Posibile vestigii arheologice, descoperite pe un șantier din București. Lucrările au fost oprite

Publicat: 27 08. 2026, 13:36

Descoperirea a fost făcută pe șantierul de pe strada Armand Călinescu, unde sunt reabilitate șinele de tramvai, a anunțat joi Primăria Municipiului București (PMB).

„În urma săpăturilor, constructorul a dat peste ziduri care ar putea avea importanță arheologică. Astfel că trebuie evaluate de specialiști”, a transmis primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu.

O echipă a Direcției pentru Cultură a Municipiului București, instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii, a mers deja pe șantier pentru o primă verificare.

Specialiștii Institutului de Arheologie urmează să facă propriile săpături și să evalueze zidurile descoperite. Arheologii vor stabili dacă acestea au valoare pentru istoria Bucureștiului și dacă este necesară conservarea lor.

Potrivit PMB, întregul proces de evaluare ar urma să dureze aproximativ trei săptămâni.

Șantierul a fost deschis în primăvară

Lucrările din zona în care au fost descoperite posibilele vestigii fac parte din Lotul 5 al programului de modernizare a infrastructurii de tramvai din Capitală. Amplasamentul pentru acest lot a fost predat constructorului la sfârșitul lunii aprilie.

Lotul are o lungime de aproximativ 1,8 kilometri și vizează infrastructura de tramvai din zona centrală și de nord a Capitalei, aferentă traseelor liniilor 5 și 16.

La începutul lunii mai au fost introduse restricții de circulație pentru desfășurarea lucrărilor, traficul fiind menținut pe o singură bandă pe anumite segmente ale traseului. Contractul pentru acest lot are o valoare de aproximativ 65,7 milioane de lei.

Lucrările, finanțate din fonduri europene

În aprilie, când anunța deschiderea noilor șantiere pentru modernizarea liniilor de tramvai, primarul general Ciprian Ciucu spunea că proiectele trebuie realizate într-un ritm accelerat pentru ca Bucureștiul să nu piardă finanțarea europeană.

„Dacă nu le facem acum, nu le mai facem deloc și pierdem finanțările europene”, afirma primarul general.

Edilul explica și că intervențiile nu presupun doar înlocuirea șinelor, ci și lucrări la infrastructura subterană, inclusiv la rețelele de apă, canalizare și alte utilități, pentru a evita noi intervenții asupra arterelor după finalizarea modernizării.

La momentul lansării Lotului 5, Primăria Capitalei anunța că aproximativ 36 de kilometri de șină se aflau în lucru în București, iar alți 5,5 kilometri fuseseră deja finalizați și recepționați.