Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a declarat că 45 de persoane, cu 10 maşini au fost coborâte din Masivul Făgăraş în Nucşoara, unde au şi fost cazate la o pensiune.
Epure a mai spus că acestea nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cei 45 fac parte din grupul condus de profesorul care a căzut câţiva zeci de metri într-o râpă, în zona Vârfului Moldoveanu şi a fost găsit mort.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Argeş, Mădălin Zamfir, profesorul avea în jur de 40 de ani, iar un alt turist a fost şi el rănit, însă uşor. Poliţiştii din Curtea de Argeş fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Reprezentanţii Salvamont România au transmis că prima echipă de salvatori care a ajuns la locul unde căzuse profesorul a constatat că în urma căderii, victima a suferit traumatisme grave, incompatibile cu viaţa.
Citeşte şi: Ambasadorul Franţei la Bucureşti: Spaţiul politic din România e dedicat disensiunilor interne. Preluarea preşedinţiei Consiliului UE va schimba optica
Citeşte şi: Ambasadorul Germaniei, despre reforma în justiţie: Vrem să menţinem România focusată, ca să nu devieze
Citeşte şi: Primăria Capitalei îi răspunde consilierului care o acuză pe Firea de plagiat: Iniţiativa lui nu aducea niciun beneficiu real
Citeşte şi: Starea celor doi bărbaţi răniţi în explozia de la Complexul Energetic Oltenia este GRAVĂ. Ambii necesită mai multe operaţii