„E scrutinul şi dosarul”, a declarat preşedintele Partidului Social Democrat la intrarea în sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acolo unde a stat aproximativ 10 minute apoi a plecat.
La ora 17.00, va fi reluat primul termen al dosarului în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual, cauză în care este cercetat alături de fosta sa soţie, Bombonica Prodana.
Potrivit procurorilor, „în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”.
Astfel, precizează DNA, persoanele angajate formal au primit în total suma de 108.612 lei, sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Citeşte şi: Dragnea leagă plecarea lui Tobă de organizarea alegerilor: MAI parcă e un minister blestemat; Tobă, un bun profesionist
Citeşte şi: Liviu Dragnea, liderul PSD: M-am întâlnit acum zece zile cu Maior, nu este interesat de postul de prim-ministru
Citeşte şi: Copreşedintele PNL Alina Gorghiu: Atâta vreme cât la Cotroceni este Klaus Iohannis, niciodată Liviu Dragnea nu va fi premier
Citeşte şi: Liviu Dragnea: Sunt convins că până la alegeri o să fiu şi viu şi liber şi eu şi domnul Tăriceanu. Binomul Kovesi – Coldea nu mai e