Social

Săndesc: Infecţiile intraspitaliceşti au ca posibilă cauză folosirea antibioticelor când nu e cazul

Infecţiile intraspitaliceşti, o mare problemă de sănătate publică peste tot în lume, apar mai ales la pacienţii cu imunitate scăzută şi în formele grave de boală, având ca posibilă cauză folosirea antibioticelor atunci când nu este cazul, a declarat, joi, secretarul de stat Dorel Săndesc.

Exerciţii româno-canadiene la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii – FOTO

Şase aeronave de luptă de tip CF-18 Hornet ale Forţelor Regale Aeriene ale Canadei, cu personal navigant şi tehnic, au ajuns, miercuri, la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, militarii canadieni urmând să participe timp de cinci luni la exerciţii comune cu militarii români sub egida NATO.

Vaslui: Tribuna unui circ s-a PRĂBUŞIT cu tot cu spectatori, opt copii fiind răniţi – FOTO

Tribuna unui circ ambulant venit în municipiul Vaslui s-a prăbuşit cu tot cu spectatori, miercuri seară, opt copii fiind răniţi, potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, mai multe echipaje medicale acordând îngrijiri la locul accidentului.

Proiecte elveţiene de 1,5 milioane franci pentru serviciile de urgenţă şi terapie intensivă pediatrică

România va beneficia de o finanţare de peste 1,5 milioane de franci elveţieni pentru două proiecte menite să îmbunătăţească, prin programe de formare, calitatea serviciilor de urgenţă şi a serviciilor în unităţile de terapie intensivă pediatrică.

Tânăr de 28 de ani, arestat după ce ar fi violat patru minori şi ar fi filmat abuzurile sexuale

Un tânăr de 28 de ani din comuna ieşeană Balş a fost arestat, miercuri, după ce ar fi violat patru minori şi ar fi filmat abuzurile sexuale, pe care le-ar fi dat ulterior altor persoane, informează DIICOT.

Legea privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi ar putea fi neaplicabilă

Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA) susţine că Legea privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, aflată în dezbatere la Senat, ar putea fi neaplicabilă, dacă va fi adoptată fără a exista consultări cu toate ONG-urile din domeniu.

Obligativitatea participării la şedinţe de informare privind medierea, neconstituţională, a decis CC

Obligativitatea participării la şedinţe de informare privind avantajele medierii - inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor, pentru a fi soluţionate astfel conflictele - este neconstituţională, a decis, miercuri, Curtea Constituţională.

Freedom House: CSM a blocat accesul presei la dosare şi nu a ţinut cont de societatea civilă

Freedom House susţine că CSM a blocat accesul presei la dosarele de corupţie şi că procedura de consultare a societăţii civile, la modificarea Ghidului privind relaţia cu presa, a fost una formală, Consiliul neînsuşindu-şi niciuna dintre propunerile formulate de mass-media şi de ONG-uri.

Guvernul laudă la Bruxelles activitatea DNA, ICCJ şi ANI, inclusiv cea din ultimii 5-7 ani

Guvernul a transmis CE că DNA, ca urmărire penală, ICCJ şi celelalte instanţe, în faza de judecată, au avut rezultate semnificative, rata de confirmare a inculpărilor DNA prin hotărâri judecătoreşti definitive depăşind în ultimii şapte ani 90%, iar ANI a avut tot rezultate notabile în ultimii 5 ani.

Episcopii catolici vor finanţare de la stat şi pentru învăţământul confesional şi particular

Episcopii catolici au cerut, într-o scrisoare adresată ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, aplicarea Legii educaţiei şi pentru învăţământul confesional şi particular, în prezent, singurii care beneficiază de finanţare fiind elevii din învăţământul de stat.

CNADNR a pregătit 1,6 mil.euro pentru a proteja autostrăzile de furturi, distrugeri şi gunoaie

CNADNR vrea să achiziţioneze servicii de pază a patrimoniului pentru 183 de kilometri de autostradă, pe o perioadă de un an, valoarea cumulată a celor şase contracte scoase la licitaţie fiind estimată la 7,2 milioane lei (1,6 millioane euro), inclusiv TVA.

CC: Articol din legea privind restituirea imobilelor confiscate abuziv de comunişti, neconstituţional

Articolul 4 din Legea 165 /2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de comunişti este neconstituţional dacă se aplică în cazul dosarelor aflate în curs de judecată la instanţe, a decis, miercuri, Curtea Constituţională (CC).

PMP Sibiu a sesizat Poliţia privind distrugerea afişelor de pe panourile electorale

Reprezentanţii organizaţiei judeţene Sibiu a PMP au sesizat Poliţia Locală, miercuri, reclamând că au fost distruse în mod repetat afişele partidului de pe panourile electorale din mai multe zone din oraş.

DOSARUL TRANSFERURILOR: Fraţii Becali, Copos, Borcea, Popescu şi Stoica vor judecarea legalităţii pedepselor primite

Fraţii Ioan şi Victor Becali, George Copos, Cristi Borcea, Gică Popescu şi Mihai Stoica au depus, la Curtea de Apel Bucureşti, recursuri în casaţie, prin care cer să se constate dacă pedepsele din dosarul transferurilor de jucători au fost în conformitate cu legea.

Guvernul a studiat limitarea scutirii CASS la activităţi independente, în „primă etapă” a fost chiria

Guvernul a iniţiat o analiză a sistemului de contribuţii sociale prin care se urmăreşte identificarea unor potenţiale baze de calcul, cu precădere pentru contribuţia de sănătate (CASS), în vederea limitării scutirilor la plata contribuţiei de sănătate pentru anumite activităţi independente.

MApN vrea să achiziţioneze 18 torpile uşoare antisubmarin pentru suma de 16,5 milioane de euro

MApN prin Romtehnica are în plan achiziţionarea a 18 torpile uşoare antisubmarin pentru suma totală de 16,5 milioane de euro, potrivit unui anunţ de participare publicat miercuri pe SEAP.

Doi suspecţi au fost interogaţi în ancheta privind uciderea româncei la Florenţa

Autorităţile italiene anchetează doi suspecţi în cazul româncei în vârstă de 26 de ani ucisă la Florenţa, cei doi fiind implicaţi în cazuri similare petrecute în urmă cu câţiva ani, anunţă surse citate de postul public RAI.

Sinescu: 77 de transplanturi renale cu donator în moarte cerebrală în 2013, număr record

Numărul transplanturilor renale de la donatori în moarte cerebrală a fost, în 2013, cel mai mare din ultimele două decenii, respectiv 77 de cazuri, până acum aceste intervenţii făcându-se, în majoritate, cu rinichi de la persoane în viaţă, a anunţat, miercuri, prof. dr. Ioanel Sinescu.

ANI: Doi primari şi un consilier local, în conflict de interese

Primarii din comuna I.C.Brătianu, judeţul Tulcea, şi comuna Olari, judeţul Prahova, şi un consilier local în comuna Mitoc, judeţul Botoşani, au încălcat regimul juridic al conflictului de interese de natură administrativă, a constatat Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Costoiu: Laserul de mare putere de la Măgurele, primul din Europa, funcţional din iunie

Primul laser de mare putere din Europa şi al doilea din lume va intra în funcţiune în iunie pe platforma Măgurele, a declarat, miercuri, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior şi Cercetare, Mihnea Costoiu, prezent la deschiderea celui de-al 30-lea Congres al Asociaţiei Române de Urologie.

CJ Prahova cere Guvernului ajutor de 26 de milioane de lei pentru zonele afectate de inundaţii – FOTO

Consiliul Judeţean (CJ) Prahova solicită Guvernului să aloce peste 26 de milioane de lei din Fondul de Intervenţie, în urma calamităţilor naturale de luna trecută, când 27 de localităţi şi şapte drumuri judeţene au fost afectate de inundaţii şi alunecări de teren.

Diana Nemeş, cercetată în dosarul lui Codruţ Marta, arestată pentru 30 de zile

Diana Nemeş, cercetată în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de soţul său Radu Nemeş, de Sorin Blejnar şi de Codruţ Marta, a fost extrădată din SUA, miercuri fiind dusă la DNA pentru a fi audiată, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Peste 15 tone de gunoi, strânse în Târgu Mureş în urma minivacanţei de 1 Mai

Peste 15 tone de gunoi s-au colectat la Târgu Mureş în urma minivacanţei de 1 Mai, cu 20 la sută mai mult decât într-o perioadă obişnuită, dar nu au fost date amenzi pentru depozitarea deşeurilor în locuri improprii.

Timişoara: 315 câini fără stăpân, eutanasiaţi în ultimele trei luni

Un număr de 315 câini fără stăpân din adăpostul din Timişoara au fost eutanasiaţi începând din luna februarie, alţi 300 au murit din cauza unor accidente sau boli, iar alte 400 de animale au fost adoptate de timişoreni, potrivit reprezentanţilor Primăriei.

Schelet uman descoperit într-un canal din Capitală

Un schelet uman a fost descoperit, miercuri, într-un canal situat pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei, potrivit unor oficiali din Poliţia Capitalei.

Episcopii catolici îndeamnă oamenii să voteze, pe 25 mai, candidaţii care susţin valorile bisericii

Episcopii catolici îi îndemnă "pe toţi oamenii de bunăvoinţă, şi în special pe catolici", să meargă la vot pe 25 mai şi să acorde votul lor acelor candidaţi care promovează şi susţin valorile bisericii.

VREMEA se încălzeşte, dar va fi uşor instabilă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri, în ţară şi în Bucureşti

Joi, vremea va fi uşor instabilă în vestul, nord-vestul şi centrul ţării unde cerul va fi temporar noros. Va ploua local în Banat şi Crişana, iar după-amiaza şi la începutul nopţii, pe arii restrânse în zona de munte şi doar izolat în Maramureş şi Transilvania.

Băsescu, aşteptat la sfârşitul săptămânii la Arad şi Timişoara, invitat de fostul lider al PDL Arad, respectiv FMP

Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat, sâmbătă, la Arad, la un târg de educaţie şi locuri de muncă, la invitaţia fostului lider al PDL Arad Gheorghe Seculici, a cărui fiică îl are ca naş pe şeful statului, iar duminică el este aşteptat la Timişoara, la o dezbatere a Fundaţiei Mişcarea Populară.

Peste o sută de persoane au protestat în faţa sediului central al Poştei Române

Peste 100 de persoane au protestat, miercuri, timp de aproximativ o oră, în faţa sediului central al Poştei Române, unde au cerut demisia conducerii, din cauza salariilor mici în raport cu volumul mare de muncă şi a condiţiilor proaste de lucru.

Amenzi de la 100 la 1.000 lei pentru încălcarea regulilor de circulaţie a navelor în Delta Dunării

Amenzi de la 100 la 1.000 de lei, pentru persoanele fizice şi juridice, sunt prevăzute pentru încălcarea regulilor privind accesul şi circulaţia navelor şi ambarcaţiunilor în Delta Dunării, într-un proiect de hotărâre de Guvern (HG), pus în dezbatere publică de Ministerul Mediului.

Fost vicepreşedinte al Ligii Transportatorilor, judecat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani

Ioana Călin, fostul vicepreşedinte al Ligii Transportatorilor din România, a fost trimisă în judecată de DNA pentru că a primit de la două persoane un milion de lei, cu promisiunea că îi va ajuta să concesioneze, pe o perioadă de 49 de ani, patru hoteluri situate pe litoral şi pe Valea Prahovei.

Ponta: Nu pot contrasemna decorarea unora care au gestionat greşit bani publici şi au opinii fasciste

Premierul Ponta spune că nu poate contrasemna pentru decorarea "unor indivizi care au gestionat greşit sau au deturnat bani publici", iar unii dintre ei "au avut deseori opinii anti-româneşti sau chiar fasciste" şi că dacă preşedintele doreşte să îi decoreze o poate face, dar nu cu semnătura sa.

Procuroarea care îi dădea lui Boldea informaţii din dosare DNA, exclusă definitiv din magistratură

Mihaela Agheniţei, procurorul îi dădea fostului deputat Mihail Boldea informaţii confidenţiale din dosarele pe care le instrumenta la DNA Galaţi, a fost exclusă definitiv din magistratură, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ce cumpără românii: Pâinea, legumele şi fructele, cel mai des întâlnite alimente proaspete în coşul de cumpărături

Pâinea, legumele şi fructele sunt cel mai des întâlnite alimente proaspete în coşul de cumpărături al românilor, iar cei mai mulţi bani sunt cheltuiţi pentru carne, legume şi mezeluri, potrivit unui studiu GfK.

Aproape 85% dintre români cred că statul creează mai multe probleme decât rezolvă

Aproape 85% dintre români cred că statul creează mai multe probleme decât rezolvă, iar 77,4% cred că statul este cel mai prost administrator, majoritatea considerând că autorităţile cheltuiesc prea puţin cu sănătatea, sistemul de pensii, învăţământul şi asigurările pentru şomaj, potrivit unui studiu.

Urmărire penală pentru inducere în eroare a anchetatorilor, în cazul lui Ioan Bendei, fost administrator al RCS&RDS

Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 a început urmărirea penală in rem, faţă de fapta de inducerea în eroare a anchetatorilor, în cazul fostului administrator al RCS&RDS, Ioan Bendei, după ce directorul general al Antena Group, Sorin Alexandrescu, a făcut o plângere în acest sens.

Zeci de foşti angajaţi ai Oltchim protestează la Prefectură, cerându-şi salariile compensatorii

Aproximativ 70 de foşti angajaţi ai combinatului Oltchim protestează, miercuri, în faţa sediului Prefecturii Râmnicu Vâlcea, nemulţumiţi că, după ce au fost disponibilizaţi anul trecut, nu au primit salariile compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Băsescu sesizează CC pentru că Ponta nu a contrasemnat decrete de decorare pentru personalităţi din conducerea ICR

Preşedintele Traian Băsescu a transmis Curţii Constituţionale o sesizare care îl vizează pe premierul Victor Ponta, legată de faptul că şeful Guvernului nu a contrasemnat o serie de decrete de decorare care vizau "înalte personalităţi ce au asigurat conducerea ICR în perioada 2005-2012". Premierul Ponta a refuzat nemotivat să contrasemneze decretele de decorare pentru *Horia-Roman Patapievici, Tania Radu, Mircea Mihăieş şi Dan Croitoru*, din fosta conducere a ICR, se arată în sesizarea adresată Curţii Constituţionale de către preşedintele Traian Băsescu.

Cartel Alfa Suceava acuză de sclavie conducerea fabricii de seringi Genko Med Group. Angajaţii nu şi-au primit salariile din octombrie

Preşedintele CNS Cartel Alfa Suceava, Traian Pădureţ, acuză de sclavie conducerea fabricii de seringi Genko Med Group din Suceava, care nu şi-a plătit angajaţii din luna octombrie a anului trecut, deşi sunt comenzi, aceştia lucrează, iar firma refuză să îi trimită în şomaj,

Medicul Kasem Naser, esteticianul vedetelor, a fost jefuit

Locuinţa din Mogoşoaia a medicului Abu Bakr Kasem Mohd Jamil Naser, cunoscut ca esteticianul vedetelor, a fost spartă, în noaptea de marţi spre miercuri, de persoane necunoscute, care au furat din casa acestuia mai multe bunuri de valoare.