Social

Tabără, referitor la proteste: O anumită contribuţie pentru ce se întâmplă o au mass-media

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, consideră că mass-media din România au "o anumită contribuţie" la propagarea manifestaţiilor, făcând referire la faptul că presa este "împărţită" şi, în vreme ce o parte nu acordă foarte multă atenţie protestelor, o alta oferă foarte mult spaţiu subiectului.

Preafericitul Daniel: Situaţiile de criză i-au făcut pe oameni mai atenţi în folosirea bunurilor şi cu semenii

Multele încercări sau situaţii de criză i-au maturizat pe oameni mai mult, i-au făcut mai atenţi în folosirea bunurilor materiale, mai receptivi în posibilitatea de a-i ajuta pe alţii, a spus PF Daniel, duminică, la slujba de la biserica "Sf. Pantelimon", afectată de un incendiu.

Jandarmul rănit e la chirurgie plastică, va fi reevaluat luni de o echipă pluridisciplinară

Jandarmul rănit în altercaţiile din Piaţa Universităţii, care a fost vizitat duminică de Emil Boc, este internat în Clinica de chirugie plastică de la Spitalul Floreasca, cu traumatism cranian minor, urmând să fie reevaluat luni de o echipă medicală pluridisciplinară, a spus managerul spitalului.

Un tânăr din Bistriţa care lucra pe vasul Costa Concordia a supravieţuit naufragiului

Un tânăr din Bistriţa care lucra pe vasul Costa Concordia a supravieţuit naufragiului, el fiind, în prezent, cazat într-un hotel din oraşul Grosseto, alături de alţi români.

Un bătrân care a strigat „Sus Băsescu” la un miting din Timişoara, escortat din zonă de jandarmi

Un bătrân care a strigat "Sus Băsescu" la un miting ce are loc, duminică, în Piaţa Revoluţiei din Timişoara, împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi la care participă aproximativ o sută de persoane, majoritatea revoluţionari, a fost escorat din zonă de jandarmi.

Boc: E nevoie de dialog pe legea sănătăţii, cărămizile în stânga şi în dreapta nu sunt o soluţie

Premierul Emil Boc a lansat, duminică, un apel pentru dialog privind proiectul de lege a sănătăţii, declarând că violenţa şi "cărămizile aruncate în stânga şi în dreapta" nu reprezintă o soluţie.

Boc discută luni în coaliţie despre o nouă lege a sănătăţii, fără desfiinţarea SMURD sau privatizarea sistemului de urgenţă

Premierul Emil Boc a anunţat că în coaliţie se va discuta, luni, despre elaborarea unui nou proiect de lege privind sistemul de sănătate, care nu va impune desfiinţarea SMURD sau privatizarea sistemului de urgenţă.

Ion Iliescu va fi operat luni pentru un polip la colon

Fostul preşedinte Ion Iliescu va fi operat, luni, pentru un polip la colon, fiind vorba despre o intervenţie chirugicală programată în decembrie, iar dacă nu intervin probleme ar putea fi externat în ziua următoare.

Un băiat de 15 ani a fost salvat după ce a rămas blocat între două blocuri mai mult de o oră

Un adolescent a rămas blocat, duminică după-amiază, între două clădiri, în apropierea Liceului "Ovidiu", pe strada Basarabiei, din centrul Constanţei, după ce a încercat să sară de pe una din ele, fiind scos în cele din urmă cu ajutotrul unor chingi.

Premierul Boc îl vizitează, la Spitalul Floreasca, pe jandarmul rănit sâmbătă

Premierul Emil Boc este la Spitalul Floreasca, unde îl vizitează pe jandarmul rănit sâmbătă în confruntările de la Piaţa Universităţii între forţele de ordine şi manifestanţi.

A treia zi de PROTESTE în Capitală: Incendieri şi vandalizări în Piaţa Unirii. Peste 50 de persoane au primit îngrijiri medicale – VIDEO, GALERIE FOTO

Protestul din Piaţa Universităţii s-a încheiat, duminică noapte, după aproape 12 ore, aproximativ 30 de manifestanţi care mai erau în zona fântâni de la Facultatea de Arhitectură fiind ridicaţi de jandarmi, care i-au încercuit şi i-au dus la dube. Cei aproximativ 30 de protestatari rămaşi la Piaţa Universităţii duminică noapte, după ora 24.00 şi după ce majoritatea manifestanţilor au plecat spre Piaţa Unirii, unde au avut loc incendieri şi vandalizări, au fost încercuiţi de un cordon de jandarmi.

PROGNOZA METEO: Frig şi înnorat în cea mai mare parte a ţării, condiţii de ninsoare la Bucureşti. Ce temperaturi vor fi în următoarele zile

Luni, vremea va continua să se răcească. Cerul va fi mai mult noros şi local va ninge în nord-estul şi centrul ţării precum şi la munte. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ninsorile se vor semnala pe arii restrânse, potrivit Administraţiei Naţionale a Meteorologiei.

Patru poliţişti români, prezenţi în Italia, pentru diverse misiuni de anihilare a unor grupări

Patru poliţişti au fost în Italia, în perioada 17 octombrie - 16 decembrie 2011, unde au executat diverse misiuni, fiind anihilate mai multe grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, proxenetism, prostituţie sau furt, informează, duminică, Poliţia Română.

Baconschi: Susţin reforma sistemului de sănătate publică, dar nu pe grabă şi sub presiunea străzii

Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi precizează, într-o postare pe site-ul Fundaţiei Creştin-Democrate, că susţine reforma sistemului de sănătate publică, "dar nu pe grabă şi sub presiunea străzii, ci în ritmul adecvat unei asemenea transformări structurale".

Oprescu: Organizatorii pot cere oricând autorizaţie pentru proteste

Primarul general Sorin Oprescu a făcut, duminică, un apel la calm, susţinând că organizatorii protestelor pot veni oricând la Primărie pentru a cere autorizaţie pentru acţiunile lor.

Trei jandarmi duşi la spital, în urma altercaţiilor de la Universitate

Trei jandarmi au fost transportaţi la unităţi sanitare din Capitală în timpul altercaţiilor de la Universitate, unul fiind dus în stare gravă la Spitalul Bagdasar-Arseni, unde a rămas internat, iar doi la Spitalul Floreasca, ambii fiind externaţi în prezent.

Hunedoara: Peste 3.000 de turişti îşi petrec sfârşitul de săptămână pe pârtiile din Straja

Toate cele şapte pârtii din staţiunea Straja sunt deschise, la sfârşitul acestei săptămâni, pentru schiori, stratul de zăpadă măsurând aproape 40 de centimetri, iar gradul de ocupare a staţiunii este de aproximativ 90 la sută, aproximativ 3.000 de turişti fiind cazaţi în staţiunea montană.

Jandarmerie: În 14 ianuarie au fost în ţară 3.000 – 4.000 manifestanţi şi 1.000 de jandarmi

La protestele organizate sâmbătă, în ţară, au participat 3.000 - 4.000 de oameni, iar aproximativ 1.000 de jandarmi au asigurat ordinea publică, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, Aurel Moise, şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română.

Starea lui Lucescu este bună, nu mai are tuburi de dren. Săptămâna viitoare s-ar putea externa

Starea lui Mircea Lucescu este bună, i-au fost scoase ambele tuburi de dren, nu mai are sânge în cavitatea toracică, iar echipa pluridisciplinară ar putea lua în calcul, după examenul complex la care va fi supus luni, externarea în cursul săptămânii viitoare, a spus purtătorul de cuvânt al SUUB.

PROTESTE ÎN ŢARĂ: Sute de persoane au cerut în stradă DEMISIA lui Băsescu – GALERIE FOTO

Protestul organizat, duminică, în centrul municipiului Cluj-Napoca s-a încheiat după aproximativ opt ore, fără să fie înregistrate incidente, manifestanţii susţinând că vor relua acţiunea, luni, la ora 19.00.

Lideri ai galeriilor Dinamo şi Steaua, printre manifestanţii din Piaţa Universităţii

Mai mulţi lideri ai galeriilor sportive ale echipelor Dinamo şi Steaua au fost identificaţi în rândul manifestanţilor aflaţi sâmbătă în Piaţa Universităţii, a declarat, duminică, Aurel Moise şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română.

PRESA INTERNAŢIONALĂ: Cele mai ample proteste de la venirea lui Traian Băsescu la putere

Presa internaţională relatează pe larg despre manifestaţiile din România, notând că este vorba de cel mai ample proteste de la venirea la putere a preşedintelui Traian Băsescu, pe fondul stării generale de nemulţumire din cauza politicilor de austeritate.

Tibor Selymes, implicat într-un accident: Patru militari răniţi, după ce maşina în care se afla fostul jucător de fotbal a intrat pe contrasens

Patru militari ce se duceau spre unitatea de la Breaza unde urmau să intre în tură au ajuns la spital, duminică, în jurul orei 6.20, după ce autoturismul în care erau a fost lovit de o maşină de teren aparţinând lui Tibor Selymes, condusă de o femeie de 33 de ani, în care se afla şi fostul fotbalist

Fostul preşedinte Ion Iliescu, internat la Spitalul Elias

Fostul preşedinte Ion Iliescu este internat la Spitalul Elias din Bucureşti, pentru investigaţii, după ce a reclamat probleme digestive. "Domnul Ion Iliescu este internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias în vederea continuării investigaţiilor de control în sfera digestivă începute la sfârşitul anului trecut", potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Spitalul Elias.

Jandarmii au ridicat 29 de protestatari din Piaţa Universităţii care au aruncat cu obiecte contondente

Jandarmii au ridicat 29 de persoane dintre protestatarii din Piaţa Universităţii, după ce acestea au aruncat cu obiecte contondente şi au tulburat ordinea publică.

CROAZIERA DE COŞMAR: La bordul navei italiene erau 56 de români, turişti şi personal – VIDEO, GALERIE FOTO

Compania deţinătoare a vasului de croazieră naufragiat în Marea Mediterană a comunicat oficiilor diplomatice ale României în Italia că la bordul navei Costa Concordia se aflau 29 de turişti români, precum şi 27 de cetăţeni români care făceau parte din personalul de bord şi servicii al navei.

Voinescu: PDL asumă ca pe o datorie reluarea întregului proces de elaborare a unei legi a sănătăţii. Minciuni ca desfiinţarea SMURD au avut rol de a înspăimânta

PDL îşi asumă, ca partid principal de guvernare, reluarea întregului proces de elaborare a unei legi a sănătăţii şi nu ţine neapărat ca proiectul retras să fie baza de pornire a acestui efort legislativ, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al partidului, Sever Voinescu.

Piaţa Universităţii OCUPATĂ de PROTESTATARI. Incidente între jandarmi şi manifestanţi – VIDEO, GALERIE FOTO

Piaţa Universităţii a fost evacuată, în jurul orei 0.15, iar traficul rutier se desfăşoară normal. În Piaţa Universităţii au mai rămas doar jandarmii care asigură zona şi încearcă să o menţină liberă. Totodată, alte coloane de jandarmi acţionează pe Bulevardul Regina Elisabeta şi încearcă dispersarea eventualelor grupuri de manifestanţi.

Consultantul pentru rapoartele privind implementarea codurilor, selectat conform procedurii Băncii Mondiale

Procedura de selecţie a consultantului pentru întocmirea rapoartelor privind pregătirea implementării codurilor a fost conformă celei puse la dispoziţia MJ de Banca Mondială, ofertantul din care făcea parte Ţuca, Zbârcea şi asociaţii fiind selectat în baza preţului şi a criteriilor tehnice.

PROTESTE în mai multe oraşe din ŢARĂ! Sute de oameni au ieşit în STRADĂ pentru a-şi arăta NEMULŢUMIREA faţă de noul proiect al legii sănătăţii

La Bucureşti, dar şi în marile oraşe din ţaru, au loc, pentru a doua zi consecutiv mitinguri antiprezidenţiale şi de susţinere a lui Raed Arafat. Aproape 200 de oameni s-au adunat, sâmbătă, pentru a doua zi în Capitală la un protest care a început ca o mişcare de solidaritate faţă de medicul Raed Arafat şi nemulţumire faţă de noul proiect al legii sănătăţii şi care rapid le-a amintit toate problemele, plecând de la pensiile şi salariile mici.

Antonescu: Curtea de Conturi să spună dacă în 2010 Ministerul Sănătăţii a alocat 2 milioane de euro pentru studiu de impact

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, solicită Curţii de Conturi să comunice dacă este adevărat că, în anul 2010, s-ar fi alocat de la bugetul Ministerului Sănătăţii două milioane de euro pentru un studiu de impact asupra legii sănătăţii, el menţionând că studiul "nu există".

PROTEST LA DEVA: Aproximativ o sută de persoane, la o acţiune de susţinere a lui Arafat cu autoturisme – FOTO

Aproximativ o sută de persoane au participat, sâmbătă, la Deva, cu 50 de autoturisme, la un protest pentru susţinerea lui Raed Arafat, ele traversând cu maşinile municipiul şi claxonând în faţa sediului PDL Hunedoara.

Cântăreţul de muzică folk Doru Stănculescu, ridicat de jandarmi în timpul protestului din Capitală

Doru Stănculescu, cântăreţ şi intrumentist de muzică folk, susţine că în timpul protestului de vineri seară, de la Cotroceni, a fost ridicat cu forţa de către jandarmi şi dus la secţia 22 de poliţie, pentru tulburarea liniştii publice.

Liderul Sanitas Covasna: În două-trei săptămâni se va reveni cu acelaşi text al Legii sănătăţii

Liderul Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, spune că nu are încredere în decizia preşedintelui Traian Băsescu privind retragerea proiectului Legii sănătăţii, apreciind că se va reveni, în două-trei săptămâni, cu acelaşi text, dar puţin "cosmetizat".

Un deţinut de la Poarta Albă s-a sinucis cu o frânghie făcută din cearşafuri

Un deţinut de la Poarta Albă, care avea de ispăşit o pedeapsă pentru crimă, s-a sinucis, sâmbătă dimineaţă, cu o frânghie făcută din ceraşafuri, fiind descoperit de către un coleg de detenţie.

Circulaţie îngreunată pe DN1 si DN1 A. La munte ninge viscolit

Circulaţia pe drumurile naţionale 1 şi 1 A este îngreunată, sâmbătă dimineaţă, în condiţiile în care DN 1 este foarte aglomerat din cauza numărului mare de turişti care se îndreaptă spre munte pe Valea Prahovei, iar pe DN 1 A, în zona de munte, ninge viscolit.

Treisprezece persoane implicate în organizarea protestului din Capitală, identificate, riscă amenzi

Treisprezece persoane implicate în organizarea protestului de vineri seară, din Bucureşti, care s-a încheiat la Cotroceni, au fost identificate, ele riscând amenzi cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei.

Fostul ministru ţărănist Mircea Ciumara a murit

Fostul ministru în guvernarea CDR Mircea Ciumara a murit, la vârsta de 68 de ani. Potrivit unor surse din PNŢCD, Mircea Ciumara a încetat din viaţă în noaptea de vineri spre sâmbătă. Trupul neînsufleţit al fostului ministru ţărănist este depus la capela cimitirului Băneasa.

Peste 20 de utilaje intervin pe drumurile din Covasna. Stratul de zăpadă ajunge la jumătate de metru

Peste douăzeci de utilaje de deszăpezire intervin, sâmbătă, pe drumurile naţionale din Covasna, în judeţ traficul rutier desfăşurându-se fără probleme chiar dacă ninge de mai mult de 24 ore, iar în unele zone stratul de zăpadă a atins jumătate de metru în afara carosabilului.

Circulaţie îngreunată de zăpadă şi viscol pe DN 17 în Pasul Tihuţa

Circulaţia rutieră este îngreunată de zăpadă şi viscol pe DN 17 în Pasul Tihuţa, unde stratul de zăpadă măsoară 17 centimetri, iar vântul bate cu o viteză între 60 şi 70 de kilometri la oră şi acoperă şoseaua pe unele porţiuni, transmite corespondentul MEDIAFAX.