Prima pagină » Social » Patru bărbați prinși când ridicau colete cu 41 de kilograme de canabis

Patru bărbați prinși când ridicau colete cu 41 de kilograme de canabis

Patru bărbați au fost prinși în flagrant delict în timp ce ridicau de la firme de curierat colete cu 41 de kilograme de canabis.
Patru bărbați prinși când ridicau colete cu 41 de kilograme de canabis
Foto: DIICOT
Cosmin Pirv
21 nov. 2025, 13:14, Social

Potrivit DIICOT, cei patru inculpați, cu vârste cuprinse între 32 și 42 de ani, au fost reținuți pentru trafic internațional și intern de droguri.

Aceștia au fost prinși în flagrant în orașul Găești și în municipiul Târgoviște, în cadrul a trei acțiuni succesive, în timp ce ridicau de la punctele de lucru ale unor firme de curierat mai multe colete care conțineau 41 de kilograme de canabis.

Cercetările în cele două dosare penale au arătat că drogurile au fost cumăpărate din Spania și au fost aduse în țară prin intermediul unor firme de transport internațional.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița a dispus arestarea preventivă a suspecților pentru o perioadă de 30 de zile.