Social

Aproximativ 58.000 de locuinţe din Ploieşti, fără căldură din cauza unei avarii

Cele aproximativ 58.000 de locuinţe din Ploieşti racordate la sistemul centralizat de încălzire au rămas fără căldură, miercuri, din cauza unei avarii produse pe circuitul primar de termoficare.

COD GALBEN de ceaţă, emis pentru cinci judeţe

Meteorologii au avertizat că în 13 judeţe din nordul, estul şi sudul ţării este ceaţă, care reduce vizibilitatea local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, iar în unele zone sunt şi depuneri de chiciură.

Un deţinut de la Penitenciarul Jilava evadat de la un punct de lucru, prins după aproape zece ore

Un deţinut de la Penitenciarul Jilava evadat marţi, de la staţia de sortare deşeuri Glina, punctul de lucru la care era repartizat, a fost prins miercuri dimineaţă, după aproape zece ore, în Voluntari (Ilfov), a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al unităţii de detenţie, Cristian Micu.

CEDO dă dreptate unui deţinut din România care solicită meniu special pentru că este budhist

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a dat câştig de cauză unui deţinut budhist care a dat în judecată statul român, stabilind că deţinuţii au dreptul la un regim alimentar care să fie în concordanţă cu convingerile religioase ale acestora, relatează AFP.

Parchetul Judecătoriei Vaslui a început urmărirea penală faţă de 37 de protestatari de la Pungeşti

Parchetul Judecătoriei Vaslui a început urmărirea penală faţă de 37 de protestatari care au participat în 7 decembrie la manifestaţiile din zona Pungeşti, persoanele respective fiind acuzate că au distrus gardul împrejmuitor al platformei Chevron şi i-au agresat pe jandarmi.

Prefectul judeţului Galaţi dă asigurări că sătenii din Izvoarele nu au motive de îngrijorare

Prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, a declarat marţi că sătenii din Izvoarele nu au motive de îngrijorare, după ce, în satul respectiv, unde în urmă cu două luni şi jumătate s-au înregistrat peste 260 de cutremure, a apărut o groapă cu diametrul de 50 de centimetri sub magazia unui localnic.

EXCLUSIV: Programul de transformare a spitalelor în cămine de bătrâni, prelungit şi cu buget înjumătăţit

Programul prin care cele 67 de spitale închise în 2011 ar fi trebuit transformate în cămine pentru bătrâni s-a lovit de neputinţa financiară şi umană de la nivel local, astfel că Guvernul a aprobat deja prelungirea lui, dar şi înjumătăţirea bugetului alocat iniţial, de la 200 la 100 de milioane lei.

Iaşi: 22 de lucrători şi controlori vamali, trimişi în judecată de DNA pentru fapte de corupţie

Un număr de 22 de lucrători şi controlori vamali, între care 19 se află în stare de arest preventiv, din cadrul Biroului Vamal Albiţa, au fost trimişi în judecată, marţi, de către procurorii DNA Iaşi, pentru infracţiuni de corupţie.

„Cartea Mării Negre” – pentru lecţii interactive, cu multe activităţi, lansată astăzi

"Cartea Mării Negre", un set de materiale didactice variate şi foarte colorate, a fost lansată marţi şi poate fi accesată online de profesori şi învăţători, pentru lecţii intercative, cu multe activităţi, la clasele I - VIII, câte 10 cadre didactice din fiecare judeţ urmând să primească pachetul.

Şeful ISJ Bacău, în urma anchetei în cazul elevei moarte: Personalul liceului nu are nicio vină

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău consideră că personalul de la Colegiul "Anghel Saligny" nu are nicio vină în cazul elevei care a murit după ce a căzut de la etajul internatului unde statea, în condiţiile în care, în urma anchetei, s-a constatat că angajaţii liceului şi-au respectat atribuţiile.

Vaslui: Hotărârea de respingere a cererii de ridicare a restricţiilor în Pungeşti, atacată cu apel

Hotărârea Judecătoriei Vaslui de respingere a cererii de ridicare a restricţiilor de circulaţie în Siliştea şi Pungeşti a fost atacată cu apel, marţi, la Tribunalul Vaslui de către reprezentantul protestatarilor de la Pungeşti, care spune că speră ca instanţa superioară să dea câştig de cauză.

Şase dintre persoanele reţinute în dosarul mitei de la firme de pompe funebre au fost arestate

Şase dintre persoanele reţinute în dosarul mitei de la firme de pompe funebre au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, printr-o decizie luată marţi de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor.

Programul Metrorex de Sărbători: Cum va circula metroul de Crăciun şi în noaptea de Revelion

Metroul va circula în noaptea de Revelion, la 20 de minute, între orele 1.30 şi 5.00, şi mai des în afara acestui interval orar, informează Metrorex.

REPORTAJ – Ofertă la pomi de Crăciun danezi: „Ia în şase rate bradul, una azi şi cinci la anul” – FOTO

Vânzarea brazilor în rate - aceasta este cea mai nouă găselniţă prin care comercianţii din pieţele bucureştene încearcă să atragă clientela. Metoda se aplică în cazul pomilor de Crăciun aduşi din Danemarca, preţul acestora, ce poate ajunge şi la 1.700 de lei, putând fi plătit în şase tranşe lunare.

Un membru CNA solicită Parlamentului un raport privind obiectivitatea membrilor Consiliului

Narcisa Iorga, membru CNA, a transmis, marţi, o scrisoare Comisiilor pentru cultură din Parlament prin care solicită o analiză a obiectivităţii membrilor Consiliul Naţional al Audiovizualului în raport cu radiodifuzorii, afirmând că activitatea CNA este "viciată de interesele unora dintre membri".

Proiect CGMB: Peste 850 de posturi vacante din structurile municipalităţii bucureştene, desfiinţate

Peste 850 de posturi vacante din structurile municipalităţii bucureştene vor fi desfiinţate, în urma aplicării OUG nr. 77/2013 la Primăria Capitalei, reiese dintr-un proiect care va fi supus aprobării consilierilor generali în şedinţa de miercuri.

DNA: Preşedintele CJ Dolj, vicepreşedintele şi arhitectul şef, cercetaţi pentru luare de mită şi abuz

Preşedintele, vicepreşedintele şi arhitectul şef ai Consiliului Judeţean Dolj sunt cercetaţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu, fiind acuzaţi că, împreună cu funcţionari de la mai multe instituţii, ar fi intervenit în atribuirea de contracte unor firme din sfera de influenţă a CJ.

Oficialii îi urează Patriarhului Daniel sănătate şi putere de muncă, de ziua onomastică, iar credincioşii – viaţă lungă

Oficiali români, printre care Traian Băsescu, Victor Ponta şi Valeriu Zgonea, l-au felicitat, marţi, pe Patriarhul Daniel, de ziua onomastică, urându-i cel mai frecvent sănătate, putere de muncă, linişte şi pace, în timp ce credincioşii adunaţi la Patriarhie i-au urat viaţă lungă.

Toni Greblă a depus jurământul de învestitură în funcţia de judecător al CC. Băsescu: „Vă felicit, prezenţa dumneavostră este un câştig pentru Curtea Constituţională”

Toni Greblă a depus, marţi, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, în prezenţa şefului statului, a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, a preşedintelui Curţii şi a judecătorilor.

Capitala ar putea adera la Reţeaua Oraşelor Sănătoase din Europa

Municipiul Bucureşti ar putea adera la Reţeaua Oraşelor Sănătoase din Europa - o mişcare globală aflată sub jurisdicţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii -, potrivit unui proiect care va fi discutat în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Fost director al Termoelectrica, CONDAMNAT cu executare la 4 ani şi 8 luni în dosarul fraudelor de 23 milioane de euro

Fostul director al Termoelectrica Ioan Ungureanu a fost condamnat, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB) la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare, în acelaşi dosar fiind condamnate alte opt persoane, pentru fraudarea mai multor companii cu peste 23 milioane de euro.

Preţul gigacaloriei pentru agenţii economici din Capitală ar putea creşte

Preţul gigacaloriei pentru agenţii economici din Capitală ar putea creşte de la 252,17 lei la 329,30 lei fără TVA, pentru cei alimentaţi din centralele RADET, şi de la 212,95 de lei la 296,49 de lei, pentru cei alimentaţi din puncte termice proprii, proiectul urmând să fie discutat miercuri în CGMB.

Proiect adoptat de Camera Deputaţilor pentru încadrarea militarilor inapţi sau apţi limitat serviciului

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, o propunere legislativă potrivit căreia cadrele militare care sunt inapte sau apte limitat serviciului militar să poată fi încadrate în unităţile în care au activat pe funcţii militare sau civile.

Tichete cadou de sărbători în valoare de 350 de lei, pentru minerii din Valea Jiului

Minerii din Valea Jiului vor primi de sărbători tichete cadou în valoare de 350 de lei, la fel ca anul trecut, dar şi cadouri pentru copiii lor, în valoare de 50 sau 60 de lei.

Asociaţia „Ana şi Copiii” vrea să facă un Centru de Excelenţă în Educaţie pentru copiii din medii vulnerabile

Asociaţia "Ana şi Copiii" organizează miercuri, la Palatul Cesianu Racoviţă, un eveniment special destinat strângerii de fonduri pentru construirea "Centrului de Excelenţă în Educaţie" pentru 100 de copii din medii sociale vulnerabile.

Peste 35% dintre români vor să se mute definitiv în altă ţară. Care este cea mai dorită destinaţie

Peste 35% dintre românii din mediul urban vor să se mute definitiv în altă ţară, în viitorul apropiat, dorinţă manifestată în mare măsură de bărbaţi, persoane cu nivel de educaţie scăzut şi cu venit mic, primele trei opţiuni fiind Germania, Marea Britanie şi SUA, potrivit unui studiu Daedalus.

COPAC: Promisiunile Ministerului Sănătăţii privind pachetul de bază şi lista compensatelor, neonorate

Promisiunile Ministerului Sănătăţii legate de pachetul de bază şi de lista medicamentelor compensate rămân neonorate, astfel că mulţi pacienţi nu ştiu în ce măsură vor avea acces la tratamente noi sau la servicii medicale în 2014, consideră Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice.

Ponta spune că trimite Corpul de Control să verifice situaţia şcolilor fără căldură din Târgovişte

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, la Târgovişte, că va trimite Corpul de Control pentru a verifica situaţia şcolilor din oraş care încă nu au căldură, Ponta spunând că, în funcţie de rezultate, "se vor face propuneri conform legii".

LEGEA AMNISTIERII, retrimisă la comisie până la 1 februarie 2014

Camera Deputaţilor a decis, marţi, în unanimitate, retrimiterea la comisia de specialitate a proiectului de lege privind amnistierea, cu termen la 1 februarie 2014.

Ponta: Sunt sute de proiecte la nivel naţional care din cauza corecţiilor financiare au penalităţi

Premierul Victor Ponta a afirmat că la nivel naţional sute de proiecte europene au penalităţi din cauza aplicării unor corecţii financiare în urma descoperirii unor nereguli în procedurile de achiziţii şi că, dacă aceste corecţii nu ar fi fost preluate la bugetul de stat, proiectele s-ar fi blocat.

VREMEA se va încălzi. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi, în ţară şi în Bucureşti

Miercuri, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, la deal şi munte, unde cerul va fi variabil. În zonele joase valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice ale perioadei şi local va fi nebulozitate joasă sau ceaţă, mai ales la începutul zilei şi noaptea.

Alocarea a cel puţin 6% din PIB fondului unic de asigurări de sănătate, adoptată tacit de Senat

Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate nu poate să fie mai mic de 6% din PIB, prevede o iniţiativă legislativă adoptată tacit, marţi, de Senat.

EXCLUSIV: Cea mai mare indemnizaţie de ŞOMAJ în 2013 – 5.755 lei

Cea mai mare indemnizaţie de şomaj aflată în plată, care este şi cea mai mare din 2013, se ridică la 5.755 de lei, plătiţi unei persoane din judeţul Botoşani care a ocupat postul de director adjunct la o societate comercială, precizează ANOFM, într-un răspuns solicitat de agenţia MEDIAFAX.

STUDIU: Peste 60% dintre români preferă să îşi aleagă singuri cadourile de Crăciun

Cei mai mulţi dintre români (68%) spun că preferă să îşi aleagă singuri cadourile de Crăciun, iar 60% dintre ei vor aloca pentru daruri în acest an un buget cel puţin egal cu cel din 2012, potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piaţă Reveal Marketing Research.

Senator PSD, membru al Comisiei juridice: Propun sancţiuni mai aspre pentru demnitari în Codul Penal

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu, membru al Comisiei juridice, a declarat, marţi, că propune sancţiuni mai aspre în Codul Penal pentru demnitari şi ca, pe lângă imunitatea parlamentarilor, să fie înlăturată şi imunitatea Preşedintelui României, oricare ar fi el.

Ambasada României la Madrid le spune românilor care muncesc în Spania ce trebuie să facă de la 1 ianuarie

Ambasada României la Madrid le oferă informaţii utile românilor aflaţi la muncă în Spania sau care vor dori să se ducă în această ţară, în contextul liberalizării complete a pieţei muncii, de la 1 ianuarie 2014.

Galaţi: O groapă de peste un metru adâncime a apărut într-o gospodărie din Izvoarele, satul în care au avut loc peste 260 de cutremure

O groapă cu diametrul de 50 de centimetri şi un metru adâncime a apărut în gospodăria unui localnic din satul Izvoarele (Galaţi), unde din 23 septembrie până la începutul lunii octombrie au avut loc peste 260 de cutremure, primarul spunând că surparea ar fi putut fi provocată de tasări ale solului.

Percheziţii la o grupare suspectată de fraude bancare prin clonarea de carduri

Procurorii DIICOT Galaţi şi poliţiştii au făcut, marţi, 24 de percheziţii pentru destructurarea unei grupări specializate în infracţiuni informatice şi formate din 20 de persoane suspectate că, folosind carduri clonate, au sustras fraudulos bani din bancomate din Vietnam sau Indonezia.

Proiect de OUG: Amenzi de până la 5.000 de lei pentru şoferii care iau pasageri „la ocazie”

Şoferii care transportă persoane "la ocazie", fără autorizaţie, riscă amenzi de 1.000 - 5.000 lei, potrivit unui proiect de OUG iniţiat de Ministerul Transporturilor, care argumentează că aceste "practici ilicite" afectează activitatea firmelor autorizate, bugetul de stat şi siguranţa circulaţiei.

Zeci de organizaţii internaţionale cer premierului Victor Ponta şi Parlamentului României să nu reincrimineze insulta şi calomnia

Zeci de organizaţii internaţionale, membri şi parteneri ai reţelei IFEX, cer premierului Victor Ponta şi preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului să nu reincrimineze insulta şi calomnia, precizând că o astfel de măsură ar fi "un grav atac împotriva libertăţii de exprimare".