RAPORTUL solicitat în cazul poliţistului pedofil, prezentat premierului Tudose de Bogdan Despescu, şeful Poliţiei Române menţinut în funcţie
Discuţia dintre Despescu şi premier a durat circa 10 minute. Mihai Tudose îi solicitase acestuia ca în şapte zile să îi prezinte un raport amplu legat de cazul poliţistului pedofil.
„Am solicitat de luni un raport oficial, dacă e să judecăm ca nişte oameni normali, eu cred ca dacă eram ministru de Interne îi dădeam pe toţi afară, era de înţeles că sub imperiul furiei.(….) Dacă ai trecut de momentul ăla începi să devii raţional. Am cerut doamnei ministru de luni un raport oficial, a venit azi domnul Despescu, iar lucrurile sunt complicate. I-am cerut lui Despescu sa vină cu două tipuri de rezultate: responsabilii, care să fie deferiţi justiţiei, de la colegii de tură, care două zile au stat cu poza în buzunar şi nu au fost în stare să îşi cunoască colegul şi până la şefii ierarhici care trebuiau să ştie că respectivul a mai fost anchetat. Ăştia trebuiau primii daţi afară, nu am zis că nu il dau afară (n.r.: pe şeful Poliţiei Române Bogdan Despescu), dar să vedem cu ce vine, că cineva trebuia să pună în practică raportul. Alte măsuri-cum facem să redăm încrederea în poliţie, nu sunt toţi sfinţi, dar nu toată poliţia trebuie blamată”, a declarat premierul Mihai Tudose, la Antena 3.
Acesta a contestat şi intenţia ministrului de demitere a şefului de la Serviciul Omoruri.
„Demiterea şefului de la Omoruri, care nu are AN-uri (n.r.: dosare cu autori necunoscuţi) mi se pare exagerată. De ce nu a plecat consilierul ministrului care a fost coleg de tură şapte ani cu făptuitorul?”, a mai spus Tudose.
Şeful Executivului a afirmat că va face public raportul pe care îl va primi, iar dacă acesta nu va fi finalizat în termenul dat, de şapte zile, va discuta cu viitorul şef al Poliţiei.
Carmen Dan a anunţat joi seara că a trimis Corpul de Control la IGPR.
Citeşte şi: BREAKING | Ambasadorul României a fost convocat la Ministerul ungar de Externe după declaraţiile lui Mihai Tudose
Citeşte şi: Şeful Poliţiei Române i-a prezentat lui Mihai Tudose raportul solicitat în cazul poliţistului pedofil
Citeşte şi: Petre Tobă, fost şef IGPR, despre situaţia din Poliţie: Cred că nici Despescu, nici Gavriş nu au vină
Citeşte şi: Anchetă după ce 8 case nelocuite au fost incendiate în mai puţin de o lună într-o comună din Prahova
Citeşte şi: Curtea de Apel Bucureşti judecă vineri contestaţia împotriva lăsării în libertate a medicului Mihai Lucan/ Ce a declarat acesta la instanţă: Este procesul medicinei româneşti
Citeşte şi: Sindicatul Agenţilor de Poliţie, apel la Tudose să pună capăt jocurilor politice şi să ia o decizie: Poliţia Română nu este la cheremul nimănui