Social

Conturi atribuite PF Daniel, pe Facebook

Patriarhia Română precizează, marţi, după ce pe platforma de socializare Facebook au apărut trei conturi care par a fi atribuite PF Daniel, că acestea sunt iniţiative personale ale unor utilizatori anonimi şi că ele funcţionează deşi patriarhul a cerut de mai multe ori închiderea lor.

Clubul Bellagio din Mamaia va fi demolat

Clubul Bellagio din Mamaia va fi demolat întrucât nu deţine autorizaţie de construcţie, proprietarii acestuia alegând să se supună legii şi să-şi demonteze singuri clubul, acesta fiind al doilea club de lux, după Bamboo, care este dărâmat în această toamnă în staţiune.

Angajaţi ai companiilor Altex şi Domo, acuzaţi în dosare penale de piraterie software

Angajaţi ai companiilor Altex şi Domo au fost acuzaţi în cursul anului 2010 în dosare penale pentru piraterie software, unul dintre învinuiţi fiind deja condamnat la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, a spus avocatul Magda Popescu, de la Buisness Software Alliance (BSA).

Rata pirateriei software în România a scăzut

Rata pirateriei software în România a scăzut în ultimii doi ani, în vreme ce în Europa a rămas constantă, iar la nivel mondial este în creştere, potrivit datelor prezentate marţi de reprezentanţii Poliţiei Române, Buisness Software Alliance (BSA) şi Parchetului instanţei supreme.

Vass: Salariul minim va creşte anul viitor cel puţin cu rata inflaţiei

Salariul minim va creşte în 2011 cel puţin cu rata inflaţiei, iar la nivelul administraţiilor publice va fi o recuperare semnificativă din diminuarea salarială a acestui an, a declarat marţi Andreea Vass Paul, consilier al premierului Emil Boc.

Craiova: Tânărul acuzat că a ucis un adolescent în faţa liceului, expertizat la Penitenciarul Jilava

Principalul suspect în cazul adolescentului înjunghiat mortal cu două lovituri de cuţit, la începutul lunii trecute, lângă liceul "Tudor Arghezi" din Craiova, a fost trimis la Penitenciarul Jilava pentru a fi expertizat psihiatric de către medici.

Rămăşiţele celor doi piloţi din avionul MiG 21 LanceR prăbuşit, duse la IML Cluj pentru expertiză

Rămăşiţele celor doi piloţi morţi în urma prăbuşirii avionului MiG 21 LanceR au fost identificate şi duse, marţi, la Institutul de Medicină Legală (IML) Cluj-Napoca, unde se va face constatarea medico-legală, urmând ca în cursul zilei să fie eliberate familiei în vederea înhumării.

Băsescu discută cu partidele probleme în perspectiva „intrării sau neintrării” României în Schengen

Consultările dintre preşedintele Traian Băsescu şi partidele parlamentare pe tema concluziilor Consiliului European, perspectivelor relaţiei cu FMI şi perspectivelor aderării la spaţiul Schengen au început, marţi, la ora transmiterii acestei ştiri, la Palatul Cotroceni.

România va fi promovată ca destinaţie turistică pe Facebook

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) va colabora cu platforma de socializare Facebook pentru promovarea României ca destinaţie turistică pe canalele new media, a declarat marţi într-o conferinţă de presă ministrul de resort Elena Udrea.

S-a lansat buletinul cu cip! Cum arată cartea de identitate digitală?

Nu, nu sunt cărţi de identitate din Star Trek! Sunt cât se poate de normale, dar sunt "înaintate tehnologic" pentru că în calitatea lor de "minuni ale tehnicii moderne" pot transmite uşor date private, protejate prin lege. Este vorba despre noile "buletine" nemţesti, intrate în vigoare de la 1 noiembrie!

Cutia neagră a avionului MiG 21 LanceR prăbuşit la Câmpia Turzii a fost găsită

Echipele de militari şi jandarmi care cercetează zona unde s-a prăbuşit, luni, avionul militar MiG 21 LancerR au descoperit cutia neagră a aeronavei, aceasta urmând să fie analizată de comisia tehnică a Ministerului Apărării Naţionale, au declarat, marţi, surse militare.

Cluj: Ceremonie religioasă în memoria piloţilor morţi la prăbuşirea avionului MIG 21 LanceR

Militarii Comandamentului Diviziei 4 Infanterie "Gemina" Cluj-Napoca au participat, marţi, în curtea instituţiei, la o ceremonie religioasă în memoria celor doi piloţi care au murit, luni, în urma prăbuşirii unui avion MIG 21 LanceR şi au ţinut un moment de reculegere.

Unde poţi să câştigi şi de 20 de ori mai mult ca în România!

În prezent, firmele de recrutare de forţă de muncă pentru străinătate au disponibile peste 20.000 de locuri de muncă, atât în Europa, dar şi în Statele Unite sau în ţări din Orientul Mijlociu şi Africa.

Sistemul public de pensii din România, cel mai prost din regiune. Ce se va întâmpla în 2050

Sistemul de pensii de stat din România este cel mai puţin sustenabil financiar pe termen lung din toată regiunea Europei Centrale şi de Est, ceea ce înseamnă că are cele mai mari şanse fie să devină o povară de nesuportat pentru bugetul statului, fie să intre în colaps.

Programul „Rabla”, ultimele zile: cu cât poţi obţine acum de la speculanţi vouchere de 3.800 lei

Paradoxal, ultimele săptămâni ale programului "Rabla" 2010 nu aduc şi ieftiniri-record ale tichetelor primite în schimbul maşinii casate. Deşi pe piaţă mai sunt aproximativ 45.000 de vouchere, proprietarii acestora nu vor să mai lase din preţ. Fenomenul are loc chiar în condiţiile în care termenul de valabilitate a tichetelor, 23 noiembrie, bate la uşă iar, după această dată, ele îşi pierd orice valoare.

Băsescu: Multe sindicate sunt în bună înţelegere cu angajatorii care lucrează la negru

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni seară, la TVR, că bănuieşte că sindicatele că sunt "în bună înţelegere" cu angajatorii care folosesc forţă de muncă la negru, menţionând că acestea nu sunt de acord cu flexibilizarea Codului Muncii.

Băsescu: Nu avem termen pentru promulgarea ordonanţei 50. Vezi aici declaraţiile preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că nu există un termen de la reprezentanţii FMI în ceea ce priveşte promulgarea ordonanţei 50, privind creditele populaţiei.

BNS: Creşterea salariului minim reduce discrepanţa salarială public-privat

Stimularea creşterii salariilor în sectorul privat prin creşterea salariului minim, întrucât sunt mai mulţi angajaţi la privat plătiţi cu salariul minim, ar putea duce la reducerea inegalităţii între salariile dintre public şi privat, potrivit unor analize făcute de Blocul Naţional Sindical (BNS).

Cum te refaci după 70 de zile de greva foamei. Cristina Anghel: „Deocamdată, voi mânca doar două mere coapte şi patru linguriţe de iaurt pe zi”

Învăţătoarea Cristina Anghel a renunţat luni la greva foamei, după 70 de zile. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă, că s-a simţit foarte rău şi că ar fi murit dacă ar fi continuat protestul o săptămână: "M-am simţit rău. Dacă mai stăteam o săptămână în grevă, muream. Dacă este nevoie mai intru de o sută de ori în greva foamei. Mă întristează faptul că guvernanţii sunt inflexibili şi nu au negociat nimic".

BIO: Fostul general Chiţac moare la 82 de ani, la capătul unei lungi lupte în justiţie

Mihai Chiţac a murit, luni dimineaţă, la 82 de ani, ultimii 21 fiindu-i marcaţi de procese şi condamnări izvorâte din implicarea sa, ca general de armată, în reprimarea Revoluţiei din 1989 la Timişoara şi apoi, ca ministru de Interne, a demonstraţiei din Piaţa Universităţii din 1990.

Fostul general Mihai Chiţac a murit

Fostul general Mihai Chiţac a murit, luni dimineaţă, în jurul orei 10.00, în locuinţa sa din Capitală, el fiind externat după mai multe săptămâni de spitalizare în urma unor boli cronice. Informaţia a fost confirmată de familia fostului general.

Vezi aici lista accidentelor în care au fost implicate avioane MiG 21

Prăbuşirea avionului MiG 21 LanceR, luni, în apropiere de Câmpia Turzii, în judeţul Cluj, face parte dintr-o lungă serie de incidente aviatice şi accidente în care au fost implicate aeronavele de tip MiG în România.

BNS: Mai ales bugetarii vor opri activitatea, sectorul economic strânge semnături pentru grevă

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a anunţat că miercuri vor opri activitatea mai ales bugetarii, iar în cazul angajaţilor din sectorul economic s-a declanşat o procedură de strângere de semnături pentru declanşarea grevei legale.

Cei doi piloţi ai avionului care s-a prăbuşit la Câmpia Turzii aveau între 1.000 şi 1.300 de ore de zbor

Cei doi piloţi ai aparatului MiG 21-Lancer prăbuşit, luni, în judeţul Cluj aveau o experienţă de circa 1.000 de ore de zbor, informează MApN precizând că, până la elucidarea cauzelor evenimentului, zborurile de instrucţie cu MiG 21-LanceR au fost sistate.

Afectaţi de criză, antreprenorii de pompe funebre aşteaptă „vârful de sezon” din decembrie-februarie

Antreprenorii de pompe funebre aşteaptă sezonul de vârf din lunile decembrie-februarie pentru a se redresa, după ce şi-au văzut în ultimul an afacerile afectate de criza economică, din cauza căreia clienţii aleg produse din ce în ce mai ieftine şi renunţă la o serie de servicii.

CFR Călători vrea să disponibilizeze 15% din angajaţi în 2011

CFR Călători vrea să disponibilizeze anul viitor aproximativ 2.200 de angajaţi, reprezentând 15% din totalul de 15.000 de salariaţi, şi să investească 957 milioane de euro până în 2019 pentru achiziţia de rame electrice, automate de bilete şi un sistem de control prin porţi de acces la tren.

Modele de subiecte pentru examenele naţionale din 2011, postate pe site-ul Ministerului Educaţiei

Modelele de subiecte pentru examenele naţionale din anul 2011 vor putea fi consultate pe site-ul special http://subiecte2011.edu.ro, unde au fost publicate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE).

Etnobotanice de un milion lei, confiscate de la magazinele de vise

Poliţiştii bucureşteni au dat amenzi de peste 400.000 de lei în urma unui control la 52 de magazine de plante etnobotanice, confiscând marfă în valoare de peste un milion de lei şi dispunând ca 48 de persoane să fie cercetate pentru trafic şi consum de droguri.

Boc: Salariul minim va creşte, pierderea salarială din 2010 va fi recuperată în funcţie de resurse

Salariul minim va creşte la un nivel care va fi stabilit în urma discuţiilor cu sindicatele, iar prin legea salarizării unitare va fi recuperată anul viitor o parte din pierderea salarială suferită în 2010, dar strict în raport cu posibilităţile bugetare, a declarat, luni, premierul Emil Boc.

Un MiG 21 Lancer s-a prăbuşit la Câmpia Turzii. Cei doi membri ai echipajului au murit – FOTO

Un avion de tip MiG 21 Lancer s-a prăbuşit, luni, în apropiere de Câmpia Turzii. Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că cei doi militari aflaţi în avion au murit.

FMI: Nivelul salariului minim se va stabili după ce Guvernul va discuta cu partenerii sociali

Decizia finală privind stabilirea nivelului salariului minim va fi luată după ce Guvernul va discuta cu partenerii sociali, patronate şi sindicate, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

Vezi aici care sunt precondiţiile pentru următoarea tranşă FMI

Legea salarizării în sectorul bugetar, aprobarea bugetului pe 2011 şi reforma pensiilor sunt printre condiţionalităţile care amână pentru luna ianuarie eliberarea următoarei tranşe de la FMI, programate iniţial pentru mijlocul lunii decembrie.

Au dispărut banii DNA din fondul de şpagă!

Aproape jumătate din suma folosită de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru prinderea în flagrant a judecătorilor şpăgari din Dolj - 21.000 de euro marcaţi cu cuvântul „mită” - este de negăsit.

Un bărbat de 43 de ani, în stare gravă după ce a consumat produse etnobotanice

Un bărbat de 43 de ani se află internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţe din Iaşi, fiind cel mai vârstnic consumator de etnobotanice ajuns la spital.

Traficul pe DN 1, blocat în judeţul Alba în urma unui accident în lanţ, a fost reluat

Circulaţia rutieră pe drumul naţional 1, blocată, luni, în zona localităţii Oiejdea, din judeţul Alba, din cauza unui accident în lanţ, a fost reluată după ce poliţiştii rutieri au finalizat cercetările la faţa locului.

AFP: A reduce şi a tăia, viaţa unui cuplu român în austeritate

Viaţa bugetarilor români, ale căror salarii au fost reduse cu 25 la sută în cadrul unui plan de austeritate draconic, a devenit din ce în ce mai dificilă, aceştia fiind nevoiţi să îşi calculeze fiecare ban cheltuit.

Stolojan: Creşterile salariale după 1 ianuarie vor fi de 16-18%

Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Stolojan a declarat luni, înaintea şedinţei BPN al PDL, că, din diferite calcule pe care le-a văzut la un moment dat, creşterile salariale ar putea fi de 16-18%, şi nu 25%, astfel încât să se revină la nivelul de dinaintea reducerilor.

Starea lui Adrian Păunescu este staţionară, dar prognosticul rămâne rezervat

Starea poetului Adrian Păunescu este încă destul de gravă, pacientul răspunde bine la tratamentul administrat, dar prognosticul rămâne rezervat, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Arad: Un tânăr de 18 ani, căutat de forţele MAI, după ce a dispărut vineri noaptea de la o petrecere – VIDEO

Fiul fostului director coordonator al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Arad, în vârstă de 18 ani, este căutat de importante forţe de ordine ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), după ce a dispărut de la o petrecere la care a participat vineri seară.

Alba: Traficul rutier este blocat complet pe DN 1 în urma unui accident în lanţ

Traficul pe Drumul Naţional 1 este blocat complet, luni, în zona localităţii Oiejdea din judeţul Alba, din cauza unui accident în lanţ în care au fost implicate o cisternă care transporta motorină şi cinci autoturisme, fără a fi înregistrate persoane rănite.