Social

Mărturia unui bărbat care a fost împuşcat în ochi la Revoluţie: Am stat în spital două săptămâni. Soţia mă ştia mort. VIDEO

Peste 700 de oameni, victime şi urmaşi şi revoluţionarilor, au fost, vineri, la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a avut loc primul termen în cameră preliminară, în dosarul Revoluţiei. Cei mai mulţi au declarat că au venit cu speranţă, dar nu cred că acest dosar va ajunge la final, ci, mai degrabă, că este „timp pierdut” şi că „nici de acum în 30 de ani nu se va întâmpla nimic”.

Parada de 1 Decembrie din Bucureşti. Restricţii de circulaţie. Ce trebuie să ştie şoferii

Duminică, 1 Decembrie, de la ora 11.00, va avea loc Parada Militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti. Brigada Rutieră a Capitalei a comunicat care sunt restricţiile de circulaţie.

Nou termen pentru procesul Revoluţiei. Unele citaţii s-au întors pentru că persoana a decedat. Cât timp a luat să fie strigate 3.516 persoane

Procesul Revoluţiei a fost amânat pentru data de 21 februarie 2020, după ce instanţa a constatat lipsa de procedură. Timp de cinci ore au fost strigate 3.516 persoane.

Nicolae Ciucă dă asigurări că bugetul MApN respectă 2% din PIB: Am făcut şi economii

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, dă asigurări că bugetul MApN pe anul 2019 respectă cei 2% din PIB şi chiar a făcut economii. Reacţia, după ce au apărut informaţii privind creşterea deficitului ca urmare a achiziţiei de echipamente militare.

Familia Luizei Melencu a plecat la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis. Bunicul: „E ultima speranţă”. VIDEO

Familia Luizei Melencu, una dintre tinerele care ar fi fost răpită, violată şi ucisă de Dincă, a pornit către Palatul Cotroceni, după ce a fost invitată la o întâlnire cu Iohannis. Bunicul tinerei spune că întâlnirea reprezintă „ultima speranţă”, iar mama ei că va continua să lupte pentru adevăr.

Ce alcoolemie avea şoferul care a spulberat cu maşina un copil de 8 ani şi un bărbat. Anunţul autorităţilor din Galaţi

Şoferul care a accidentat joi seara un bărbat şi un copil de 8 ani ce mergeau pe marginea unei străzi din localitatea Folteşti avea o alcoolemie de 3,49 g/l în sânge, au anunţat vineri reprezentanţii IPJ Galaţi.

Militarii din teatre de război transmit urările lor de Ziua Naţională: „La mulţi ani, România! Sunt mândru că sunt român”. VIDEO

Militarii români aflaţi în teatre de război au transmis mesaje de Ziua Naţională. Unii dintre ei sărbătoresc şi ziua lor de naştere, iar alţii, ziua unor rude rămase în ţară. Toţi spun într-un glas : „La mulţi ani, România! Sunt mândru că sunt român”.

Zeci de liberali protestează cu ligheane în faţa Primăriei Capitalei: „Firea minte de îngheaţă caloriferele” – VIDEO

Zeci de liberali protestează, vineri, în faţa Primăriei Capitalei, faţă de situaţia din Bucureşti în ceea ce priveşte apa caldă şi căldura şi îi cer primarului Gabriela Firea termene precise în ceea ce priveşte rezolvarea acestor probleme.

Vosganian îi previne pe cei care vor desfiinţarea Secţiei speciale, altfel decât prin Parlament: Nu vor avea în ALDE un partener

Cei care doresc să desfiinţeze Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie pe alte căi decât cea a unei dezbateri în Parlament nu vor avea în ALDE un partener, spune purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian.

Robert Negoiţă, chemat la audieri după plângerea privind spaţiile verzi. Mesajul postat de primarul Sectorului 3 pe Facebook

Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, a anunţat vineri că a fost chemat pentru audieri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după plângerea referitoare la retrocedarea spaţiilor verzi din sector.

Accident violent în Buzău. O maşină a fost proiectată în alta după ciocnire. Bilanţul victimelor

Patru persoane au fost rănite vineri, după ce două maşini s-au ciocnit pe un drum din judeţul Băzu, iar una din acestea a fost proiectată în cel de-al treilea autoturism. Accidentul s-a produs după ce un şofer a intrat pe contrasens.

Bucureştiul găzduieşte tragerea la sorţi a grupelor EURO 2020. Care sunt zonele cu restricţii de trafic

Bucureştiul găzduieşte tragerea la sorţi a grupelor EURO 2020, astfel că de vineri până duminică traficul rutier va fi restricţionat.

Una dintre cele mai cumplite închisori comuniste din România va deveni muzeu. Ultimii deţinuţi au fost protestatarii din Piaţa Revoluţiei

Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai cumplite închisori comuniste, construit în perioada 1866-1893, va deveni muzeu, după ce Guvernul îşi va da acordul de trecere în patrimoniul Consiliului Judeţean Ilfov. Ultimii duşi în Fortul 13 au fost protestatarii din Piaţa Revoluţiei, în 1989.

Ionel Scrioşteanu a fost numit secretar de stat la Ministerul Transporturilor

Fostul administrator public al judeţului Ilfov, Ionel Scrioşteanu, a fost numit secretar de stat la Ministerul Transporturilor, printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial (MO).

Accident cumplit provocat de un şofer care a intrat pe contrasens. O persoană a murit, iar alte două au fost rănite. FOTO

O persoană a murit şi alte două au fost rănite, vineri, după ce o maşină şi o dubă care transporta sicrie s-au ciocnit în localitatea Ciopeia din judeţul Hunedoara. Primele informaţii arată că accidentul s-a produs după ce unul dintre şoferi care a intrat pe contrasens.

Tânără din Timiş, prinsă de poliţie în timp ce încerca să vândă două ciocane din piatră, din epoca neolitică

O femeie de 33 de ani este cercetată de poliţiştii din Timş, după ce a fost prinsă în flagrant delict în timp ce încerca să vândă două ciocane din piatră din epoca neolitică. Potrivit poliţiştilor, obiectele fuseseră furate.

Incidente la Instanţa Supremă, unde a început primul termen în dosarul Revoluţiei. O ambulanţă a fost chemată. VIDEO

Încă o persoană care participă, vineri, la procesul Revoluţiei a avut nevoie de îngrijiri medicale, echipajul SMURD fiind deja la Instanţa Supremă, pentru o femeie care s-a simţit rău.

Bătrân dispărut într-o zonă mlăştinoasă din Harghita, găsit în viaţă după două zile

Un bătrân de 77 de ani plecat de acasă a fost găsit în viaţă după 2 zile, într-o zonă mlăştinoasă din Harghita, la 2 kilometri de locuinţa sa. Bărbatul a fost găsit căzut şi hipotermic.

Primul termen în dosarul Revoluţiei. Fostul preşedinte Ion Iliescu nu participă la proces. Sute de victime şi urmaşi ai revoluţionarilor, la Instanţa Supremă: „Timp pierdut. Nici de acum în 30 de ani nu se va întâmpla nimic”. VIDEO

Fostul preşedinte Ion Ililescu nu participă, vineri, la primul termen în dosarul Revoluţiei, în care este pus sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii. Peste 700 de victime şi urmaşi ai revoluţionarilor au venit la ÎCCJ, deşi cei mai mulţi spun că este „timp pierdut”.

Caz şocant: Un tânăr de 19 ani a violat şi a omorât o femeie de 90 de ani, într-un sat din Cluj

Un tânăr de 19 ani, care a violat şi a omorât o femeie în vârstă de 90 de ani în satul Muncel din judeţul Cluj, a fost reţinut joi seara pentru 24 de ore de către procurori.

Medic ginecolog: Sarcina expune mai mult femeile la riscul apariţiei carenţei de fier. Deficitul de fier poate influenţa şi fătul

Carenţa de fier poate avea la bază o serie de cauze, dar cea mai comună rămâne pierderea de fier prin sângerări de lungă durată. Sarcinile, ca şi sângerările mai abundente, mai dese sau prelungite prin menstră, expun mai mult femeile riscului de carenţă de fier, avertizează Prof. Dr. Vlad Tica, medic primar în obstetrică–ginecologie.

Scandal la Balul bobocilor: Un student la Drept a fost înjunghiat şi bătut. De la ce a pornit totul

Un student al Facultăţii de Drept din Iaşi a fost înjunghiat şi bătut în noaptea de joi spre vineri, în timp ce participa la Balul bobocilor. Poliţistii au dus la audieri doi tineri, care ar fi declarat că scandalul a fost pornit chiar de victimă.

Nou caz de dispariţie: Poliţiştii din Alba caută o fată de 11 ani, care a plecat de la şcoală dar nu a mai ajuns acasă. FOTO

Poliţiştii din Alba caută o fată de 11 ani, care joi a plecat de la şcoală şi nu a mai ajuns acasă. Familia a sesizat poliţia în cursul nopţii de joi spre vineri, iar în acţiunile de căutare au fost implicaţi 30 de poliţişti şi jandarmi.

Bărbat rătăcit într-o comună din Vaslui, căutat timp de 9 ore de jandarmi, poliţişti şi angajaţi ai Romsilva. Cum a fost găsit

Un bărbat de 31 ani care a anunţat la 112 că s-a rătăcit în zona comunei Cozmeşti din judeţul Vaslui a fost căutat timp de 9 ore. Bărbatul a fost găsit adăpostit sub un copac, speriat şi înfrigurat.

Oraşele în care au fost confirmate primele cazuri de gripă din acest sezon

Opt cazuri de gripă din acest sezon au fost confirmate în Bucureşti, Dâmboviţa şi Iaşi, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

HOROSCOP 29 noiembrie 2019: Zodia care trebuie să profite la maxim de oportunităţile care îi vor ieşi astăzi în cale

Luna aderă astăzi la o conjuncţie cu Saturn în semnul Capricornului, scoţând în evidenţă unele lipsuri în vieţile zodiilor Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn).

Ionel Dancă, despre achiziţionarea de avioane F16: Bugetul e pe undeva la 300 milioane euro

Guvernul a avizat, joi, proiectul de lege pentru achiziţia a cinci avioane F16. Primele patru vor fi cumpărate în 2020, iar ultimul în 2021. Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat că bugetul pentru această achiziţie se apropie de 300 milioane euro.

Un copil de 8 ani şi un bărbat, spulberaţi cu maşina de un şofer beat. Vinovatul a fugit

Un bărbat de 39 de ani şi un copil de 8 ani, care mergeau pe marginea şoselei în localitatea Folteşti din judeţul Galaţi, au fost loviţi, joi, cu maşina de un şofer beat, care a fugit de la locul accidentului, dar a fost găsit şi reţinut de poliţişti.

VIDEO | Accident mortal: Un tânăr a murit după ce a lovit cu maşina un copac, în Caracal

Un tânăr de 24 de ani din localitatea Amărăştii de Jos, judeţul Dolj, a murit, joi seara, după ce a lovit cu maşina un copac, pe DN 54, în Caracal, judeţul Olt.

Târgul de Crăciun din Bucureşti şi-a deschis porţile. Au fost aprinse milioane de beculeţe

Târgul de Crăciun a fost inaugurat joi, în Piaţa Constituţiei, iluminatul festiv care celebrează statutul de oraş gazdă al Euro 2020 fiind aprins la ora 19.00. 10 milioane de LED-uri sunt desfăşurate pe 920 de kilometri.

RADET anunţă a doua avarie majoră în doar 24 de ore, la Magistrala de termoficare Grozăveşti

RADET anunta că, joi, în jurul orei 17:00, a avut loc o avarie la Magistrala de termoficare Grozăveşti – Griviţa, cu o vechime de 40 de ani, termenul estimat de remediere fiind de 12 – 14 ore.

Grav accident în Constanţa: Cinci răniţi după ce o maşină şi un microbuz de transport persoane s-au ciocnit

Cinci răniţi au ajuns la spital, joi seara, după ce un autoturism a lovit un microbuz de transport persoane şi l-a proiectat într-un stâlp, în oraşul Medgidia din judeţul Constanţa.

Motivul pentru care Ciucă cere ca proiectul de achiziţie de avioane F-16 să fie trimis Parlamentului de urgenţă

Nicolae Ciucă a solicitat premierului Ludovic Orban, joi, în şedinţa de Guvern, introducerea pe ordinea de zi a proiectului de achiziţie de avioane F-16, în cadrul Programului Avion Multirol. Ministrul Apărării acesta a cerut transmiterea proiectului de lege către Parlament, în procedură de urgenţă.

Guvernul anunţă primele demiteri de prefecţi şi subprefecţi din mandatul lui Orban

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat, joi, demiterea mai multor prefecţi, printre care demiterea prefectului din judeţul Alba, din Arad, Harghita şi Sălaj. Totodată, ministrul a anunţat şi numirea unui subprefect în judeţul Arad.

Orban anunţă, după ezitările lui Predoiu: Vom găsi cea mai bună soluţie pentru abrogarea Legii recursului compensatoriu

Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, că Guvernul va lua toate măsurile necesare pentru abrogarea Legii recursului compensatoriu. Afirmaţiile vin în contextul în care ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu a declarat că abrogarea imediată a Legii, fără o analiză, ar duce la efecte colaterale severe.

FOTO | Maşină plină cu droguri, descoperită pe Centura Bucureştiului. Cannabis şi cocaină în valoare de aproape 600.000 de euro

Procurorii DIICOT au identificat, în urma unui flagrant pe Centura Capitalei, două valize în care se aflau cannabis, cocaină şi două pistoale cu glonţ. La domiciliul suspecţilor, anchetatorii au găsit, din nou, droguri, în valoare totală de aproape 600.000 de euro.

Ce se ve întâmpla cu oile salvate de pe nava scufundată. Autorităţile române au contactat proprietarul saudit al animalelor / Orban solicită demiterea responsabililor pentru intervenţie

Măsurile care au fost deja întreprinse şi vor continua până la finalizarea operaţiunilor de salvare sunt acţiunea de tranchilizare a animalelor agitate din interiorul navei, pentru a fi evacuate şi cea de adăpostire şi stabilizare a animalelor salvate, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

REZULTATE LOTO, LOTO 6/49, joi, 28 noiembrie 2019. Numerele câştigătoare

Joi, 28 noiembrie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 24 noiembrie, s-au înregistrat 20.880 de câştiguri, în valoare totală de 1.219.360,81 lei.

România, printre ţările din UE cu cea mai mică speranţă de viaţă. Cauzele care au dus la această situaţie / Ministrul Sănătăţii: Nu a fost surpriză să aflu că suntem la coada clasamentului

Speranţa de viaţă în România este printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană şi, deşi a crescut din 2000, rămâne cu aproape şase ani sub media UE, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, care vizează starea sănătăţii în Uniune.

Accident grav: Patru pietoni, loviţi de o maşină scăpată de sub control pe o stradă din Braşov

Patru pietoni au fost loviţi, joi, în Braşov, de o maşină scăpată de sub control. Victimele sunt conştiente, la faţa locului fiind trimise mai multe echipaje medicale, transmite corespondentul MEDIAFAX.