Psihologul Ion Duvac, acuzat că-şi hărţuieşte sexual pacientele; Poliția Capitalei face verificări

Publicat: 23 02. 2026, 19:54

După ce informațiile privind presupuse hărțuiri la care ar fi fost supuse mai multe paciente de către psihologul Ion Duvac, Poliția Capitalei s-a autosesizat și a început verificările.

„Polițiștii Capitalei s-au sesizat din oficiu și au demarat, de îndată, verificări cu privire la aspectele semnalate într-un material de presă, în vederea stabilirii situației de fapt și a dispunerii măsurilor legale care se impun, conform competențelor. Activitățile specifice sunt efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 5, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-ar fi produs faptele. Facem un apel către toate persoanele care consideră că au fost victime ale unor astfel de comportamente să se adreseze poliției, în vederea formulării unei plângeri. Asigurăm opinia publică că fiecare sesizare este tratată cu maximă seriozitate, imparțialitate și profesionalism. Poliția Capitalei își reafirmă angajamentul ferm de a proteja drepturile și siguranța cetățenilor, precum și de a combate orice formă de abuz sau hărțuire, în strictă conformitate cu prevederile legale”, transmite, louni seara, Poliția Capitalei.

Cere poze cu vaginul la proxima ședință: „ești o bunăciune în draci”

Ion Duvac, doctor în psihologie și membru în Comisia de Deontologie și Disciplină a Colegiului Psihologilor din România, este acuzat că își hărțuiește sexual clientele prin propuneri sexuale explicite și cere poze cu părțile intime ale femeilor, încă de la prima ședință, potrivit unei înregistrări ajunse în posesia PressOne.

În înregistrarea unei ședința care a durat două ore, încă din primele minute de interacțiune, Ion Duvac se adresează pacientei sale cu „ești o bunăciune în draci”, care trebuie să învețe să facă sex „de calitate”, ca să nu mai fie tristă și chiar să scape de depresie. Femeia venise la psiholog să vorbească despre stilul ei de atașament, pe care îl consideră problematic. În primele minute ale întâlnirii, Duvac îi pune diagnosticul de tulburare de personalitate borderline și mută discuția către viața ei sexuală, pe care o indică drept cauză a comportamentului ei. O întreabă dacă știe să facă sex de calitate, îi cere să îi descrie pozițiile sexuale preferate, cele mai lungi „partide de sex”, tipurile de orgasme pe care le-a experimentat și dimensiunea labiilor. În final, îi cere ca la următoarea ședință să vină cu o poză cu vaginul ei, pentru că „există o corelație între nota pe care o dai la păsărica ta, aspectul fizic total, și alegerile pe care le faci”.

Colegiul Psihologilor se delimitează de astfel de comportamente

Comisiile de specialitate ale Colegiului Psihologilor din România au transmis, luni, într-un comunicat de presă, că „profesia de psiholog se întemeiază pe principii fundamentale precum respectul pentru demnitatea umană, protejarea vulnerabilităţii persoanei, menţinerea limitelor profesionale şi interzicerea oricărei firme de abuz sau exploatare”.

„Orice abatere de la aceste principii contravine grav valorilor şi standardelor etice care guvernează practica psihologică. În acelaşi timp, reafirmăm importanţa respectării cadrului procedural şi a mecanismelor instituţionale prevăzute de lege. Analiza unor astfel de situaţii, stabilirea faptelor şi, dacă este cazul, dispunerea măsurilor disciplinare se realizează exclusiv prin organismele abilitate, în baza sesizărilor oficiale şi a probelor analizate”, arată Colegiul Psihologilor, care se delimitează de orice „comportament neetic, abuziv sau inadecvat”.

„În plan uman şi profesional, reafirmăm că siguranţa beneficiarilor serviciilor psihologice şi protejarea relaţiei terapeutice rămân priorităţi esenţiale pentru comunitatea noastră profesională. Încurajăm orice persoană care se consideră afectată de posibile derapaje deontologice să utilizeze canalele oficiale de sesizare, pentru ca situaţiile semnalate să poată fi analizate în mod responsabil şi riguros.Comisiile de specialitate îşi reafirmă angajamentul pentru menţinerea integrităţii profesiei, pentru apărarea standardelor etice şi pentru consolidarea încrederii publice în serviciile psihologice”, potrivit comunicatului citat.