PSD îşi arogă meritul pentru dublarea alocaţiilor pentru copii, îndreptând „populismul PNL”

Social-democraţii au transmis, vineri pe Facebook, că PSD va îndrepta demersul PNL cu privire la majorarea alocaţiilor pentru copii, precizând că liberalii au avut o acţiune pur demagogică, indicând o sursă eronată de finanţare pentru această măsură.

2802 afișări
Imaginea articolului PSD îşi arogă meritul pentru dublarea alocaţiilor pentru copii, îndreptând „populismul PNL”

PSD: Partidul va creşte alocaţiile pentru copii şi va îndrepta demersul demagogic al PNL

„PSD va creşte alocaţiile pentru copii şi va îndrepta lucrurile făcute prost de Opoziţie. Într-un demers pur demagogic, cei de la PNL s-au trezit în ultimul moment să ceară majorarea alocaţiilor.

Dar au făcut-o prost, pentru că nu înţeleg legile şi economia: au indicat o sursă eronată pentru aceste creşteri şi au greşit la calcule astfel că suma propusă era insuficientă pentru majorările cerute. Mai mult, nu au ştiut că Legea Bugetului alocă bani doar pentru instituţii, nu şi pentru drepturi ale persoanelor, cum sunt alocaţiile.

Deci amendamentul lor la Legea Bugetului era inaplicabil. Guvernul PSD+ALDE va îndrepta aceste lucruri şi va emite o ordonanţă de urgenţă care să reglementeze corect majorările de alocaţii pentru copii”, au arătat social-democraţii, vineri pe pagina de Facebook a PSD.

Reacţia PSD vine în contextul în care Parlamentul a votat, joi în plen reunit, un amendament al PNL la bugetul de stat care prevede majorarea alocaţiei copiilor, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, de la 84 de lei la 150 de lei, de la 1 martie. Propunerea PNL a trecut cu ajutorul UDMR,  într-un moment în care aleşii PSD nu erau majoritari în sală. Sursa de finanţare pentru o astfel de majorare era prevăzută în excedentul înregistrat de bugetul asigurărilor sociale.

Ulterior, social-democraţii au revenit asupra modificării, Liviu Dragnea precizând de la tribuna Parlamentului că sursa de finanţare precizată de liberalii nu este sustenabilă. Liderul PSD a adăugat că majorarea alocaţiei pentru copii poate fi făcut doar prin mărirea deficitului bugetar.

Pentru a putea efectua această modificare la proiectul de buget, Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a revenit asupra Legii privind plafoanele, majorând deficitului bugetar de la 2,55%, cât era iniţiat, la 2,76%, pentru a putea asigura finanţarea creşterii alocaţiei pentru copii.

Raportul suplimentar de adminitere cu amendamente al Comisiei de buget urmează să fie votat în plenul de vineri dimineaţă al Camerei Deputaţilor. Ulterior va fi un plen reunit al Parlamentului, unde va fi dat votul final asupra proiectul de buget pentru 2019.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici