Social

RATB va asigura transport gratuit pentru copiii care participă la programul „Şcoala altfel”

Regia Autonomă de Transport Bucureşti va asigura transportul gratuit pentru copiii preşcolari, elevii şi cadrele didactice din Bucureşti care participă la activităţile desfăşurate prin Programul "Şcoala altfel", în condiţiile în care până acum părinţii plăteau pentru închirierea autobuzelor.

Iohannis: Această fază intensă de luptă anticorupţie e urâtă, foarte urâtă. Fără ea nu ne facem bine

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în cadrul conferinţei de bilanţ, la 100 de zile de mandat, că România a intrat într-o fază foarte intensă de combatere a corupţiei, care este ”foarte urâtă” pentru că scoate la suprafaţă tot ce e mai rău în politică, dar fără ea nu ne facem bine.

Gigi Becali află pe 3 aprilie dacă va fi eliberat condiţionat. Tribunalul a amânat pronunţarea

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, va afla în 3 aprilie dacă va fi eliberat condiţionat, aşa cum a decis Judecătoria Medgidia, în condiţiile în care Tribunalul Constanţa a amânat pentru acea dată pronunţarea în cazul contestaţiei formulate de procurorii DNA.

Administraţia Străzilor Bucureşti vrea să facă reparaţii de 67,5 milioane de euro

Administraţia Străzilor Bucureşti a anunţat că intenţionează să organizeze şase licitaţii, câte una pentru fiecare sector, pentru a contracta servicii de reabilitare a drumurilor din Capitală, suma totală ce urmeză să fie investită pentru acest proiect ridicându-se la 67,5 milioane de euro.

Iohannis: Cu siguranţă în următoarele luni voi face o propunere pentru conducerea SIE

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că va face o propunere pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Eexterne "cu siguranţă în următoarele luni".

Ioana Marina Popovici, condamnată în dosarul ”Trofeul calităţii”, eliberată condiţionat

Ioana Marina Popovici, condamnată, în 2012, la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu în dosarul ”Trofeul calităţii” în care a fost condamnat şi fostul premier Adrian Năstase, a fost eliberată condiţionat din penitenciar.

MApN: Aproximativ 150 de militari români vor participa la exerciţiul Saber Junction din Germania

Un detaşament de aproximativ 150 de militari va participa, în aprilie, la exerciţiul "Saber Junction 15", în Germania, anunţă MApN,precizând că exerciţiul are ca scop antrenarea în comun a forţelor, realizarea interoperabilităţii şi testarea capabilităţilor militare ale statelor NATO şi partenere.

Ponta: Nu putem recupera bani de la Ioan Becali, Noapteş, Samir, deoarece nu mai figurează cu bunuri

Bunurile din hotărâri judecătoreşti penale ar trebui sechestrate rapid şi valorificate înainte de condamnare, prin soluţie constituţională, întârzirea împiedicând în prezent statul să recupereze bani de la Ioan Becali, Noapteş sau Samir, pe numele cărora nu mai există bunuri, spune premierul Ponta.

RABLA 2015: 25.000 de tichete şi eco-bonusuri de la 750 la 2.500 de lei

Trei variante de eco-bonus, în valoare de 750, 1.500 şi 2.500 de lei, vor fi disponibile, alături de cele 25.000 de tichete, dintre care 20.000 pentru persoane fizice şi 5.000 pentru persoane juridice, în programul Rabla 2015, anunţă Ministerul Mediului.

Agenţia pentru valorificarea bunurilor, creată pe baza recomandărilor din Franţa, Olanda, SUA

Bunurile indisponibilizate în proces penale vor fi valorificate prin intermediul unei noi structuri, denumită Agenţia Naţională de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate, care va fi înfiinţată în baza unui proiect de lege transmis Parlamentului spre dezbatere în regim de urgenţă.

Vaccinarea numai la medicul de familie şi asigurarea fertilizării in vitro gratuit, de la 1 aprilie

Vaccinarea copiilor şi elevilor exclusiv la medicul de familie, un program nou de radioterapie şi reluarea asigurării gratuite a fertilizării in vitro în cadrul Programului naţional de transplant sunt câteva dintre noutăţile din sistemul sanitar care vor intra în vigoare la 1 aprilie.

DNA: Propunerile de modificare a Codului de procedură penală ar putea afecta efecienţa anchetelor

Propunerile de modificare a Codului de procedură penală, aflate în dezbatere la Senat, ar putea afecta efecienţa investigaţiilor în dosarele de corupţie, introducerea unei măsuri preventive noi, respectiv arestul sever, nefiind justificată, arată DNA într-un comunicat de presă.

Procurorul DIICOT, Remus Tudoran Jurj, anchetat în dosarul de şantaj al lui Lucinschi şi Pricop

Procurorul DIICOT, Remus Tudoran Jurj, este urmărit penal pentru complicitate la şantaj, în dosarul în care Radu Pricop este anchetat pentru aceeaşi infracţiune, iar Sergiu Lucinschi a fost reţinut pentru că ar fi constrâns un om de afaceri să-i dea patru milioane de euro.

ICCJ: Astărăstoae nu a fost în incompatibilitate când era rector al UMF, şef la IML Iaşi şi CM

Vasile Astărăstoae nu s-a aflat în incompatibilitate în perioada în care era atât rector al UMF Iaşi, dar şi director al Institutului de Medicină Legală Iaşi şi preşedinte al Colegiului Medicilor atât la Iaşi, cât şi la nivel naţional, au stabilit magistraţii Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie.

PNL a cerut în plenul Senatului reconsiderarea votului în cazul Şova. Solicitarea nu a fost admisă

PNL a cerut, marţi, în plenul Senatului, prin preşedintele comisiei de regulament, Sebastian Grapă, să se ia în calcul reconsiderarea rezultatului votului în cazul lui Dan Şova, preşedintele de şedinţă, Ioan Chelaru spunând că nu există bază legală, astfel că solicitarea nu a fost supusă la vot.

Presa din R.Moldova scrie despre Sergiu Lucinschi: A fost una dintre cele mai odioase figuri ale Moldovei anilor ’90. A fost nevoie de 20 de ani ca să fie reţinut

Presa din Republica Moldova relatează despre reţinerea lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte Petru Lucinschi, suspectat de fapte de corupţie, notând că acesta a fost "arestat doar în România" şi adăugând: "DNA nu are cum să treacă Prutul. Noi trebuie să-l trecem, revenind unde ne e locul”.

Darius Vâlcov a vrut să semneze un acord de recunoaştere a vinovaţiei, însă DNA a refuzat

Darius Vâlcov a dorit să semneze un acord de recunoaştere a faptelor de care îl acuză Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), însă procurorul de caz a refuzat acest lucru, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Clubul Român de Presă: Cerem premierului să-şi reconsidere atitudinea faţă de ziarişti. Cea de acum e o desconsiderare

Clubul Român de Presă (CRP) îi cere premierului Victor Ponta să îşi "reconsidere" atitudinea faţă de ziarişti, ultimele declaraţii ale şefului Executivului fiind o "desconsiderare" la adresa jurnaliştilor şi un "regres în comunicare", se spune într-o declaraţie a asociaţiei profesionale, trimisă marţi MEDIAFAX.

Nicuşor Constantinescu, anchetat de DNA cu privire la achiziţia elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol

Preşedintele suspendat al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu este urmărit penal într-un nou dosar instrumentat de DNA, care vizează modul de achiziţie al elicopterului care s-a prăbuşit, în decembrie 2014, în lacul Siutghiol din Mamaia şi în urma căruia patru persoane au murit.

Bănicioiu: Peste 100.000 de bolnavi, în programe de terapie, infarct şi AVC din 145 de spitale

Ministerul Sănătăţii alocă în acest an 235 milioane de lei pentru continuarea programelor de terapie intensivă, accident vascular cerebral, traumă şi infarct miocardic, în 145 de spitale, în care sunt trataţi peste 100.000 de bolnavi, a declarat, marţi, ministrul Nicolae Bănicioiu.

Oamenii de afaceri solicită plafonarea contribuţiilor CAS la 3 salarii medii brute în loc de cinci

Mediul de afaceri propune plafonarea contribuţiilor de asigurări sociale la trei salarii medii brute pe economie, în loc de cinci, consolidarea fiscală la impozitul pe profit a grupurilor de firme din holdingurile româneşti şi revizuirea obligaţiilor de raportare a tranzacţiilor de peste 5.000 euro.

Comisia juridică a avizat favorabil cererile privind urmărirea penală şi arestarea lui Darius Vâlcov

Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, marţi, a doua cerere a DNA privind urmărirea penală a lui Darius Vâlcov, cu nouă voturi ”pentru”, şi cererea privind reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD, cu şapte voturi pentru” şi două abţineri.

TRAGEDIA DE LA BALOTEŞTI: 20 de ani de la cel mai grav accident aviatic din România – FOTO

În urmă cu 20 de ani, în 31 martie 1995, a avut loc cel mai mare accident aviatic din România. O aeronavă cu destinaţia Bruxelles, la bordul căreia se aflau 60 de persoane, s-a prăbuşit în apropierea localităţii Baloteşti. Raportul final privind cauzele tragediei a fost dat publicităţii abia în 2014

Gigi Becali: Închisoarea, cea mai folositoare perioadă din viaţa mea. Mulţumesc celor care m-au condamnat

Patronul FC Steaua, George Becali, a spus, marţi, la Tribunalul Constanţa, unde decizia în cazul eliberării sale condiţionate a rămas în pronunţare, că detenţia a fost cea mai folositoare perioadă din viaţa sa şi că astăzi are emoţii mai mari decât atunci când a fost condamnat.

Sergiu Lucinschi a primit un drept de creanţă de două mil. euro de la omul de afaceri pe care îl şantaja

Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, ar fi primit un drept de creanţă de două milioane de euro, pentru care a încheiat un contract de împrumut fictiv, de la omul de afaceri pe care îl şantaja, cerându-i patru milioane de euro pentru a-şi retrage o plângere la DIICOT.

Radu Pricop, suspectat de complicitate la şantaj în dosarul lui Sergiu Lucinschi. Ginerele lui Traian Băsescu a plecat de la DNA, urmând să revină pentru a da declaraţii în zilele următoare

Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, este suspectat de complicitate la şantaj, în dosarul în care Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, a fost reţinut pentru că ar fi constrâns un om de afaceri să-i dea patru milioane de euro, pentru a-şi retrage o plângere la DIICOT.

Sesizarea CSM privind decizia Senatului în cazul lui Şova, discutată de Curtea Constituţională în 8 aprilie

Sesizarea formulată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), privind decizia Senatului de respingere a cererii DNA de reţinere şi arestare a lui Dan Şova, va fi discutată de judecătorii constituţionali în 8 aprilie.

Percheziţii DNA la Spitalul de Psihiatrie Socola într-un dosar privind angajări ilegale. Managerul Institutului, ridicat de mascaţi şi dus la audieri la DNA

Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii la Spitalul de Psihiatrie Socola într-un dosar privind angajări ilegale şi atribuirea unor contracte de achiziţii, surse judiciare declarând pentru MEDIAFAX că printre persoanele vizate ar fi şi directorul economic al unităţii sanitare.

Un ofiţer de poliţie de la DIICOT, reţinut în dosarul de şantaj al lui Sergiu Lucinschi

Ofiţerul de poliţie de la DIICOT Constantin Comăneanu a fost reţinut de DNA pentru luare de mită, în dosarul în care Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, este acuzat de şantaj şi trafic de influenţă, cei doi urmând să fie duşi la ICCJ cu propunere de arestare preventivă.

Bacău: 43 de persoane, între care 18 copii, evacuate noaptea din case în urma unor alunecări de teren

Un număr de 43 de persoane, între care 18 copii, au fost evacuate din locuinţe de către autorităţi, în cursul nopţii de luni spre marţi, în urma unor alunecări de teren produse în localitatea băcăuană Gâşteni, sinistraţii cazându-se temporar la rude, alte gospodării din sat fiind în pericol.

Şeful RA-APPS: SGG a cerut o soluţie locativă pentru Băsescu şi a fost informat de Scroviştea

Traian Băsescu a fost mutat în apartamentul unei vile de la Scroviştea pentru maximum două luni, Secretariatul General al Guvernului (SGG) cerând găsirea unei soluţii pentru fostul preşedinte şi fiind informat vineri că problema a fost rezolvată, a declarat directorul RA-APPS, Georgian Surdu.

Percheziţii la persoane care au luat indemnizaţii de creştere a copilului folosind acte false. Director AJPIS Galaţi: Agenţia nu are nicio implicare în dosare ilegale privind indemnizaţii

Conducerea Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Galaţi susţine că nu are nicio implicare şi nu are cunoştinţă despre dosare ilegale pentru obţinerea unor indemnizaţii de creştere a copilului, în urma percheziţiilor făcute, marţi, de poliţişti la persoane suspectate de înşelăciune.

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, audiat la DNA

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a venit, marţi, la DNA, pentru a da noi declaraţii în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri.

Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, reţinut de procurorii DNA

Omul de afaceri Sergiu Lucinschi, suspectat de fapte de corupţie, a fost reţinut de procurorii DNA, după ce a fost audiat aproape două ore şi i-a fost percheziţionată locuinţa. Lucinschi va fi dus în arest şi prezentat, marţi, la instanţă pentru a se lua o măsură preventivă faţă de el în acest caz.

Primăria Bacău va cheltui 12 milioane de euro pentru transformarea unei insule în parc de agrement

Primăria Bacău va cheltui, în perioada următoare, peste 12 milioane de euro pentru transformarea unei insule de pe râul Bistriţa într-un parc de agrement cu plajă, aqualand, seră cu flori, ceainărie, teatru de vară şi zonă de pescuit cu grătare, investiţie care se va întinde pe 8,7 hectare.

Opt persoane, reţinute într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani

Opt persoane au fost reţinute, luni, în urma percheziţiilor făcute de poliţişti la 50 de adrese din Bucureşti, Ilfov, Dâmboviţa şi Ialomiţa, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de aproximativ cinci milioane de euro.

Fost director al Spitalului Huşi câştigă un proces cu Direcţia de Sănătate Publică în cazul amenzii pentru decesul unui copil

Fostul directorul medical al Spitalului Huşi Emad Wassouf a câştigat procesul intentat Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, după ce instituţia l-a amendat cu 1.000 de lei în cazul fetiţei de patru ani, care a murit, în toamna anului trecut, la 40 de minute de la internare, în urma unei laringite.

Elevii unui liceu gălăţean spun că se tem să mai vină la ore din cauza unui coleg care i-ar teroriza

Mai mulţi elevi de la un liceu din Galaţi spun că se tem să mai vină la ore din cauza unui coleg care i-ar agresa fizic şi verbal, bunica acestuia susţinând, în schimb, că băiatul, care este monitorizat psihologic şi comportamental de către specialişti, este de fapt victima celorlalţi liceeni.

Percheziţii DNA la domiciliul fiului fostului preşedinte al Moldovei Petru Lucinschi. Sergiu Lucinschi, cercetat pentru infracţiuni de corupţie comise din 2014

Procurorii DNA au făcut percheziţii, luni seară, la domiciliul lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, acuzat de trafic de influenţă şi şantaj, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Şerban Nicolae: Băsescu a venit cu o scuză jenantă, din punctul meu de vedere a ameninţat-o pe Firea

Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat, luni, la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme, unde a fost audiat în dosarul lui Traian Băsescu privind şantajarea Gabrielei Firea, că afirmaţia fostului preşedinte că a făcut o declaraţie politică este o scuză jenantă.