Social

La Cluj a fost înfiinţat primul comitet regional din România pentru problemele romilor

Primul comitet regional din România pentru problemele romilor, din care fac parte zeci de ONG-uri, instituţii şi autorităţi locale din Regiunea de Nord-Vest, s-a înfiinţat, miercuri, la Cluj-Napoca, pentru a facilita comunicarea între cei care se ocupă de problemele acestei etnii.

INTERVIU cu una din cele trei femei jandarm din România care au fost în Afganistan: „Acolo este moarte peste tot” – FOTO

Nicoleta Primăvăraş, una din primele trei femei jandarm plecate în misiune în Afganistan, povesteşte, într-un interviu acordat MEDIAFAX la puţin timp de la revenirea acasă, despre pericolele întâlnite la tot pasul, spunând că o astfel de experienţă te întăreşte şi te face să apreciezi mai mult viaţa.

13.875 de cetăţeni au semnalat posibile acţiuni teroriste – aflux crescut după atentatele din Paris

13.875 de cetăţeni au semnalat, în anul 2015, posibile acţiuni teroriste, numărul acestora fiind de trei ori mai mare faţă de anul precedent, în contextul atentatelor de la Paris, din ianuarie şi noiembrie 2015, precizează SRI, la solicitarea MEDIAFAX.

Incendiul din COLECTIV. Camerele de supraveghere din club, ridicate miercuri de anchetatori

Procurorii Parchetului Înaltei Curţi au ridicat, miercuri, camerele de supraveghere de la Colectiv, pentru a stabili dacă fiecare colţ al clubului a fost filmat, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate anchetei. Imaginile din noaptea incendiului au fost luate la scurt timp după incidentul din 30 octombrie.

Persoanele care cumpără în 2016 clădiri, terenuri şi maşini plătesc impozitele locale în 2017

Impozitele locale pentru clădirile, terenurile şi maşinile achiziţionate în cursul acestui an vor fi achitate de noii proprietari abia în 2017, pentru 2016 taxele urmând să fie plătite de vânzători, întrucât deţineau bunurile în proprietate la 31 decembrie 2015, a afirmat Daniel Pană, director KPMG

Zegrean: Constituţia nu spune dacă alegerile se fac într-un tur sau două, ci să fie alegeri libere

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, miercuri, că Legea fundamentală nu spune dacă alegerile se fac într-un tur sau două, ci că trebuie să fie alegeri libere, periodice şi corecte, el adăugând că restul ţine de decizia politică.

Patru parlamentari au depus la Senat un proiect de lege referitor la votul electronic

Patru parlamentari PSRO au depus, la Senat, un proiect de lege privind introducerea votului electronic la alegerile parlamentare, prezidenţiale, europarlamentare sau referendum, argumentând necesitatea introducerii acestei opţiuni prin problemele apărute la alegerile prezidenţiale din 2014.

CODUL GALBEN de GER a fost prelungit. Vremea va fi deosebit de rece în aproape toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat, miercuri, prelungirea codului galben de ger până pe data de 25 ianuarie, fiind afectate 36 de judeţe din ţară.

CC: Legea privind PENSIILE SPECIALE ale aleşilor locali este neconstituţională. Legea nu îndeplineşte condiţii de claritate şi previzibilitate

Curtea Constituţională (CC) a decis cu unanimitate de voturi că Legea privind pensiile speciale pentru aleşii locali este neconstituţională, întrucât normele pe care le reglementează nu îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate cu privire la "indemnizaţia pentru limită de vârstă".

Cea mai scăzută temperatură din ţară: Minus 29,5 de grade Celsius la Întorsura Buzăului

Cea mai scăzută temperatură din ţară în această iarnă, de minus 29,5 de grade Celsius, a fost înregistrată, miercuri dimineaţă, la Întorsura Buzăului, în judeţul Covasna, în timp ce la Braşov au fost minus 28 de grade Celsius, iar la Sibiu minus 23 de grade Celsius.

Toţi turiştii blocaţi la Bâlea Lac au fost coborâţi cu elicopterul la Cârţişoara – FOTO

Operaţiunea de coborâre a turiştilor blocaţi, marţi după-amiază, la Bâlea Lac, după ce telecabina s-a defectat, s-a încheiat miercuri la prânz, aceştia fiind duşi cu elicopterul în zona localităţii Cârţişoara, unde vor fi evaluaţi de către medicii SMURD prezenţi la faţa locului.

Zegrean: De legea pensiilor aleşilor locali vor beneficia şi foştii secretari de partid

Preşedintele Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat, miercuri, că de legea pensiilor speciale pentru aleşi locali vor beneficia şi foştii lideri locali ai Partidului Comunist, pentru că foştii prim-secretari erau preşedinţi de consilii judeţene, iar secretarii de municipii erau primari.

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti va avea din 2017 heliport pentru urgenţele majore

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti va avea din 2017 heliport pentru a realiza un sistem integrat de urgenţă, în condiţiile în care, din totalul celor 500 de pacienţi care ajung zilnic la spital, între 15 şi 20 la sută sunt urgenţe majore, a declarat, marţi, managerul SUUB, Cătălin Cîrstoiu.

Un bărbat a murit călcat de tramvai, marţi seară, în Capitală

Un bărbat şi o femeie au fost loviţi de tramvai, marţi seară, pe bulevardul 1 Decembrie, în zona Piaţa Trapezului, bărbatul fiind scos mort de sub vehicul după aproximativ o jumătate de oră, iar femeia ajungând la spital, cu leziuni la cap şi membrele inferioare.

Telecabina de la Bâlea s-a defectat: 70 de turişti au rămas BLOCAŢI pe munte, fiind cazaţi la cabanele din zonă

Telecabina de la Bâlea s-a defectat, iar 70 de turişti care au urcat, marţi, la Bâlea Lac nu au mai putut coborî, fiind cazaţi la cabanele din zonă până la remedierea defecţiunii, cel mai probabil în cursul zilei de miercuri.

NINSORI şi VISCOL în ţară – Cursurile vor fi reluate în toate unităţile de învăţământ, cu excepţia a nouă şcoli din judeţul Dâmboviţa

Cursurile vor fi reluate integral miercuri şi în judeţele Buzău şi Tulcea, alături de Vaslui, Constanţa, Călăraşi, Brăila, Ialomiţa, în timp ce în judeţul Dâmboviţa rămân închise nouă şcoli, anunţă Ministerul Educaţiei.

Bărbat în stare gravă la spitalul din Bacău după ce a fost atacat de un urs, în timp ce tăia lemne

Un bărbat de 39 de ani, din comuna băcăuană Brusturoasa, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost atacat de un urs, în timp ce se afla la tăiat lemne în pădure, el fiind salvat de fiul său, care a avut inspiraţia să pornească drujba, astfel că animalul s-a speriat de zgomot şi a fugit.

Hossu: Baza de raportare 1, din Legea salarizării, va rămâne salariul minim garantat în plată

Baza de raportare 1 din Legea salarizării unitare va rămâne tot timpul salariul minim garantat în plată, ceea ce înseamnă o creştere substanţială a valorii efective pentru fiecare funcţie, a declarat, marţi, după discuţii la Ministerul Muncii, liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.

Scandalul lucrărilor scrise în penitenciar: Verificări ale Corpului de control al premierului la ANP

Corpul de control al premierului face verificări la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a anunţat, marţi, Ministerul Justiţiei, precizând că verificările sunt generate de publicarea unui număr mare de lucrări ştiinţifice de către condamnaţii aflaţi în penitenciare.

Vaslui:Toate şcolile din mediul rural, închise două zile din cauza viscolului, se redeschid miercuri

Toate cele peste 600 de şcoli şi grădiniţe din mediul rural din judeţul Vaslui vor fi redeschise, miercuri, după două zile în care cursurile au fost suspendate din cauza viscolului, elevii urmând să recupereze orele pierdute în baza unui grafic stabilit de fiecare unitate de învăţământ.

Protest la ArcelorMittal: ”Siderurgişti gălăţeni, când vă veţi trezi va fi prea târziu, veţi fi într-o nouă Vale a Jiului”

Aproximativ 50 de angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi au protestat, marţi, faţă de prevederile noului contract colectiv de muncă semnat, săptămâna trecută, de administraţia combinatului cu sindicatul reprezentativ de pe platforma siderurgică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministerul Afacerilor Interne: Peste 800 de persoane au primit asistenţă medicală de urgenţă, în ultimele 48 de ore

Pompierii şi poliţiştii au intervenit, în ultimele 48 de ore, în cazul a 1.100 de persoane care rămăseseră înzăpezite, 800 dintre acestea primind asistenţă medicală de urgenţă, a transmis, marţi, Ministerul Afacerilor Interne.

Acţiunea caritabilă „Îmbracă un copac cu haine pentru nevoiaşi”, organizată şi în Bucureşti

Acţiunea caritabilă "Îmbracă un copac cu haine pentru nevoiaşi" se desfăşoară, marţi şi miercuri, şi în Parcul Cişmigiu din Bucureşti, după ce iniţiative similare au avut loc în alte oraşe din ţară şi în Bulgaria.

COD GALBEN DE GER în sudul ţării. Vreme deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa, în cea mai mare parte a ţării

Atenţionarea de cod galben intră în vigoare din data de 19 ianuarie ora 18:00 şi este valabilă până la data de 21 ianuarie ora 10:00, avertizează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Aproape 50 de angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi au protestat faţă de noul contract colectiv de muncă

Aproximativ 50 de angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi au protestat, marţi, faţă de prevederile noului contract colectiv de muncă semnat, săptămâna trecută, de administraţia combinatului cu sindicatul reprezentativ de pe platforma siderurgică.

RAPORT: Contrabandiştii de ţigări în nordul ţării folosesc drone, deltaplane sau caii

Contrabanda cu ţigări este principala activitate infracţională la frontiera de nord, iar ţigările sunt aduse în ţară folosind drona, deltaplanul, caii, în zonele muntoase, şi chiar prin apă, de contrabandişti îmbrăcaţi în costume din neopren, se arată într-un raport al ITPF Sighetu Marmaţiei.

Câmpulung Moldovenesc, fără gaz din cauza unei avarii. Sunt afectate mai multe şcoli, iar pacienţii de la Spitalul de Psihiatrie au fost externaţi din cauza frigului

Municipiul Câmpulung Moldovenesc este nealimentat cu gaz natural, marţi dimineaţă, în urma unei avarii, fiind afectaţi peste 1.900 de consumatori, între care spitale şi şcoli, iar prefectul de Suceava susţine că această situaţie ar fi determinată de un dop de gheaţă aflat pe o conductă magistrală.

Israelian căutat de autorităţile de la Tel Aviv pentru două crime, prins de poliţiştii ieşeni

Un cetăţean israelian, în vârstă de 32 de ani, căutat de autorităţile de la Tel Aviv pentru comiterea a două crime, a fost prins de poliţiştii ieşeni într-o sală de jocuri din municipiu, bărbatul fiind reţinut de către procurori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Românii din străinătate vor putea obţine în zece zile certificatele de cazier judiciar

Cetăţenii români aflaţi în străinătate vor putea obţine, în maximum 10 zile şi parcurgând o procedură mai simplă, documente cu valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar, după ce Guvernul a modificat legislaţia în acest sens, printr-o Ordonanţă adoptată marţi.

O nouă cursă aeriană Cluj-Napoca – Bucureşti din vara acestui an. Preţurile biletelor pornesc de la 39 de lei

Compania aeriană low-cost Wizz Air va introduce, din luna iulie, cursa Cluj-Napoca - Bucureşti, cu o frecvenţă de şase zboruri pe săptămână, preţul biletelor pornind de la 39 de lei.

Sibiu: Vulcanizare distrusă în urma unui incendiu. Focul s-a extins şi la o casă din apropiere

O vulcanizare din oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu, a fost complet distrusă în urma unui incendiu izbucnit, marţi, de la coşul de fum, flăcările extinzându-se şi la acoperişul unei locuinţe din apropiere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Autostrada A2 Drajna-Feteşti şi patru drumuri naţionale din estul şi sud-estul ţării sunt închise. Traficul rutier s-a reluat pe DN 22 şi pe tronsonul Lehliu-Gară – Drajna

Autostrada A2, între Lehliu şi Feteşti, şi cinci drumuri naţionale din trei judeţe din estul şi sud-estul ţării sunt în continuare închise, marţi, din cauza zăpezii.

Grupare de trafic de persoane, destructurată la Bistriţa. Nouă persoane vor fi duse la audieri

O grupare specializată în trafic de persoane a fost destructurată, în urma a nouă percheziţii făcute în Bistriţa-Năsăud, membrii reţelei fiind acuzaţi că recrutau şoferi pe care îi obligau să îi ducă în Turcia pentru a cerşi, dar şi să transporte sirieni în spaţiul Uniunii Europene

Incendiu izbucnit în timpul montării unui contor de gaze în Suceava. O autoutilitară a luat foc

O autoutilitară a luat foc şi a ars aproape în întregime, marţi, în timpul unui incendiu izbucnit de la dispozitivul de sudură folosit de o echipă a unei firme care monta un contor de gaze naturale la o locuinţă din comuna suceveană Şcheia.

Inspectoratul General al Poliţiei Române: Peste 10 persoane fără adăpost, salvate de la îngheţ şi duse la adăpost cu ambulanţa

Peste 10 persoane au fost salvate de la îngheţ în ultimele 24 de ore şi duse cu ambulanţa la centrele sociale, anunţă marţi Poliţia Română.

Mehedinţi: Bărbat în stare gravă la spital după ce o maşină pe care o repara a căzut peste el

Un bărbat din Drobeta Turnu Severin a ajuns în stare gravă la spital, marţi, după ce o maşină pe care o repara într-un atelier auto improvizat în curtea casei sale a căzut peste el, în condiţiile în care elevatorul cu care ridicase autoturismul nu a fost asigurat şi s-a prăbuşit.

Autoritatea Electorală Permanentă şi MAE au stabilit un calendar de informare a românilor din afară despre votul din corespondenţă

Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul Afacerilot Externe au stabilit un calendar cu sesiunile de informare despre votul prin corespondenţă pentru românii din afara ţării, potrivit unui comunicat de presă emis marţi de MAE.

Tribunalul Militar a decis arestarea la domiciliu a pompierilor arestaţi în Dosarul Colectiv

Tribunalul Militar Bucureşti a admis cererile ofiţerilor George Matei şi Antonina Radu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov de înlocuire a măsurii arestului şi a decis pentru amândoi arest la domiciliu, decizia nefiind definitivă.

NINSORI şi VISCOL în ţară – Gravidă în nouă luni, preluată dintr-un sat din Vaslui după trei ore de intervenţie şi un copil din Vaslui cu viroză respiratorie, dus la spital după patru ore

O gravidă în nouă luni din localitatea vasluiană Stuhuleţ a fost preluată, marţi dimineaţă, de o autospecială a Poliţiei de Frontieră, în urma unei intervenţii care a durat peste trei ore, în condiţiile în care drumul din localitate era blocat de zăpadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şapte localităţi din Galaţi sunt în continuare izolate din cauza drumurilor înzăpezite

Şapte localităţi din judeţul Galaţi mai sunt izolate, marţi dimineaţă, iar 17 drumuri sunt blocate pe anumite sectoare, autorităţile intervenind în continuare pentru deszăpezire, transmite corespondentul MEDIAFAX.