Obiect SUSPECT, găsit în Sectorul 4 al Capitalei. A fost chemată Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă
Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că un echipaj pirotehnic de la Unitatea Specială de Intervenţie în Situatii de Urgentţă s-a deplasat pe strada Drumul Dealul Aluniş din sectorul 4 al Capitalei, unde, în urma unor săpături efectuate de un cetăţean în zonă, a fost semnalată existenţa unui posibil proiectil.
Echipajul pirotehnic a identificat muniţia ca fiind un obiect asemănător unui proiectil exploziv de 75 mm.
Acesta a fost ridicat în vederea distrugerii.