Recursul compensatoriu: Peste 700 de persoane au fost eliberate din închisori, iar aproape 1.800 sunt eliberate condiţionat
„În perioada 19.10 – 03.12.2017, din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost puse în libertate, ca urmare a expirării duratei pedepsei în termen, prin acordarea beneficiilor compensatorii prevăzute de Legea 169/2017, 764 de persoane. De asemenea, a fost admisă, de către instanţele de judecată competente, liberarea condiţionată pentru 1787 de persoane”, transmite ANP.
Potrivit Legii recursului compensatoriu, la 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, deţinutul are beneficiul unui număr de şase zile care se consideră efectiv executate.
Citeşte şi: Primarul din Constanţa, Decebal Făgădău, cercetat de DNA. În acelaşi caz este vizat şi Radu Mazăre
Citeşte şi: Deputatul PSD Ion Mocioalcă, audiat în dosarul lui Liviu Dragnea: Nu cunosc pe nimeni de la Tel Drum
Citeşte şi: Accident de muncă în Dolj: Un mal de pământ s-a surpat peste doi muncitori: „Prima persoană a fost scoasă, iar echipajul medical a constatat decesul”
Citeşte şi: MINIVACANŢA de 1 Decembrie: 28 şoferi care circulau pe autostrăzi cu viteză, sancţionaţi. Cea mai mare viteză, 218 km/h