURD. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii au reușit să extindă flăcările care amenințau să cuprindă și locuințele din vecinătate.