Social

Mihai Răzvan Ungureanu, chemat la Comisia SIE pentru lămuriri privind acuzaţiile lui Kovesi

Preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SIE, Mihăiţă Calimente, a precizat, marţi, pentru MEDIAFAX, că îl va invita pe şeful Serviciului, Mihai Răzvan Ungureanu, la discuţii pentru a lămuri acuzaţiile aduse de şefa DNA Laura Codruţa Kovesi.

Biserici amendate de pompieri înainte de Paşte, preoţii sunt sfătuiţi să ţină slujbele în exterior

Mai multe biserici din judeţul Constanţa au fost amendate de reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” pentru deficienţele constatate, preoţilor fiindu-le prezentate măsurile ce trebuie respectate pe timpul şi după terminarea slujbelor.

Israelienii acuzaţi că ar fi încercat intimidarea Codruţei Kovesi rămân în arest

Weiner Ron şi Geclowicz David, cei doi israelieni acuzaţi că au încercat să o intimideze pe Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, vor rămâne în arest după ce Curtea de Apel Bucureşti le-a respins contestaţia la prelungirea mandatelor de arestare preventivă.

Vremea se va încălzi faţă de intervalul precedent. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi faţă de intervalul precedent, informează ANM.

Tânăr din Alba, amendat după ce a încercat să adune melci din Cetatea Alba Carolina

Un tânăr din Alba Iulia a fost amendat cu 500 de lei după ce a încercat să adune melci din perimetrul Cetăţii Alba Carolina, responsabilii alertând jandarmii când l-au văzut, deoarece au crezut că vrea să fure bunuri materiale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul preşedinte al CJ Brăila, Bunea Stancu, trimişi în judecată

Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, au fost trimişi în judecată de DNA, alături de alte persoane, dosarul urmând să fie judecat de Tribunalul Bucureşti.

Achimaş: Am dispus controale mixte pentru analiza dezinfectanţilor din spitale

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a dispus, luni, analiza soluţiilor dezinfectante folosite în spitale prin intermediul unor verificări realizate de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii şi de direcţiile de sănătate publică.

Unsprezece români acuzaţi de furturi de la turişti, arestaţi în centrul Romei

Unsprezece imigranţi români acuzaţi de furturi de la turişti au fost arestaţi în cursul unor operaţiuni efectuate de poliţia italiană în oraşul Roma, informează site-ul cotidianului La Repubblica.

Campanie KFC – Răspunde la o întrebare de BAC şi ai net gratuit o oră

KFC România şi MRM//McCann România a lansat Campania WI-Fi Test, donând 5700 MP de internet gratuit pregătirii tinerilor pentru examenul de Bacalaureat, având în vedere că peste 40% dintre absolvenţii de liceu din ţară nu au promovat examenul de Bacalaureat în 2015.

Ordonanţa privind doctoratele, amendată la Comisia de învăţământ. Plenul a amânat o decizie

Comisia pentru învăţământ a Senatului a modificat OUG privind tezele de doctorat, astfel încât universităţile vor fi cele care vor decide acordarea şi retragerea tilului de doctor, iniţiativa fiind dezbătută marţi şi în plenul Senatului, însă votul a fost amânat pentru o săptămână.

Un tren de marfă a deraiat în apropiere de Gara Craiova, două vagoane s-au răsturnat – FOTO

Un tren de marfă, care circula pe relaţia Calafat – Craiova, a deraiat, marţi dimineaţa, în apropiere de Gara Craiova, două vagoane răsturnându-se în urma incidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Povestea omului care a construit una dintre cele mai importante afaceri din România. Are o reţea de 42 de magazine şi 8100 de angajaţi

Ca angajat, Dragoş Pavăl nu a avut şefi care să ştie să-l aprecieze. Acum, la mai bine de 20 de ani după ce a fondat propria firmă, de numele său se leagă o întreagă serie de superlative, informează BM.

Codruţa Kovesi, despre SIE: Este ilegal să deţii informaţii şi să nu sesizezi DNA

Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, că de când se află la conducerea DNA "nu a primit nicio sesizare de la Serviciul de Informaţii Externe", precizând "că este ilegal să deţii informaţii referitoare la posibile infracţiuni şi să nu sesizezi Direcţia Naţională Anticorupţie."

Parchetul General s-a autosesizat în cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale

Parchetul General s-a autosesizat în cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale, după ancheta jurnaliştilor de la Gazeta Sporturilor despre soluţiile folosite în spitale la dezinfecţie, soluţii care ar fi diluate.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a lansat o aplicaţie telefonică despre cum să realizeze manevre de resuscitare sau cum să se comporte în caz de cutremur

O aplicaţie de telefon pentru alertarea în cazul situaţiilor de urgenţă şi pentru educarea populaţiei despre modul în care să se comporte în caz de cutremur, inundaţii, viscol sau alte dezastre, a fost lansată, marţi, de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Ministerul Justiţiei: Constantin Iacob şi Călin Nistor, propuşi pentru un nou mandat de procurori şefi adjuncţi ai DNA

Procurorii Marius Constantin Iacob şi Călin Nistor au fost propuşi de Ministerul Justiţiei (MJ) pentru reînvestire în funcţiile de procurori şefi adjuncţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a transmis, marţi, Ministerul Justiţiei.

Tripsta: Roma, destinaţia preferată de români pentru călătoriile de Paşte

Potrivit unui studiu realizat de agenţia de turism online Tripsta, Roma se află şi în 2016, comparativ cu anul precedent, pe primul loc în topul destinaţiilor preferate de români pentru călătoriile de Paşte.

Trei români care au sechestrat un cetăţean german într-o tabără de romi, arestaţi la Roma

Trei imigranţi români, inclusiv un minor, au fost arestaţi luni, la periferia Romei, într-o operaţiune coordonată de Interpol, fiind acuzaţi că au sechestrat timp de trei zile un cetăţean german, într-o tabără de romi.

Cioloş: Propunem un proiect dedicat Centenarului Unirii care va viza şi autostrada Tg.Mureş-Iaşi

Guvernul va propune Parlamentului un proiect de lege dedicat împlinirii a o sută de ani de la Marea Unire, iar actul normativ va avea o componentă de infrastructură care va include autostrada Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni, deşi nu există fonduri pentru realizarea acesteia.

Cezar Preda: Ponta ar urma să fie audiat după Paşte. Probabil sunt glumiţe servind popcorn

Deputatul PNL Cezar Preda a declarat, luni, că la întrunirea Comisiei pentru controlul SRI de săptămâna aceasta se va cere audierea fostului premier Victor Ponta, afirmând că acesta ar urma să aibă loc după sărbătorile pascale.

Gorghiu: Îi cerem premierului să sesizeze Corpul de control cu privire la dezinfectanţii din spitale

PNL îi cere premierului Dacian Cioloş să sesizeze Corpul de control cu privire la dezinfectanţii distribuiţi în spitale, care nu îndeplinesc concentraţiile prevăzute de lege, a declarat, luni, copreşedintele PNL Alina Gorghiu.

Obama pune România pe lista „aliaţilor din linia întâi”

Preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat că SUA vor continua, prin NATO, să „întărească apărarea aliaţilor din linia întâi”, adică România, Polonia şi ţările baltice. La finalul vizitei sale în Germania, Obama a vorbit şi despre relaţia cu Rusia, despre care a spus că şi-ar dori să fie bună, dar că sancţiunile rămân în vigoare până când acordul de la Minsk privind Ucraina este implementat.

Cioloş: Mare parte a comunităţilor sărace şi a tinerilor fără loc de muncă se concentrează în Moldova

Premierul Dacian Cioloş a afirmat că în Moldova se află cea mai mare concentrare de comunităţi sărace şi de tineri fără loc de muncă, iar raportul dintre salariaţi, pe de-o parte, şi populaţia care nu munceşte şi pensionari, pe de altă parte, este defavoarabil celor care muncesc.

Fonduri de urgenţă alocate căminului pentru vârstnici din Solca, rămas fără electricitate şi hrană

Consiliul Judeţean Suceava a alocat, luni, un ajutor de urgenţă de 166.000 de lei căminului pentru vârstnici din oraşul Solca, care a rămas fără căldură, electricitate şi hrană şi a cărei principală sursă de finanţare o reprezintă pensiile bătrânilor cazaţi.

Român care transporta imigranţi clandestini, arestat în Austria – presă

Un cetăţean român care transporta ilegal imigranţi extracomunitari a fost arestat, luni dimineaţă, la frontiera dintre Slovenia şi Austria, informează site-ul postului austriac ORF.

Loteria Română: Pe 1 mai vor avea loc Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paşti

Loteria Română organizează pe 1 mai Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paşti, premiile fiind de peste 20 de milioane de lei, informează Loteria Română, luni, printr-un comunicat de presă.

Vremea va fi rece pentru această perioadă. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri

În cursul zilei de marţi, cerul va fi variabil în extremitatea vestică şi de sud-vest, iar în celelalte regiuni înnorările vor persista, informează ANM.

Bistriţa-Năsăud: Şeful unui post de Poliţie de comună, găsit împuşcat mortal la locul de muncă

Şeful postului de Poliţie din comuna Petru Rareş, judeţul Bistriţa-Năsăud, subcomisarul Ioan Tomoioagă, a fost găsit, luni dimineaţă, împuşcat mortal la locul de muncă, primele informaţii arătând că acesta s-a împuşcat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

20 de lucruri pe care nu le ştiai despre cutremure

Ştiaţi că în fiecare an se produc în lumea întreagă aproximativ 1,3 milioane de cutremure de pământ, în urma cărora îşi pierd viaţa aproape 8.000 de oameni?

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 24 aprilie

Duminică, 24 aprilie 2016, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi s-au înregistrat 11.091 de câştiguri în valoare totală de 529.420,18 lei.

Anchetă finalizată în dosarul Colectiv

Parchetul General a finalizat ancheta în dosarul Colectiv, mai multe persoane, printre care şi acţionarii clubului, urmând să fie trimise în judecată pentru ucidere din culpă, procurorii menţionând că "în indolenţa vecină cu intenţia au impus condiţii pentru atragerea unui public numeros".

Român arestat în timp ce călătorea cu un terorist ce ar fi fost implicat în atacurile din Franţa

Trei indivizi, inclusiv un român, acuzaţi de trafic de persoane au fost arestaţi în Austria, în vehiculul lor fiind depistat un extracomunitar care ar putea fi implicat în atentatele comise în noiembrie 2015 la Paris, afirmă surse citate de presa austriacă.

O a doua persoană a murit în urma accidentului produs de un călugăr în judeţul Suceava – VIDEO

O a doua persoană a murit în urma accidentului produs, sâmbătă seara, în localitatea Paltinu, de un călugăr din Brodina, în total, în urma coliziunii dintre două maşini rezultând nouă victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Câţi bani aduc la buget controalele dinainte de Paşte

Poliţiştii au dat, sâmbătă, peste 13.600 de amenzi în valoare de peste trei milioane de lei, confiscând peste o tonă de peşte şi 183 de kilograme de carne, în cadrul controalelor efectuate înainte de sărbătorile pascale.

Muzeu al telecomunicaţiilor, în incinta unui liceu din Sfântu Gheorghe – FOTO, VIDEO

Un muzeu al telecomunicaţiilor este în curs de amenajare în cadrul Liceului ”Puskás Tivadar” din Sfântu Gheorghe, aproximativ 500 de exponate fiind deja găzduite acolo, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cadoul unui primar pentru cetăţenii localităţii pe care o administrează: internet gratuit pentru toată lumea

Primarul din localitatea Bradu, Florin Frătică, a anunţat că, de Florii, face un cadou special locuitorilor introducând internet wireless gratuit "în orice colţ al comunei Bradu", acolo unde Frătică va candida pentru al treilea mandat de edil.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă intensificarea verificărilor în biserici

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că vor fi intensificate controalele în biserici pentru a stabili dacă sunt asigurate măsurile de prevenire a incendiilor, având în vedere că în perioada următoare credincioşii vor participa în număr mare la slujbe.

În fiecare judeţ va fi construit câte un cămin pentru bâtrâni

Cinci deputaţi PSD au iniţiat un proiect de lege prin care vor fi înfiinţate cămine pentru persoane în vârstă la nivelul fiecărui judeţ pentru că legislaţia actuală nu prevede această obligativitate, iar dreptul la protecţie socială a persoanelor în vârstă nu poate fi garantat.

INFORMARE meteo de ploi şi răcire a vremii. Prognoza meteo pentru luni şi marţi

Meteorologii au emis o informare meteo de ploi, răcire şi precipitaţii mixte la munte, care va intra în vigoare duminică la ora 14.00 şi va fi valabilă până marţi, la ora 20.00.

Târg de Florii la Aeroportul Otopeni

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, în colaborare cu Muzeul Satului, organizează luni, 25 aprilie, un târg de Florii, în noul terminal Plecări al Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti.