Social

În spitalele din Prahova se asigură doar o treime din activitate, la Buzău e grevă timp de trei ore

Cadrele sanitare din judeţul Buzău se află în grevă luni, cu întreruperea activităţii între orele 10.00-13.00, interval în care va fi asigurată doar o treime din activitate, în timp ce în judeţul Prahova în spitale este asigurată doar o treime din activitate pe tot parcursul zilei.

Cadrele didactice din Buzău nu au aderat la grevă

Cadrele didactice din judeţul Buzău nu au intrat luni în grevă generală, asemenea colegilor lor din alte judeţe, urmând să recurgă la această formă de protest în 7 iunie.

Peste 7.000 de profesori din Dolj fac grevă, în Gorj şi Teleorman participarea este redusă

Peste 7.000 de cadre didactice şi personal auxiliar din şcolile din Dolj au declanşat luni greva generală, în timp ce în judeţul Gorj aproximativ 1.000 de profesori şi cadre nedidactice au intrat în grevă, iar în Teleorman au aderat la această formă de protest circa 2.000 de cadre didactice.

Peste 1.000 de profesori din Constanţa sunt în grevă de o zi

Aproximativ 1.000 din cei 7.596 de profesori din judeţul Constanţa au intrat luni în grevă, însă protestul se va desfăşura doar pe durata acestei zile, şi nu pe termen nedeterminat din cauza numărul mic de participanţi, liderii sindicali reclamând că dascălii au fost ameninţai şi intimidaţi.

În sute de şcoli din judeţele Moldovei profesorii sunt în grevă, însă bacalaureatul nu este afectat

Greva generală declanşată luni de cadrele didactice afectează activitatea în sute de unităţi şcolare din judeţele Moldovei, însă reprezentanţii inspectoratelor şcolare afirmă că bacalaureatul nu va fi blocat, după ce a fost asigurată prezenţa profesorilor în comisiile de examen.

Peste 60.000 de angajaţi din educaţie din judeţele din Transilvania au intrat în grevă

Peste 60.000 de angajaţi din sistemul de educaţie din judeţele din Transilvania au intrat luni în grevă generală, însă reprezentanţii inspectoratelor şcolare susţin că desfăşurarea probei C a examenului de bacalaureat nu va fi afectată.

Şeitan: Pensii tăiate cu 15% de la 1 iunie, salarii reduse cu 25% la data intrării în vigoare a legii

Pensiile vor fi reduse cu 15% începând de la 1 iunie, deoarece sunt un drept lunar, în schimb salariile, normate la oră, ar putea fi reduse cu 25% doar de la data intrării în vigoare a legilor pentru care Guvernul îşi va angaja răspunderea, a declarat, duminică, ministrul Muncii, Mihai Şeitan.

Guvernul a adoptat legile prin care sunt reduse salariile şi pensiile

Guvernul a adoptat proiectele de legi prin care sunt reduse salariile, pensiile şi alte prestaţii sociale din sectorul bugetar, pentru care Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament

Luni este cea mai grea probă a bacalaureatului la care se prezintă toţi cei peste 200.000 candidaţi

Luni este cea mai grea probă a bacalaureatului, la proba de competenţe lingvistice într-o limbă străină urmând să se prezinte toţi cei peste 200.000 de candidaţi, de aceea miza pentru ca greva din învăţământ să fie în această zi a fost foarte mare.

Raed Arafat: Niciun bolnav în stare gravă nu va fi respins de la consultaţie luni

Medicii de la ambulanţă, din Unităţile de Primiri Urgenţă şi Centrele de Primiri Urgenţă, cât şi cei din Secţiile de Anestezie Terapie Intensivă vor fi la datorie, luni, astfel încât niciun bolnav în stare gravă nu va fi respins de la consultaţie, cazurile care nu sunt urgenţe fiind reprogramate.

Fiul lui Sile Cămătaru, condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de droguri

Fiul lui Sile Cămătaru, Albert Balin, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de droguri, hotărârea fiind luată de instanţa Curtea de Apel Bucureşti.

Managerul Spitalului Judeţean Slatina şi un director medical au fost demişi

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, i-a demis din funcţii, duminică, pe managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Ileana Roxana Dragomir şi pe directorul medical, Alina Chiriac, după ce copil de 9 ani a decedat în urma unei fracturi la mână, tratate la această unitate sanitară.

Cetăţenii nu vor putea plăti luni taxe şi impozite, 100.000 de funcţionari publici vor fi în grevă

Cetăţenii nu vor putea plăti, luni, taxe şi impozite, la ghişeele instituţiilor din administraţia publică la nivel naţional, iar angajaţii acestora nu vor elibera certificate şi avize, în condiţiile în care sindicaliştii spun că peste 100.000 de funcţionari publici vor fi în grevă.

În Capitală, mijloacele de transport în comun vor circula luni ca într-o zi normală de lucru

RATB a anunţat că mijoacele de transport în comun vor circula, luni, în Bucureşti, ca într-o zi normală de lucru, atât din punct de vedere al orarului de circulaţie, cât şi din cel al numărului de trolee, tramvaie şi autobuze ieşite pe trasee.

Recomandări privind depozitarea alimentelor în timpul verii

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă cetăţenilor ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să cumpere produse alimentare numai din locuri sau din spaţii special amenajate, iar după cumpărare să le depoziteze în frigider, ambalate corespunzător.

MECTS a afişat pe site listele centrelor unde va fi organizat luni examenul de bacalaureat

Ministerul Educaţiei a afişat pe site listele centrelor unde va fi organizat luni examenul de bacalaureat, centralizarea vizând toate inspectoratele şcolare judeţene.

Boc: Art. 53 din Constituţie a fost invocat şi la concediul fără plată, principiu confirmat de CC

Articolul 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi a fost utilizat ca temei legal şi în 2009, pentru concediul fără plată, principiul fiind confirmat de Curtea Constituţională pe considerentul că restrângerea nu vizează substanţa şi este impusă de criză,afirmă premierul Boc

Peste 30 de membri PNL Vrancea, la spital cu toxiinfecţie alimentară

Peste 30 de membri ai PNL Vrancea care au luat parte la o petrecere organizată la un restaurant din Focşani după conferinţa judeţeană de alegeri au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară, printre aceştia aflându-se şi viceprimarului din Focşani Vasile Dobre.

Agenţi în Poliţia Română cu salarii, în aprilie, mai mari decât cel al ministrului Blaga

Mai mulţi agenţi din Poliţia Română au câştigat în aprilie un venit salarial net mai mare decât cele ale unor ofiţeri şi chiar decât cel al ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga.

Cod galben de ploi, vânt puternic şi grindină pentru 23 de judeţe – VIDEO

Meteorologii au emis, duminică, o atenţionare Cod galben de ploi, vânt şi căderi de grindină, valabilă de luni de la ora 9.00 până marţi la aceeaşi oră, care vor afecta vestul şi sud-vestul ţării, precum şi zonele de deal şi de munte din restul teritoriului, respectiv 23 de judeţe.

Boc cere profesorilor să fie lucizi şi să renunţe la grevă

Premierul Emil Boc a lansat, duminică, un apel către profesori să nu declanşeze o grevă care să-i împiedice pe elevi şi studenţi să îşi finalizeze studiile, adăugând că "nu e momentul" ca situaţia financiară a cadrelor didactice să fie agravată în condiţiile în care zilele de grevă nu sunt plătite.

Cele trei persoane blocate în peştera Huda lui Papară au fost salvate

Cele trei persoane care au rămas blocate, sâmbătă seara, în peştera Huda lui Papară din judeţul Alba au fost scoase în siguranţă din peşteră, duminică după-amiază.

Boc cere prefecţilor să atace în justiţie hotărârile prin care unele primării acordă sporuri

Premierul Emil Boc a cerut prefecţilor să atace în contencios administrativ hotărârile de consiliu local emise de către unele primării prin care angajaţilor le sunt acordate sporuri salariale de 25%, evitându-se astfel reducerea veniturilor salariale prin măsurile de austeritate introduse de Guvern.

Cadrele medicale implicate în cazul copilului mort, chemate să dea declaraţii

Toate cadrele medicale de la Spitalul Judeţean din Slatina, care au fost implicate în cazul băiatului de nouă ani internat cu fractură la antebraţ şi care a murit patru zile mai târziu, au fost chemate la serviciu duminică de conducerea unităţii pentru a da declaraţii cu privire la acest caz.

Boc cere prefecţilor să explice populaţiei că Guvernul nu este de vină pentru măsuri de austeritate

Premierul Emil Boc a cerut, duminică, prefecţilor să explice populaţiei la nivel local că măsurile de austeritate vor fi introduse nu din "vina" actualului guvern, ci din suprapunerea nefericită a nivelului ridicat al cheltuielilor sociale cu efectele crizei economice globale

Aproape o mie de femei din PSD au protestat în faţa Guvernului

Aproximativ 1.000 de femei din PSD au protestat, duminică, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, depunând şi o scrisoare la registratura Guvernului.

OT-PDL spune că a strâns 30.000 de lei pentru pensionari

Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal (OT-PDL) susţine, într-un comunicat de presă, că a adunat 30.000 de lei pentru pensionari, într-un cont de solidaritate.

Un copil a murit după ce a fost tratat la spital de o fractură la mână – VIDEO

Un copil de nouă ani a murit joi seară, la patru zile după ce a fost adus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina pentru a i se trata o fractură la antebraţul stâng. Medicii i-au pus o atelă gipsată şi l-au externat. Ulterior, starea copilului s-a agravat şi a fost supus unei operaţii de amputare a braţului.

În doar patru ore, 46 de şoferi au fost depistaţi conducând sub influenţa alcoolului pe A2

Aproape 50 de şoferi aflaţi sub influenţa băuturior alcoolice au fost depistaţi, în doar patru ore, în timpul unei acţiuni privind siguranţa circulaţiei, desfăşurate pe Autostrada A2 Bucureşti – Cernavodă.

Cseke Attila despre cazul din Slatina: Sunt indignat, vinovaţii să plătească dacă s-au făcut greşeli

Ministrul Sănătăţii este indignat de cazul în care un copil de 9 ani a decedat în urma unei fracturi la mână după ce a fost internat de la Spitalul Judeţean Slatina şi cere o anchetă la nivel local, atenţionând că vinovaţii trebuie să plătească mai ales dacă au dovedit lipsă de responsabilitate.

Funeriu: Bacalaureatul se va desfăşura în condiţii normale în toate centrele de examen

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat duminică, după videoconferinţa cu inspectorii generali şcolari, că proba C a examenului de bacalaureat, programată în intervalul 31 mai - 4 iunie, se va desfăşura în condiţii normale în toate cele 1.419 centre de examen.

DSP Olt va propune destituirea conducerii Spitalului Judeţean Slatina

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt va propune Ministerului Sănătăţii destituirea conducerii Spitalului Judeţean, în cazul copilului de nouă ani internat la unitatea medicală cu o fractură la antebraţul stâng şi care a murit după patru zile în elicopterul SMURD care îl transporta la Bucureşti.

Timiş: Tânăr rănit după ce a fost împuşcat de patronul unei case de schimb valutar

Patronul unei case de schimb valutar din localitatea Cenad, judeţul Timiş, a tras duminică mai multe focuri de armă, în timpul unei altercaţii cu trei tineri, iar pe unul dintre aceştia l-a rănit uşor la picior, în urma incidentului, care a avut loc pe stradă, victima fiind dusă la spital.

Ministrul Apărării l-a botezat pe copilul unuia dintre militarii ucişi în Afganistan

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, l-a botezat, sâmbătă, pe copilul militarului Florin Bădiceanu, care a fost ucis, în luna februarie, în Afganistan, ceremonia având loc în comuna argeşeană Budeasa, localitatea natală a sublocotenentului post-mortem.

Gospodării inundate şi o localitate fără energie electrică, în Dâmboviţa, din cauza ploilor

Precipitaţiile abundente au inundat, sâmbătă seară, 20 de locuinţe din comuna dâmboviţeană Runcu, au doborât un stâlp de electricitate, lăsând localitatea fără energie electrică, în timp ce în localitatea Pietroşiţa a fost afectat un pod, iar o maşină a fost luată de ape.

Director adjunct al Casei de Pensii Dâmboviţa, arestat după ce a fost prins luând mită 1.000 de euro

Directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa, Gheorghe Stamate, a fost arestat preventiv pentru mită, fiind prins în flagrant delict de procurorii anticorupţie în timp ce primea mită o mie de euro de la persoană căreia urma să-i aprobe un dosar pentru acordarea unei indemnizaţii.

AMR: În reducerea pensiilor şi salariilor nu poate fi invocat art.53 din Constituţie

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) precizează, sâmbătă, că în fundamentarea măsurilor de reducere a pensiilor şi salariilor nu pot fi invocate prevederile art.53 din Constituţie, aceste măsuri fiind, în realitate, de natură a pune în pericol atât securitatea, cât şi siguranţa naţională.

Lider FSLI Dolj: Limbajul ministrului Daniel Funeriu nu se potriveşte cu funcţia pe care o deţine

Liderul FSLI Dolj, Constantin Rada, se declară surprins de atitudinea lui Daniel Funeriu din timpul videoconferinţei de joi şi spune că aceasta nu se potriveşte calităţii sale de ministru, sindicalistul apreciind că limbajul folosit de oficialul ministerului la adresa lui nu a fost unul adecvat.

Funeriu: Guvernul conduce ţara asta, nu sindicatele!

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, le-a cerut inspectorilor şcolari, în timpul videoconferinţei de joi, să fie loiali Executivului, adresându-le mesajul că ţara este condusă de Guvern, nu de sindicate, el cerând explicaţii pentru situaţia din Dolj, unde "este mai multă agitaţie".

Liderii sindicali anunţă grevă în aproape toate domeniile, angajaţilor le e frică să participe

Liderii sindicali au anunţat iniţial grevă generală şi de solidaritate în 31 mai în aproape toate sectoarele de activitate, ulterior unele federaţii s-au sustras de la protest, iar în prezent nici cei care au rămas fermi pe poziţie nu pot spune exact câţi angajaţi vor opri efectiv lucrul.