Patru jandarmi, agresați în timpul protestelor din Piața Victoriei
Duminică, mai multe persoane s-au strâns în Piața Victoriei, protestând anularea alegerilor și măsurile guvernamentale, fiind scandate sloganuri precum „Turul doi, înapoi” și „Călin Georgescu, președinte”.
În timpul protestelor, mai mulți manifestanți au încercat să rupă barajul forțelor de ordine, incident în care patru jandarmi au fost agresați, „fiind victime ale unor fapte de ultraj”. Autoritățile au anunțat că, pe baza imaginilor operative și a altor probe, persoanele implicate vor fi identificate, urmând să fie luate măsuri legale.
„Jandarmeria reiterează că dreptul la protest este garantat, însă acesta trebuie exercitat pașnic și cu respectarea legii. Orice formă de agresiune împotriva forțelor de ordine este inacceptabilă și va fi sancționată cu fermitate, conform legii”, se arată într-o informare a Jandarmeriei.